13 octombrie, 2021

Construcție ilegală ce va fi demolată

Un număr de 100 de construcții ilegale – garaje, hale, case și blocuri – vor fi demolate în Sectorul 1 al Capitalei, după ce Primăria a câștigat procesele cu proprietarii acestora, anunță edilul Clotilde Armand.

„La ora actuală, unde am acționat prioritar, sunt pentru clădirile unde nu au niciun fel de autorizație de construcție. Unde pur și simplu nici nu există autorizație. (…) Trebuie să demolez 100 de clădiri. O mare parte vor fi demolate prin decizii de primar, o altă parte vor fi demolate cu ajutorul executorului judecătoresc. Această listă evoluează. S-a terminat vacanța la Judecătorie. Lista va fi mai mare. Acum sunt 100, dar probabil că până la sfârșitul anului o să fie în plus încă 50  sau 100. Și da, până la șfârșitul anului, primele 100 de construcții ilegale o să fie demolate”, a declarat pentru TVR 1 primarul Sectorului 1 Clotilde Armand.

Cea mai mare amendă plătită în România pentru construcție ilegală a fost acordată unei persoane juridice din Sectorul 1 și este de 600.000 de lei.


Până acum, administrația locală a demolat primele doua construcții ridicate fără forme legale.

„O premieră pentru administrația din București. Am început demolările construcțiilor ridicate ilegal. Ce vedeți în fotografii este un imobil ridicat nelegal, în 2017, în cartierul Străulești. Fosta administrație locală s-a încurcat în acte birocratice, când a fost vorba de desființarea construcției, deși există o decizie emisă, în 2018, de Judecătoria Sectorului 1. Sentința a fost ignorată de trei ani. Am solicitat Poliției Locale să aplice de urgență legea în acest caz, să treacă la demolarea imobilului și să aducă terenul în starea inițială. Pus în fața somațiilor, proprietarul a ales să-ți demoleze singur construcția ilegală. I-am dat termen până joi, să desființeze și platforma de beton, în caz contrar vom face noi acest lucru, iar el va deconta toate lucrările. Am spus și o voi repeta să înțeleagă toată lumea, nu tolerez construcții ilegale pe raza Sectorului 1 și vom merge până la capăt să oprim acest fenomen”, scria pe 11 octombrie primarul Clotilde Armand într-o postare pe contul său de Facebook.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: