21 februarie, 2017

Ciprian Ciucu, reprezentant PNL în Consiliul General al Primăriei Capitalei, atrage atenția că ”Bugetul Primăriei Capitalei nu se cunoaște până în acestă clipă, deși bugetul național a fost votat de Palament și promulgat de Președinte”.

Până la adoptarea bugetului 2017, o analiză referitoare la execuția bugetară a anului 2016, care are ca principale repere:

  • Veniturile au fost de – 3.822.293.430 lei
  • Cheltuielile au fost de – 2.753.564.110 lei

”Deci am ratat să investim 1.068.729.320 de lei, cca. 237.242.345 Euro. Banii s-au dus, înapoi la guvern. De ce? Pentru că Răzvan Sava – interimar și în an electoral – nu a angajat cheltuieli (poziție de bun simț), pentru că anumite investiții de infrastructură sunt tărăgănate și amânate și pentru că Gabriela Firea a venit nepregătită și încă se perfecționează la locul de muncă (proces care va mai dura câțiva ani…). Echipa sa a fost incapabilă să anticipeze evoluția cheltuielilor.”, afirmă consilierul general.


Din datele furnizate de www.transparenta-bugetara.gov.ro, structura principalelor cheltuieli bugetare ale Primăriei Capitalei este următoarea:

  • sistemul centralizat de termoficare – 31.1% din buget
  • RATB (serviciul public de transport de suprafață) – 22,6%
  • străzi – 6,14%
  • instituții publice de spectacole și concerte – 5,84%
  • iluminat public și electrificări – 4,87%
  • tranzacții privind datoria publică și împrumuturi – 4,37%
  • autorități executive – 3,90%
  • consolidarea și restaurarea monumentelor istorice – 2,73%
  • întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi – 2,64%

”Principala problemă a modului în care se întocmește bugetul la primărie este mărunțirea și împărțirea banilor la instituții fără capacitate administrativă, care îi toacă fără a îmbunătăți semnificativ viața bucureștenilor.

Ocupată cu contra-manifestațiile și cu persiflarea protestatarilor, Gabriela Firea întârzie să anunțe prioritățile PMB pe 2017 și nici nu știm dacă o va face. Pentru că da, bugetarea, are legătură directă cu prioritizarea (sau cu capacitatea de a prioritiza).

Sper să nu facă o nefăcută și să ne forțeze votul acum, în februarie, fără o dezbatere publică temeinică a bugetului. Odată cu publicarea proiectului de buget ar trebui să fie publicat, conform legii, și planul anual de investiții.


Știți, Bucureștiul are bani, dar banii sunt tocați pe investiții nesemnificative, concerte scumpe, firme de pază, socluri supraevaluate, festivaluri pentru susținătorii din campanie etc. Și, bașca, aproximativ jumătate se duce la sectoare”, scrie Ciprian Ciucu pe pagina de Facebook.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: