duminică

21 aprilie, 2024

26 decembrie, 2021

Peste 4.500 de zboruri au fost anulate, de companii din întreaga lume, în weekendul Crăciunului, din cauza numărului mare de infecţii cu Covid-19 provocat de varianta Omicron.

Transportatorii aerieni la nivel global au anulat cel puţin 2.401 de zboruri vineri, în ajunul Crăciunului, care este, de obicei, o zi grea pentru călătoriile aeriene, potrivit unui bilanţ de pe site-ul de urmărire a zborurilor FlightAware.com.

Alte aproape 10.000 de zboruri au fost amânate.


Site-ul arată că 1.779 de zboruri în ziua de Crăciun au fost anulate în întreaga lume, împreună cu alte 402 care erau programate pentru duminică.

Traficul aerian comercial din interiorul Statelor Unite şi dinspre sau din ţară a reprezentat mai mult de un sfert din toate zborurile anulate în weekend, au arătat datele FlightAware.

Printre primii transportatori americani care au raportat un val de anulări în weekendul de vacanţă s-au numărat United Airlines şi Delta Air Lines, care au eliminat cumulat aproape 280 de zboruri doar vineri, invocând lipsa de personal pe fondul creşterii infecţiilor cu Covid-19.

Infecţiile cu Covid-19 au crescut în Statele Unite în ultimele zile din cauza variantei foarte transmisibile Omicron, care a fost detectată pentru prima dată în noiembrie şi acum reprezintă aproape trei sferturi din cazurile din SUA şi până la 90% în unele zone, cum ar fi coasta de est.


Numărul mediu de cazuri noi de coronavirus din SUA a crescut cu 45%, până la 179.000 pe zi, în ultima săptămână, potrivit calculelor efectuate de Reuters, agenție preluată de News.ro.

Franţa şi Italia au raportat sâmbătă un număr record de cazuri de Covid-19, pe fondul răspândirii rapide a variantei Omicron.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: