13 decembrie, 2011

Aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen nu a putut fi avizată, marţi, de Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de la Bruxelles, din cauza opoziţiei Olandei, a informat Ministerul român al Afacerilor Interne.

România a fost reprezentată la lucrările JAI de ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş.

”Preşedinţia poloneză a prezentat stadiul procesului de aderare, precum şi discuţiile purtate pe marginea acestui subiect cu ocazia Consiliului European, în perioada 8-9 decembrie a.c. Astfel, au fost reiterate concluziile Consiliului European care au subliniat faptul că: <toate condiţiile juridice au fost îndeplinite, pentru ca decizia cu privire la aderarea României şi Bulgariei să fie luată. Solicită Consiliului JAI să adopte această decizie cât mai curând posibil>”, se arată într-un comunicat emis de MAI.


În ciuda acestui apel, preşedinţia poloneză a constatat faptul că, din cauza opoziţiei Olandei, proiectul de decizie privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen nu poate fi adoptat.

Ministrul olandez al Imigraţiei a precizat că îşi menţine poziţia exprimată anterior şi că o eventuală flexibilizare ar putea surveni doar ca urmare a unui raport MCV intermediar pozitiv (februarie 2012), relatează Mediafax.

Olanda continuă să se opună aderării României şi Bulgariei la Schengen, afirmă ministrul olandez al Imigraţiei, Gerd Leers, precizând că cele două ţări trebuie să înregistreze progrese clare în combaterea criminalităţii şi corupţiei, progrese ce vor trebui constatate în viitorul raport al CE.

Duminică, postul public de televiziune din Bulgaria (BNT) anunţa că un proiect de recomandare privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen pe 25 martie 2012, iniţial doar cu frontierele aeriană şi maritimă, va fi discutat în cursul Consiliului JAI din 14 decembrie.


Surse europene afirmau marţi că problema aderării României şi Bulgariei la Schengen va fi rediscutată în Consiliul JAI de miercuri, dar chestiunea nu va fi supusă votului, discuţia pe această temă urmând să fie reluată cel mai devreme în februarie 2012.

Tot marţi, ministrul olandez al Imigraţiei, Gerd Leers, a subliniat că Olanda aşteaptă ca Bulgaria şi România să înregistreze progrese clare în combaterea criminalităţii organizate şi corupţiei, progrese care vor trebui constatate în viitorul raport al Comisiei Europene din martie 2012.

Olanda doreşte să se asigure că, după aderarea celor două state la Schengen, în UE nu vor ajunge „infractori sau persoane corupte”, a spus Leers.

„Nu sunt un duşman al Bulgariei şi României. Sunt un prieten al Europei”, a declarat Leers, citat de site-ul bulgar Sofia Echo.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: