Legea dării în plată, trimisă de președinte spre reexaminare, este unul dintre cele mai importante acte normative aflate pe masa parlamentarilor în noua sesiune parlamentară care a început luni.
Inițiatorul legii, deputatul PNL Daniel Zamfir, susține că opoziția băncilor reprezintă un șantaj, dar și că insituțiile de credit își vor revizui poziția deoarece nu pot supraviețui fără acordarea de credite.
Pe de altă parte, tot mai multe voci din sistemul bancar atrag atenția că piața creditării va arăta diferit odată cu intrarea în vigoare a legii.
O bancă a anunțat deja creșterea avansului pentru creditele ipotecare ”Prima Casă”, iar cec Bank pregătește lansarea unui produs cu condiții de creditare mai severe și cu clauză de dare în plată.
Inițiatorul legii a depus la finele lunii trecute, la Senat, mai multe amendamente. Actul normativ care le permite debitorilor să își stingă datoriile prin cedarea imobilului ipotecat ar urma să fie aplicat ”consumatorilor”, astfel încât să fie excluși așa-numiții speculatori imobiliari, persoane fizice care au construit sau cumpărat pe credit imobile cu scopul de a le vinde la o valoare mai mare.
CEC Bank pregătește o ofertă de credit cu clauză de dare în plată
cec Bank lucrează la definirea unui produs bancar similar celui oferit de băncile din Statele Unite, respectiv un credit imobiliar cu opțiunea de a da în plată imobilul achiziționat în situația în care debitorul nu își mai poate achita ratele.
”Lucrăm la definirea noului produs de finanțare imobiliară. Va fi un credit ipotecar în care clientul are posibilitatea să dea în plată la un anumit moment. Acest produs va avea cu siguranță un avans mult mai mare și niște condiții de creditare mult mai severe”, a declarat Radu Grațian Ghețea, președintele cec Bank, pentru portalul bankingnews.ro.
Noul produs ar urma să fie lansat în câteva săptămâni, iar condițiile concrete de creditare vor fi stabilite în funcție de forma finală a legii dării în plată, a explicat Ghețea.
”Este o chestiune de prevenție pe care noi o realizăm. Dacă iese legea în forma actuală vom lansa un credit care va fi foarte greu accesibil pentru că trebuie să ne luăm niște măsuri de protecție”, a spus președintele cec Bank.
În opinia sa, multe bănci din sistem vor prelua modelul Raiffeisen, care a decis să majoreze avansul pentru creditul ”Prima Casă” de la 15% la 35% pentru oferta în lei și de la 25% la 40% pentru cea în euro.
”Probabil că și la noi, dar și la celelalte bănci din sistem, vor fi condiții foarte apropiate. S-au făcut simulări și scenarii la nivelul comunității bancare și s-a ajuns la concluzia că este necesară o asemenea abordare în cazul în care Legea privind darea în plată va avea efecte de natură să afecteze substanțial activitatea băncilor”, a arătat Ghețea.
Director BCR: Legea va genera o restrângere generală a pieţei creditului şi a intermedierii financiare
Sergiu Manea, directorul executiv al BCR, cea mai mare bancă din România din punct de vedere al activelor, a atras atenția, într-o opinie publicată în Ziarul Financiar, că forma amendată a legii dării în plată este și mai ”radicalizată” și va avea un impact nefavorabil asupra creditării deoarece schimbarea condițiilor va atrage măsuri de protecție din partea băncilor.
”Nu aş vrea să fiu peste măsură de dramatic, însă, citind modificarea proiectului de lege, sunt realmente alarmat de această versiune şi mai radicalizată, care va genera fără doar şi poate o restrângere generală a pieţei creditului şi a intermedierii financiare într-un moment când România are nevoie fundamentală de a importa capital (şi nu mărfuri) pentru a putea finanţa nevoile fondului locativ, infrastructurii ori sectorului productiv”, a comentat Manea.
În opinia sa, piața ”a dovedit că există cadrul legal şi soluţii practice de reducere a ratelor fără că debitorii să îşi abandoneze căminul în care au investit atât material, cât şi emoţional. Aceste soluţii au vizat sute de mii de contracte şi au fost propuse de bănci în mod voluntar clienţilor lor”.
”Piaţa a dovedit că poate funcţiona în sensul îmbunătăţirii situaţiei beneficiarilor de servicii financiare. Însă piaţa nu poate funcţiona atunci când obligaţiile nu sunt respectate sau atunci când aceste obligaţii asumate individual sunt şterse printr-un act legislativ. Piaţa nu poate funcţiona atunci când drepturi, legi şi instituţii fundamentale ale democraţiei şi economiei libere sunt desconsiderate”, a mai spus directorul BCR.
Adrian Cuculis, avocat: Legea dării în plată are multe hibe
Avocatul Adrian Cuculis, care a reprezentat numeroși clienți ce au ales să se îndrepte împotriva băncilor, în special în procesele pe creditele în franci elvețieni sau pe clauze abuzive, este de părere că actuala formă a legii dării în plată are multe hibe.
În opinia sa, textul actului normativ ar trebui să prevadă că acesta se adresează persoanelor care au achiziționat un singur imobil cu destinația de locuință astfel încât să fie evitate situațiile în care clienți ”profesioniști” dau în plată garanția în urma unei investiții eșuate.
Cuculis a precizat că forma modificată a legii, respectiv înlocuirea sintagmei de ”persoane fizice” cu cea de ”consumatori” va duce la un val de procese, în care băncile vor încerca să demonstreze că o parte dintre clienții care apelează la legea dării în plată nu sunt în realitate consumatori.
Potrivit legii, consumatorul este definit ca fiind ”orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale”.
Așadar, în cazul persoanelor fizice care au achiziționat imobile sau terenuri cu scopul de a obține avantaje materiale (venituri din chirii, dezvoltări imobiliare) nu ar trebui să intre sub incidența acestei legi, însă băncile vor trebui să fie cele care demonstrează faptul că respectivii clienți nu au calitatea de ”consumatori”, atrage atenția avocatul.
Președintele Klaus Iohannis a cerut la jumătatea lunii decembrie reexaminarea legii privind darea în plată. Potrivit cererii înaintate Parlamentului, principiul dării în plată este un principiu economic şi juridic care induce partajarea riscurilor, în mod echitabil, între creditor şi debitor. Aplicarea acestui concept este binevenită, însă trebuie să aibă în vedere adaptarea instituţiei dării în plată la specificul acestui tip de contract, care este unul pe termen lung, se arată în solicitarea de reexaminare.
Oficialii Băncii Naționale a României (BNR) au precizat la finele anului trecut că forma trimisă spre promulgare poate genera risc sistemic.
”În forma actuală, pe baza analizelor pe care specialiștii noștri le-au făcut, legea poate genera risc sistemic, implementarea acesteia afectând stabilitatea financiară și funcționarea instituțiilor de credit și putând conduce la costuri pentru contribuabili”, a spus Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR.