sâmbătă

20 aprilie, 2024

6 noiembrie, 2013

Peste 6.000 de profesori au protestat miercuri în Capitală, ei cerând alocarea a 6% din PIB pentru sistemul de educație, în 2014, și creșterea salariilor cadrelor didactice.

Protestul a fost organizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), cea mai mare organizație de profil din România și afiliată la Confederația Sindicatelor Democratice (CSDR).

Acțiunea profesorilor a început cu un miting în fața Guvernului, unde au scandat „Fără educaţie, moare orice naţie”, „Şase la sută!” şi „Legea respectaţi, 6 alocaţi”.


Din Piața Victoriei, cadrele didactice au plecat în marș spre Palatul Patlamentului.

Revendicările depuse la Palatul Victoria:

  • alocarea a 6% din PIB pentru educație (conform articolului 8 din Legea educaţiei), începând cu anul 2014
  • creşterea ponderii cheltuielilor de personal pentru învăţământ în totalul cheltuielilor de personal din sectorul public
  • salariile profesorilor debutanţi să fie majorate cu 50 la sută, iar raportul dintre salariul de bază maxim al funcţiei didactice şi cel minim să fie de 2:1
  • decontarea de la bugetul de stat a cheltuielilor cu naveta cadrelor didactice
  • reintroducerea sporului de doctorat
  • reintroducerea normei de predare de 16 ore pe săptămână pentru personalul didactic care are peste 25 de ani vechime în învăţământ şi gradul didactic I
  • posibilitatea dobândirii a celei de-a doua specializări, prin programe de conversie profesională, cu finanţare de la bugetul de stat
  • posibilitatea pensionării anticipate, cu cel puţin trei ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea pensiei
  • regândirea programelor şcolare şi a sistemului de evaluare a elevilor, în sensul de a se pune accent pe latura formativă şi nu pe cea informativă, iar prin evaluare să se verifice capacitatea elevilor de a aplica practic cunoştinţele dobândite

Dacă nu vor fi majorate salariile profesorilor, meseria va deveni tot mai nemotivantă și în sistem vor ajunge doar absolvenții slab pregătiți, cei obligați să accepte venituri ce nu permit un trai decent, potrivit președintelui FSLI, Simion Hăncescu.

Săptămâna viitoare va începe organizarea referendumului necesar pentru aprobarea de către sindicaliști a unei greve generale, în perioada alegerilor europarlamentare sau la finalul anului școlar (ceea ce ar însemna blocarea examenelor din acea perioadă).

Protestul de miercuri al profesorilor a fost susținut de mai multe organizații studențești din București și din țară, precum și de Consiliul Naţional al Elevilor (CNE). Printre profesori, la marș s-au aflat și studenți.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: