Moto: Ceea ce face ca un regim politic să fie bun nu este conformarea sa la o normă ideală, ci adaptarea la datele concrete ale istoriei. Un regim neadaptat la realitate se găseşte în mod necesar sancţionat pe termen lung prin tulburări, instabilitate sau chiar revoluţii. Rezistenţa la timp este un criteriu realist pentru definirea idealului politic: cele mai bune regimuri şi în general cele mai durabile sunt cele care guverneaza conform realitatilor adaptandu-se la ele. Cetăţile fiind diferenţiate prin date geografice, prin populaţie, prin cultură şi istoria lor, nu se poate furniza un model universal de cetate ideală, se poate vorbi insa de unul apropiat de necesitatile vremurilor. Idea Cetatatii ideale – Politikon, Aristotel, 345 î.Hr.
Evenimentele zilnice la care cetateanul roman este obligat sa asiste, pasiv sau activ, informat, neinformat sau dezinformat, pot fi numite trăiri sociale. Dupa cum stim, trăirea este un proces sufletesc intens, dorim sau nu, suntem obligati sa aderam la acesta manifestare sociala, alternativa ar fi manastirea sau orice alta forma de evadare sociala. Din nefericire, felul in care ne-am trait ultimele doua decade ale existentei noastre sociale ne-au adus la stadiul numit de Thomas Hobbes in De Cive si Leviathan: “bellum omnium contra omnes”, adica “război al tuturor împotriva tuturor”. Acest nivel de contorsiune sociala a fost atins in primul rand de structura mostenita din perioada comunismului-ceausist, la randul lui, alterare profunda a valorilor si schimbarea lor cu unele false sau imaginare.
Statul este instrumentul superior de organizare a societatii umane moderne. Indiferent de oranduirea politica, statul este in primul rand o manifestare politica. Statul este guvernat de partide ajunse la guvernare prin metode legalistice (atentie, legalistice care nu inseamna intotdeauna legale) adaptate oranduirii sociale alese sau impuse. O societate masiv neinformata sau dezinformata poate alege, printr-un proces stabilit si agreat teoretic, grupari politice care pot practica o politica veleitara, care de multe ori este impotriva intereselor majoritare ale societatii. Este exact fenomenul pe care-l numesc anti-politica.
Un stat isi exercita functiile prin ceea ce numim noi institutiile statului. Parte din ele alese, o alta impuse prin numire, adica prin acordarea dreptului de exercitare a unor functii. Elementul principal prin care este statul guvernat il reprezinta partidele politice. Aceste partide pot obtine guvernarea formand un guvern in opozitie cu partide care nu au obtinut-o. Echilibrul format intre aceste doua elemente si legitimitatea lor creaza optiunea politica. Falsa delegitimare prin manipularea unuia dintre aceste doua elemente, fie guvernare sau opozitie, creaza inca un element anti-politic.
In orice forma de guvernamant, electorii actioneaza printr-o “conştiinţă politică”. De obicei, aceasta conştiinţă politică este formata de cunoştinţe politice rudimentare, locale, interese minore, norme cu aplicaţie redusă, sentimente politice specifice. Deformarea acestei fragile conştiinţe politice prin cumpararea ei cu bani sau alte mijloace materiale, sunt favorabile mituitorului dar participa profund la alterarea procesului politic. Cand la aceasta deformare a conştiinţei politice participa si o masiva campanie mediatica intram iarasi in fenomenul anti-politic.
Organizaţiile politice sunt grupurile sociale formale şi informale care reprezintă şi categorii sociale mai largi, care exercită influenţe, presiuni, propagandă sau agitaţii în favoarea sau în defavoarea partidelor cu acces la conducerea statului. Daca statul poate reglementa prin legislatia existenta si impunerea ei, aceste fenomene sunt legitime; fara aceasta reglementare, unele manifestari devin nelegitime si sunt anti-politice.
Politica practicata in Romania ultimelor doua decenii este de fapt o grosolana anti-politica si numai prin faptul ca ea submineaza interesele societatii si buna starea ei, in favoarea unor interese minoritare, care doresc acapararea avutiei nationale sau mai exact a ceea ce a mai ramas din ea. Toate partidele politice practica aceasta anti-politica si toata clasa politica participa la acest fenomen. Noi suntem insa cei mai vinovati. Noi o acceptam!
Urmărește-ne pe Google News
3 răspunsuri
E bine să marcăm sensul termenului antipolitică*. Sensul dat de autor nu este cel consacrat în teoria politică. Ceea ce autorul numeşte antipolitică, conceptual descrie politicianismul.
Diferenţa este că politicianismul mimează politica pentru mascarea intereselor meschine, în timp ce antipolitica este tot politică, dar politică aplicată întru revelarea inadecvării sistemului de norme la realitate. Politicianismul vine de sus în jos, în timp ce antipolitica, vine preponderent de jos în sus. Antipolitica poate servi la revelarea politicianismului. Invers, nu. Politicianismul sufocă prin impunerea absurdului, antipolitica eliberează prin supralicitarea absurdului.
————————
* Pentru a ilustra antipolitica, să luam un caz real. O lege din secolul al XIV-lea interzicea mînarea oilor prin Londra. Însă, conform aceleiaşi legi, cetăţenii de vază ai oraşului făceau excepţie. Un cetăţean de vază, din anii 70 ai secolului al XX-lea, a profitat de calitatea sa, pentru a trece prin centrul Londrei cu 300 de oi, pe carosabil. Ce a urmat vă închipuiţi. Totuşi, nimeni nu l-a putut amenda. Cetăţeanul avea absurda excepţie de partea sa. A fost o acţiune antipolitică în sensul teoriei politice.
Salut Marius 🙂
Multumesc pentru comentariu documentat . Personal, clasicist si conservator fiind, consider fenomenul „politic haotic” asa cum a fost el definit de Thomas Hobbes – bellum omnium contra omnes.
In clipa cand sunt desfiintate barierele politice si institutiile statului actioneaza haotic si nu conform statutului pe care il au de la public intram in fenomenul de rasturnare a prestatiei politice. Deci anti-politica 🙂