30 decembrie, 2016

benzinarieCotațiile petrolului înregistrează cel mai mare câștig anual din 2009 încoace, ca urmare a acordului de reducere a producției încheiat între țările exportatoare reunite în cartelul OPEC și țările non-OPEC, scrie Reuters.

Petrolul de tip Brent cu livrare la trei luni s-a scumpit cu 53% în acest an până la 57 de dolari / baril, vineri dimineață, iar sortimentul de referință american WTI – cu 46% până la 54 de dolari /baril (într-o tonă de petrol încap șapte barili, în funcție de calitatea, respectiv densitatea sortimentului).

Creșteri anuale mai mari, înregistrate în 2009, au fost de 78 % pentru Brent și de 71 % la WTI și veneau după prăbușirea piețelor din 2008, ca urmare a celei mai mari crize economice din 1930.


Prețurile petrolului vor crește treptat până la 60 de dolari pe baril până la sfârșitul anului 2017, potrivit rezultatelor unui sondaj Reuters publicate joi. Creșterile și mai mari ar putea fi oprite doar de aprecierea dolarului, de o reluare a creșterii producției în SUA și de eventuala nerespectare a acordului OPEC & Co.

Scumpirea petrolului ar putea neutraliza, în România, efectele scăderii TVA, ca și ale eliminării supraaccizei la carburanți  asupra prețurilor acestora.

Vezi și

Carburanţii ar trebui să se ieftinească de la 1 ianuarie 2017, dar cotaţiile petrolului și ale dolarului pot neutraliza scăderea taxelor

Așa s-a întâmplat și în 2016 , când a intrat în vigoare o reducere de TVA mai consistentă decât cea aplicată de la 1 ianuarie 2017, dar prețurile carburanților sunt mai mari decât acum un an.


 

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: