29 mai, 2016

raan apa grea combinatCei care se fac vinovați de dispariția Regiei Autonome de Activităţi Nucleare (RAAN) se prefac acum că nu înțeleg despre ce este vorba și strigă în gura mare că e în pericol securitatea energetică națională, acuză ministrul Energiei, Victor Grigorescu, într-un comunicat de presă.

El mai atrage atenția că în sistemul eneregtic, domeniu de siguranță națională, deciziile nu trebuie luate politic, așa cum s-a întâmplat până acum.

Punctul de vedere vine ca replică la acuzațiile făcute recent de fostul premier Victor Ponta.


Aflat la Drobeta Turnu-Severin, pentru a susţine candidaţii la Primăria Municipiului şi la Consiliul Judeţean, fostul premier Victor Ponta s-a referit și al situația în care se află RAAN:

„Noi am încercat, de fiecare dată, să aducem lucruri bune pentru Mehedinţi. Au fost şi momente grele aici, ne-a preocupat încălzirea oraşului, am şi alocat bani în acest sens pentru a rezolva problema iarna trecută, am vorbit cu oamenii de la RAAN, unde au fost momente tensionate şi am căutat cele mai bune soluţii. Problema acolo a fost a preluării unei fabrici care venea cu probleme din trecut, care depindea şi depinde de două alte mari unităţi economice; putea funcţiona în continuare RAAN-ul, dacă proiectul grupurilor 3 şi 4 de la centrala nuclearo-electrică de la Cernavodă, pe care noi l-am semnat şi pornit, ar fi continuat. Am înţeles că de 6 luni nu s-a mai întâmplat nimic în acest sens”, a spus Victor Ponta.

Ministerul Energiei a reacționat sâmbătă :

„Situația Regiei Autonome pentru Activități Nucleare este un caz-școală atunci când vorbim despre cum se poate îngropa o companie de stat vitală pentru sistemul energetic. An după an s-au luat decizii greșite și păguboase.


Nu s-a intervenit nici măcar în ultima clipă pentru a se mai salva ce se mai poate salva, dar în schimb se plânge de grija companiei, după ce justiția s-a pronunțat în favoarea falimentului chiar de către cei ar fi trebuit să aibă grijă să nu se ajungă aici.

Cu tot regretul, trebuie spus că oricât de mult ne-am dori să salvăm RAAN, justiția și-a spus cuvântul. E o lecție cât se poate de dură pe care, dacă nu o învățăm, o vom repeta și în alte cazuri (…)

Cei care se fac vinovați de dispariția RAAN se prefac, astăzi, că nu înțeleg despre ce este vorba sau strigă în gura mare că e în pericol securitatea energetică națională. Se speculează și se aruncă perdele de fum în speranța că se vor crea tensiuni sociale în încercarea de a găsi un țap ispășitor pentru propriile greșeli. E necesară o schimbare de gândire și acțiune în activitatea energetică dacă nu vrem să mai experimentăm astfel de falimente. Vă asigur că noi, la Ministerul Energiei, am înțeles acest lucru și că acționăm în consecință, în ciuda atacurilor nefondate la care suntem supuși”, a declarat ministrul Grigorescu, citat în comunicat.

„În domeniul energetic nu trebuie să se acționeze politic”

„Poate ar fi momentul să pricepem că în energie nu se acționează politic și că o acțiune făcută sub presiune, astăzi, va fi plătită tot de noi ca societate mâine.

Se fac prea multe speculații și sunt prea multe decizii care au fost luate pe cu totul alte considerente decât cele legate de securitatea energetică. România are un sisteme energetic solid, dar nu ne permitem să ne jucăm cu el după bunul plac al unor interese locale sau particulare”, se mai spune în comunicat.

Situația de la RAAN

  • În luna ianuarie a acestui an, instanța s-a pronunțat favorabil în ceea ce privește falimentul Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN).
  • Decizia a fost suspendată în urma unui apel inițiat de administratorul judiciar. Falimentul ar fi survenit după doi ani și patru luni de la intrarea in însolvență a RAAN și în urma unei serii lungi de nereguli, contracte păguboase și lipsă de interes a celor care au condus aceasta companie în ultimii zece ani.
  • Ministrul Energiei explică ce s-a întâmplat la RAAN:
  • Au fost contractate mai multe împrumuturi la bănci care au fost direcționate către achiziții și lucrări fără acoperire sau inutile.
  • S-au acumulat datorii uriașe și nejustificate care au dus RAAN în insolvență.
  • Managementul defectuos a continuat chiar și pe perioada insolvenței, fapt ce a împins spre faliment Regia. S-au recunoscut la masa credală datorii de 44,37 milioane de lei, fără acoperire legală, pretinse de o firmă a cărui patron este cercetat într-un dosar de evaziune fiscală, spălare de bani și constituirea unui grup infracțional.
  • Contractele și zecile de acte adiționale pe care firma în cauză le-a încheiat cu RAAN, în perioada 2009 — 2012, sunt acum în atenția DIICOT. Directori ai Regiei sunt cercetați penal pentru abuz în serciviu și pentru prejudicierea societății cu peste 23 milioane de lei. Iar aceste fapte sunt o mică parte din neregulile constatate, de exemplu, de Curtea de Conturi în rapoartele sale.
  • În mod firesc, administratorul judiciar ar fi trebuit să denunțe astfel de contracte. Acest lucru nu s-a întâmplat, singura grijă a administratorului fiind încasarea onorariului de aproximativ 850.000 de dolari, doar în primul an de insolvență.

La ora actuală, contractul de depozitare în custodie a cantităților de apă grea achiziționate la rezerva de stat încheiat între ANRSPS și RAAN se precizează obligația RAAN de a depozita și menține cu titlu gratuit cantitățile de apă grea din rezerva de stat aflate în custodie.

Deoarece procedura de intrare în faliment a RAAN este suspendată, mai întâi de toate, instanța trebuie să lămurească situația juridica a RAAN.

„Am dori să mai facem o precizare necesară atunci când se discută despre cantitățile de apă grea necesare sistemului energetic național, despre depozitarea ei și alte elemente de acest gen. Reamintim că aceste date sunt clasificate secret de stat și că regimul lor specific are menirea de a proteja securitatea sistemului energetic. Orice speculație folosind astfel de date este lipsită de temei și poate pune în pericol aspecte importante ale activității din zona nucleară.

Nu este cazul să existe îngrijorări în acest domeniu, pentru că s-au luat și se iau toate măsurile de protecție, iar cei care își închipuie că rezervele de apă grea sunt tratate cu lejeritate se înșală”, mai menționează comunicatul Ministerului Energiei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: