vineri

19 aprilie, 2024

1 august, 2021

Manifestații de amploare au avut loc sâmbătă în Franța față de măsurile decise de guvern în contextul apropierii valului 4 al pandemiei. Pentru al treilea weekend consecutive, aproximativ 200.000 de oameni, potrivit estimărilor oficiale, au contestat condiţionarea accesului în spaţiile publice de prezentarea certificatului de sănătate Covid, anunță RFI

La Paris au demonstrat aproape 15.000 de oameni, fiind din nou semnalate ciocniri violente cu forțele de ordine. Trei polițiști au fost răniți, iar 10 manifestanți au fost arestați.


Conform ultimelor reglementări, francezilor care merg la muzee, cinematografe sau piscine li se interzice intrarea dacă nu pot prezenta permisul de sănătate care arată că au fost vaccinaţi împotriva COVID sau au un test negativ recent.

În plus, Parlamentul a aprobat săptămâna aceasta o nouă lege care face vaccinările obligatorii pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii şi extinde cerinţa permisului de sănătate pentru accesul în baruri, restaurante, târguri, trenuri şi spitale.

Aproximativ 3.000 de ofiţeri de poliţie au fost detaşaţi în capitală, ofiţerii anti-revolte străduindu-se să menţină manifestanţii pe rutele autorizate.

Autorităţile au încercat să evite repetarea evenimentelor săptămâna trecută, când au izbucnit lupte între poliţişti şi manifestanţi pe Champs-Elysees.


Proteste au fost şi în alte oraşe, precum Marsilia, Lyon, Montpelier, Nantes şi Toulouse, unde participanţii au strigat ”Libertate!” şi ”Nu permisului de sănătate!”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: