joi

18 iulie, 2024

22 februarie, 2022

Mercedes-Benz anunță că, începând cu 2025, se aşteaptă ca maşinile electrice şi hibride să reprezinte 50% din vânzări, scrie Reuters citată de News.ro.

Producătorul auto german prevede că unele dintre liniile sale de producţie vor trece complet la vehicule electrice chiar mai devreme, susține şeful de producţie Joerg Burzer (foto) într-un interviu acordat Reuters.

”Construirea unei fabrici noi de vehicule electrice cu baterii necesită timp. Am adoptat o altă abordare. Cu siguranţă vom avea câteva linii care produc doar vehicule electrice în următorii câţiva ani… vedem şi fabrici întregi trecând la electrice – acesta este un subiect pentru a doua jumătate a deceniului”, a spus Burzer.


Producătorul auto premium va lansa producţia modelului său EQE, prezentat în septembrie anul trecut la Salonul IAA Mobility, de la Bremen, la sfârşitul acestui an, urmat de Beijing şi Tuscaloosa.

Mercedes pariază pe modelul EQE, o adaptare electrică a clasei E, cu o autonomie maximă de 660 km, pentru a creşte vânzările de vehicule electrice, compania transferând investiţiile de la vehiculele cu ardere internă către cele integral electrice.

”Odată cu intensificarea producţiei de EQE la Bremen şi mai târziu la Beijing, intrăm într-un segment în care putem livra la volume mult mai mari”, a spus Joerg Burzer.

Toate modelele existente sunt construite în fabrici care produc şi vehicule cu motoare cu ardere internă, cu bateriile transportate pe calea ferată de la fabrica principală din Sindelfingen, la fabricile din Germania şi Ungaria.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: