miercuri

24 aprilie, 2024

6 octombrie, 2019

Danemarca, susținută de alte 10 țări ale Uniunii Europene, a cerut interzicerea vehiculelor diesel și pe benzină, până în 2040, la nivel european.

Potrivit Euronews, propunerea a fost făcută vineri, în cadrul unei reuniuni a miniștrilor UE de mediu desfășurată la Luxemburg.

UE își propune să reducă emisiile de carbon cu 40% până în 2030, în timp ce Comisia Europeană intenționează să le reducă la zero până în 2050, pentru a ajuta la oprirea încălzirii globale.

„Trebuie să recunoaștem că suntem presați de timp”, a declarat ministrul danez al Climei și Energiei, Dan Jorgensen, după reuniunea de vineri.

El a spus că interzicerea autoturismelor diesel și pe benzină va determina Comisia să propună eliminarea treptată din blocul comunitar a vehiculelor cu combustibil fosil în următoarele două decenii.

În octombrie 2018 guvernul danez a anunțat că va interzice vânzarea tuturor mașinilor cu combustibil fosili până în 2030, dar ulterior a renunțat la idee, deoarece acest lucru ar fi încălcat regulile UE.

Lituania, Letonia, Slovenia, Bulgaria și alte câteva țări au sugerat că primul pas ar trebui să vizeze oprirea vânzărilor de autovehicule second-hand din Europa de Vest către Est.

Ministrul Dan Jorgensen a avertizat că este important ca producătorii de automobile să fie informați în privința direcțiilor de politică ale blocului pe termen lung și că următorul pas al Danemarcei a fost formarea unei alianțe cu cele 10 state membre care îi susțin propunerea de eliminare a vehicolelor echipate cu motoare alimentate cu combustibili fosili.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. Oare să fie chiar așa de simplu dacă se elimină mâinile cu motor prin ardere internă (pe benzină) și cele prin explozie (diesel) ? De exemplu noxele de la motoarele pe benzină au în componență o substanță care-i mai toxică decât noxele de la un motor diesel Asta pentru a spune adevărul. Și acum o întrebare de 100 de puncte : e mai puțin poluantă industria fabricării bateriilor (devin baza funcționării la auto electrice)decât noxele motoarelor clasice ??? Oare cu-i să-i pun această întrebare ?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: