7 ianuarie, 2024

Investitorii se așteaptă ca marile bănci centrale să treacă curând de la ciclul de creștere a dobânzilor la reducerea acestora. Ca urmare, piețele s-au redresat, dar 2024 ar putea aduce surprize pe măsură ce lumea se adaptează la o ordine economică în care banii nu mai sunt ieftini, se arată într-o analiză Reuters.

Acțiunile au crescut și randamentele obligațiunilor suverane au scăzut în ultimele săptămâni, în ciuda avertisementelor guvernatorilor băncilor centrale ca să nu se mizeze pe scăderea rapidă a dobânzilor. În Statele Unite, de exemplu, investitorii s-au poziționat în linie cu Rezerva Federală (Fed), care a reușit o aterizare lină a economiei, reducând inflația fără să declanșeze o recesiune.

Investitorii au căpătat încredere după ce economia SUA a surprins prin reziliența sa, față de dobânzile ridicate. Acest lucru a fost facilitat parțial de economiile făcute de consumatori în perioada pandemiei și de atractivitatea SUA ca destinație sigură a investițiilor, într-o lume tot mai haotică.

2024 – Un an plin de riscuri


Însă mulți investitori și manageri consideră probablitatea unei aterizări line destul de scăzută. Economiile făcute în timpul pandemiei se epuizează și norii de furtună se adună la orizont, mai ales în timpul unui an electoral care se anunță deosebit de agitat.

Investitorii pariază că Fed ar putea reduce dobânda cu până la 1,5 puncte procentuale până la finele anului 2024, dar ignoră faptul că în continuare rata de dobândă monetară rămâne la aproape 4%, peste nivelul mediu al ultimelor două decenii.

Astfel, politica monetară va fi în continuare un obstacol în calea expansiunii economice, deoarece dobânda s-ar situa peste așa-zisa rată neutră la care economia nici nu crește, nici nu se contractă.

La aceasta se adaugă o serie întreagă de alte riscuri la adresa economiei globale în 2024:


două războaie majore, tensiuni geopolitice grave care au inversat fenomenul globalizării și alegeri în mai multe țări ale căror rezultate ar putea schimba radical ordinea mondială în moduri neașteaptate.

De ce contează așa mult dobânzile?

Ratele dobânzilor stau la baza tuturor indicatorilor, de la creșterea economică la prețul activelor financiare și până la cât costă un credit pentru achiziția unei case sau a unei mașini.

Dobânzile mai mari fac puțin atractive activele riscante, cum ar fi acțiunile companiilor de tehnologie sau criptomonede, deoarece investitorii pot obține profituri decente fără a fi nevoiți să-și asume prea multe riscuri.

Cu banii mai greu de obținut, pariurile riscante pot eșua și bulele pot să se spargă, ducând la evenimente precum criza băncilor regionale din primăvara trecută din SUA. Pe măsură ce business-urile nu mai merg, ele se contractă. Oamenii își pierd locurile de muncă, iar altele noi nu mai apar.

Ce se va întâmpla în 2024?

În timp ce Fed și restul băncilor centrale au crescut susținut dobânzile timp de peste un an, lumea nu a realizat încă tranziția de la momentul în care banii erau la liber, la o perioadă în care aceștia sunt mai puțini și mai scumpi. 2024 va fi astfel anul în care efectele acestei tranziții se vor vedea în mod clar.

Aceasta înseamnă că companiile – și, în unele cazuri, țări întregi – vor trebui să-și restructureze datoriile, deoarece nu vor mai putea să achite dobânzile. Unele dintre aceste aspecte sunt deja vizibile la negocierile privind restructurarea datoriilor în piețele emergente și în creșterea numărului de falimente în cazul companiilor. Cererile de intrare sub protecția legii falimentului în SUA au atins cel mai ridicat nivel din 2020 încoace. Și probabil că multe urmează în viitorul apropiat.

În economia națională, sectoare întregi, precum piața imobiliară a spațiilor comerciale, au fost puternic afectate de adoptarea programelor de telemuncă post-pandemie. Probabil că mai mulți dezvoltatori imobiliari vor fi nevoiți să-și reevalueze portofoliile și să renunțe la unele proprietăți, pierderile fiind transmise către bănci și investitori, așa cum se întâmplă în prezent cu holdingul austriac Signa, aflat în insolvență, cu datorii de peste 5 miliarde euro.

Pentru gospodăriile populației, costurile mai mari ale împrumuturilor vor necesita ajustarea cheltuielilor de consum. Multe persoane adulte din SUA sunt obișnuite doar cu dobânzi mici la creditele imobiliare pe 30 de ani, de exemplu. Acum trebuie să plătească dobânzi de peste două ori maimari și să facă matematica să funcționeze în cazul bugetelor de care dispun.

Concluzie: încrederea investitorilor va fi probabil pusă la încercare în 2024, deoarece toți trebuie să descopere cum să supraviețuiască într-o lume cu dobânzi mari.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: