vineri

29 martie, 2024

13 iunie, 2019

Zeci de părinți au protestat, joi, în faţa Primăriei municipiului Iaşi, din cauza deficitului de locuri în creșe – la cele 11 astfel de unități din oraș există doar 325 de locuri libere, pentru care au fost depuse 913 dosare.

„Vrem locuri la creşe”, „Construiţi creşe în fiecare cartier şi apoi introduceţi criteriul de proximitate!” sau „Vrem egalitate, nu proximitate” au fost mesajele pe care le-au afişat pe pancarte câteva zeci de părinţi nemulţumiţi, relatează Mediafax.

Dată fiind cererea ridicată, primăria a introdus criteriul proximităţii, care stabilește că părinții îi pot înscrie pe copii în creșe aflate la mai puțin de 400 de metri distanță de locuințele lor, pentru a mai elimina din subiectivitatea deciziei.


Primarul Mihai Chirica a mers să discute cu părinţii nemulţumiţi și a spus că în termen de trei zile reprezentanţii Direcţiei Creşe, aflată în subordinea Primăriei, trebuie să reanalizeze dosarele depuse.

„Am remarcat cel puțin două chestii. Una, că sunt nemulţumiţi de criteriul de proximitate, pe de o parte că, în fine, nu a fost foarte bine înţeles. Şi al doilea motiv ar fi că face o discrepanţă foarte mare între restul de criterii şi criteriul de proximitate. Logica acestui criteriu este legată de faptul că, aşa cum am mai spus, nu este normal să nu îţi duci copilul la creşa aproape de casă şi să îl transporţi tot oraşul căutând altă variantă. Se practică peste tot în ţară şi pe alte nivele de educaţie. A doua chestiune este legată de faptul că unii chiar au o problemă în ceea ce priveşte găsirea unui loc pentru copil. Aceste situaţii deosebite le vom inventaria şi vom găsi soluţii”, a declarat Mihai Chirica.

Slovacia (0,6%) și România (cu 1,7%) sunt statele membre UE cu cele mai mici ponderi de copii sub trei ani (în totalul acestui segment de vârstă) înscriși în unități (creșe de stat sau private) care au grijă de ei cel puțin 30 de ore pe săptămână:


Protestul vine la numai o zi după izbucnirea scandalului privind terenul de 250.000 de euro deținut în acte de fiul de un an a primarului Mihai Chirica.

Soluția așteaptă în Parlament

UDMR a depus la Camera Deputaților, la începutul anului, un proiect de lege pentru modificarea Codului fiscal care propune ca persoanele juridice care înființează creșe și/sau grădinițe pentru copiii angajaților proprii, sau care plătesc pentru plasarea copiilor angajaților în unități de învățământ preșcolar, să beneficieze de credit fiscal prin deducerea sumelor plătite din sumele de plată la bugetul de stat.

Proiectul are la bază o propunere formulată de Ready Nation, ONG care are ca misiune asumată dezvolatrea educației timpurii în România.

Articole recomandate:

Etichete: , , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: