Statele Unite anunță miercuri – când Ucraina marchează Ziua Independenței dar și 6 luni de război cu Rusia – un nou ajutor militar de 3 miliarde de dolari pentru Kiev. Un oficial american a confirmat pentru Euractiv anunțul planificat de la Casa Albă.
Washington a avertizat Ucraina că Moscova ar plănui pentru 24 august o intensificare a loviturilor asupra țintelor civile, iar președintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat cetățenii să fie în gardă împotriva „terorii ruse”.
Solidaritate cu Ucraina
Noua tranșă de finanțare americană va ajuta Kiev să achiziționeze mai multe arme, muniții și provizii pentru forțele sale armate, blocate într-un război de uzură cu trupele rusești în est și sud, fără ca niciuna dintre părți să avanseze semnificativ în câteva săptămâni.
Anunțul privind ajutorul SUA vine în timp ce liderii mondiali și-au reafirmat, marți, sprijinul pentru Kiev.
(Citește și: ”Platforma Crimeea – mesajele / Volodimir Zelenski: Vom elibera Crimeea. Comunitatea internațională promite sprijin”)
Prim-ministrul britanic Boris Johnson și cancelarul german Olaf Scholz au avertizat Rusia să nu încerce anexarea de noi teritorii în Ucraina după modelul patentat în Crimeea.
Și președintele francez Emmanuel Macron a promis că sprijinul Uniunii Europene pentru Ucraina va continua „pe termen lung”. „Nu poate exista nicio slăbiciune, niciun spirit de compromis, pentru că este o chestiune de libertate, pentru toată lumea, și de pace peste tot în lume”, a spus el.
Aniversare tăcută
Tensiunile au crescut în Kiev, deoarece atât Volodimir Zelenski, cât și Departamentul de Stat al SUA au avertizat că Rusia ar putea intensifica atacurile în preajma zilei de 24 august, când Ucraina sărbătorește 31 de ani de independență.
Evenimentele publice sunt oprite anul acesta, iar adunările populare au fost interzise la Kiev.
Administrația orașului Kiev a anunțat că va închide centrele de servicii publice miercuri și joi, iar centrele comerciale din capitală sunt închise pe 24 august din motive de siguranță.
„Mâine este o zi importantă pentru noi toți. Și de aceea, din păcate, această zi este importantă și pentru inamicul nostru”, a spus președintele Zelenski marți seară. „Trebuie să fim conștienți că mâine sunt posibile provocări dezgustătoare și lovituri brutale ale Rusiei”, a avertizat președintele în tradiționalul mesaj de seară.