miercuri

24 aprilie, 2024

19 mai, 2021

Ministrul Transporturilor, Călălin Drulă, a anunțat miercuri că actualele negocieri privind Planul Național de Redresare și Reziliență conțin 2 proiecte pentru metrou: 300 de milioane de euro pentru București și alte 300 de milioane pentru Cluj Napoca.

Cătălin Drulă a precizat că aceste două proiecte sunt încă în negociere cu Bruxellesul.

„În ceea ce privește Clujul, în discuțiile actuale, pentru că nu e finalizat – programul se va depune la sfârșitul acestei luni și vom avea o eventuală aprobare în iunie – sunt prevăzute 300 de milioane de euro și alte 300 de milioane pentru București. 600 în total, din discuțiile pe care le-am avut cu ministrul Ghinea pentru liniile de metrou”, a spus Cătălin Drulă, citat de Digi24.


El a spus din nou că metroul spre Otopeni, așa cum a fost proiectat, nu conectează aeroportul direct și că mai sunt de parcurs 3 kilometri cu autobuzul.

„Bucureștenii au mare nevoie de alte linii de metrou, ca magistrala M5, care traversează de la est la vest orașul, continuarea de la Gara de Nord spre sud a liniei M4, chiar și de linia M7, acea diagonală din Colentina până în Rahova. Sunt linii necesare, care unesc cartiere cu densitate mare de oameni. Densitatea de la stația Tokyo la Aeroportul Otopeni este cea mai mică din București.

Toate acestea ridică întrebări asupra fezabilității. La liniile de metrou nu costă doar construcția, costă operarea foarte mult. Cea deschisă în Drumul Taberei costă 175 de milioane (de lei- n.r.) pe an, recuperăm 25 de milioane din bilete, deci 150 este subvenție”, a spus el.

„Trebuie să investim cu cap. Experții Băncii Europene de Investiții ne ajută să investim cu cap”, a adăugat ministrul.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: