Şase medici chirurgi şi o asistentă de la Clinica de Oncologie a Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, Clinic au fost plasaţi sub control judiciar într-un dosar în care se fac cercetări pentru mai mule infracţiuni de luare de mită în formă continuată. Conform anchetatorilor, sunt anchetate 40 de fapte de luare de mită.
”În cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş se efectuează cercetări într-un dosar privind săvârşirea mai multor infracţiuni de luare de mită în formă continuată (multiple acte materiale), prev. de art. 289 alin. 1 rap. la art. 35 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, respectiv dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fiind vizată, în principal, presupusa activitate infracţională a 6 medici chirurgi şi o asistentă medicală din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara – Clinica de Chirurgie Generală 2 – Oncologie”, anunţă anchetatorii.
Acuzațiile procurorilor
- Faţă de primul inculpat s-a reţinut că acesta, în calitate de medic chirurg în cadrul Clinicii de Chirurgie Generală 2 – Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, în perioada 15.04.2022 – 19.07.2024, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, a primit diferite sume de bani de la 10 pacienţi (sau aparţinători ai acestora) aflaţi sub tratament sau supuşi unor intervenţii chirurgicale în cadrul Secţiei Chirurgie Generală 2 şi Oncologică din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, fără a fi îndreptăţit la primirea unei sume suplimentare de bani faţă de cea decontată unităţii spitaliceşti de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
- Faţă de al doilea inculpat s-a reţinut că acesta, în calitate de medic chirurg în cadrul Clinicii de Chirurgie Generală 2 – Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, în perioada 19.04.2022 – 23.07.2024, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, a primit diferite sume de bani de la 9 pacienţi (sau aparţinători ai acestora) aflaţi sub tratament sau supuşi unor intervenţii chirurgicale în cadrul Secţiei Chirurgie Generală 2 şi Oncologică din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, fără a fi îndreptăţit la primirea unei sume suplimentare de bani faţă de cea decontată unităţii spitaliceşti de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
- Faţă de al treilea inculpat s-a reţinut că acesta, în calitate de medic chirurg în cadrul Clinicii de Chirurgie Generală 2 – Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, în perioada 23.05.2022 – 08.07.2024, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, a primit diferite sume de bani de la 9 pacienţi (sau aparţinători ai acestora) aflaţi sub tratament sau supuşi unor intervenţii chirurgicale în cadrul Secţiei Chirurgie Generală 2 şi Oncologică din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, fără a fi îndreptăţit la primirea unei sume suplimentare de bani faţă de cea decontată unităţii spitaliceşti de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
- Faţă de al patrulea inculpat s-a reţinut că acesta, în calitate de medic chirurg în cadrul Clinicii de Chirurgie Generală 2 – Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, în perioada 25.05.2022 – 18.06.2024, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, a primit diferite sume de bani de la 7 pacienţi (sau aparţinători ai acestora) aflaţi sub tratament sau supuşi unor intervenţii chirurgicale în cadrul Secţiei Chirurgie Generală 2 şi Oncologică din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, fără a fi îndreptăţit la primirea unei sume suplimentare de bani faţă de cea decontată unităţii spitaliceşti de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
- Faţă de al cincilea inculpat s-a reţinut că acesta, în calitate de medic chirurg în cadrul Clinicii de Chirurgie Generală 2 – Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, în perioada 15.04.2024 – 23.07.2024, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, a primit diferite sume de bani de la 4 pacienţi (sau aparţinători ai acestora) aflaţi sub tratament sau supuşi unor intervenţii chirurgicale în cadrul Secţiei Chirurgie Generală 2 şi Oncologică din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, fără a fi îndreptăţit la primirea unei sume suplimentare de bani faţă de cea decontată unităţii spitaliceşti de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
- Faţă de al şaselea inculpat s-a reţinut că acesta, în calitate de medic chirurg în cadrul Clinicii de Chirurgie Generală 2 – Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, în data de 29.05.2024, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, a primit de la aparţinătorul unei paciente un plic care conţinea suma de 100 lei, pacientă aflată sub tratament în cadrul Secţiei Chirurgie Generală 2 şi Oncologică din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, fără a fi îndreptăţit la primirea unei sume suplimentare de bani faţă de cea decontată unităţii spitaliceşti de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
- Faţă de al şaptelea inculpat s-a reţinut că aceasta, în calitate de asistentă în cadrul Clinicii de Chirurgie Generală 2 – Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, în perioada 19.07.2022 – 16.07.2024,în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, a primit diferite sume de bani de la 6 pacienţi (sau aparţinători ai acestora) aflaţi sub tratament sau supuşi unor intervenţii chirurgicale în cadrul Secţiei Chirurgie Generală 2 şi Oncologică din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, fără a fi îndreptăţită la primirea unei sume suplimentare de bani faţă de cea decontată unităţii spitaliceşti de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
În data de 28.08.2024 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 6 inculpaţi, iar în urma audierilor efectuate de acesta, sprijinit de organele de cercetare penală, a fost dispusă luarea măsurii controlului judiciar faţă de cei 7 inculpaţi.
****