Numărul regiunilor de dezvoltare cu care România intră în topul 20 al celor mai sărace zone din Uniunea Europeană a rămas la patru anul 2015, la fel ca în cei doi ani anteriori ( au fost cinci în anul 2012).
Bucureştiul, cu zona înconjurătoare, s-a situat după Bruxelles, Londra, Paris, Bratislava sau Praga, dar înaintea unor importante capitale europene, precum Madrid, Berlin, Roma, Varşovia sau Lisabona.
De reţinut, însă, că venitul per capita în anumite regiuni ale UE poate fi influenţat serios de fluxurile de navetişti.
Aceştia ridică nivelul producţiei faţă de ceea ce ar fi putut obţine rezidenţii la care se raportează producţia obţinută, în timp ce în zonele adiacente efectul este unul invers, ceea ce explică apariţia unor mari contraste între regiuni vecine.
Mai mult, dacă se face împărţirea unei macroregiuni ce concentrează mai multe regiuni de dezvoltare ( limitate orientativ la numărul de două milioane de locuitori) se pot obţine rezultate suprrinzătoare, precum în cadrul Londrei.
Aceasta figurează, ca macroregiune, pe podium cu 184% din PIB-ul mediu pe locuitor al UE dar cu discrepanţe uriaşe la nivel intern, între 78% în Outer London – East & North East sau 94% în Outer London – South şi 175% în Inner London-East şi 580% (!!) în Inner London-West.
Cum se bate pasul pe loc sau se regresează
Revenind, însă, la regiunile din România, trebuie arătat că, în ultimii patru ani, evoluţiile PIB pe locuitor calculate de Eurostat la paritatea puterilor de cumpărare în raport cu media UE ( aflată ea însăşi în mişcare) au fost, pe alocuri, surprinzătoare în ceea ce ne priveşte şi destul de departe de percepţia întâlnită în rândul marelui public.
Explicaţia datelor prezentate până în anul 2015 este că doar acum, după doi ani şi cu calculele de rigoare a repartizării PIB în profil regional, au rămas definitive valorile comunicate la mijlocul săptămânii de către Eurostat.
De asemeni, dacă facem referire la nota metodologică inserată în textul comunicatului referitor la efectul navetiştilor asupra PIB/locuitor, se poate prezuma că scăderea din 2014 înregistrată de Bucureşti este legată de creşterea spectaculoasă înregistrată simultan de regiunea de Sud-Est prin aceea că nu s-a întâmplat nimic altceva decât o migraţie estică dinspre judeţele din jurul arealului Bucureşti-Ilfov. Repetată şi dinspre vestul acesteia în anul 2015, după cum se poate vedea din alăturarea regiunilor aflate în sudul ţării.
Cu posibilităţi în mod obiectiv mai reduse de mobilitate, regiunea de Sud-Vest nu a reuşit să evadeze din statistica regiunilor codaşe la nivel European. Nu doar că a bătut pasul pe loc, dar a înregistrat, chiar, un mic regres în ultimul an analizat.
Apropo de Vest, datele prezentate arată o scădere greu de explicat pe parcursul ultimilor trei ani a nivelului de trai in această regiune, în pofida investiţiilor favorizate de proximitatea cu centrul Europei.
Dar cea mai mare problemă o avem cu regiunea de Nord-Est (a se citi Moldova, fără Vrancea şi Galaţi). Ea se plasează cu circa 50% sub Ardealul vecin şi se află la exact 25% în raport cu Bucureştiul ca nivel al PIB/locuitor. Ceea ce face critică dezvoltarea infrastructurii pe traiectul Târgu-Mureş – Iaşi, deoarece Suceava – Bucureşti nu pare să fi ajutat prea mult.
Pentru final, am păstrat avertismentul venit din Grecia. Ţară care nu avea în anul 2013 nici o regiune încadrată în baremul sărăciei de 50%, nivel de trai măsurat la paritatea puterilor de cumpărare faţă de media UE, şi care a ajuns să figureze tot cu trei regiuni în anul 2015, după o politică economică aventuroasă, cu o prosperitate de moment plătită scump ulterior.
Un răspuns
Interesat este faptul ca la Bucuresti, conform legii, firmele din provincie care realizeaza o productie mai mare trebuie sa aiba sediul fiscal in capitale, cu toate ca activitatea reala se desfasoara in alte localitati. Ex. SALROM, care are salinele amplasate in alte regiuni dar productia se raporteaza la Bucurest, denaturand cele mentionate in acest articol. Autorul articolului trebuia sa prezinte o situatie reala cu productia efectiva realizata in capitala si nu ducand in eroare populatia. Situatia de fapt intareste sustinerea celor care doresc o autonomie reala a regiunilor istorice si nu un simulacru si inselator clasament a celor care chipurile muncesc mai bine.