Analiză

Costul muncii în România: defazaj sever între zona business și non-business. Marea problemă a structurii creșterii, în context european şi regional

În trimestrul III 2017, România s-a situat pe primul loc între statele membre UE în ceea ce priveşte creşterea costului orar al muncii (+16,5% nominal… Mai mult

27.12.2017

Analiză

Consumul individual efectiv al românilor a luat-o înaintea PIB/locuitor – Eurostat ne vede la 61% din media UE

România a ajuns în 2016 la 61% din nivelul de trai mediu al UE 28, potrivit indicatorului de consum individual efectiv (AIC), arată cele mai… Mai mult

19.12.2017

Chestiunea

Cu ce? România – de 10 ani ultima din UE la venituri bugetare şi prima la reducerea lor! Problemele punctuale

România a întreprins în perioada 2006 – 2016 cea mai bizară politică a fondurilor publice dintre toate statele europene, potrivit unei analize date publicităţii de… Mai mult

13.12.2017

Chestiunea

Premieră istorică, importurile lunare au depăşit 7 miliarde de euro

În pofida nivelului record al exporturilor, care au însumat 5.761 milioane euro, deficitul comercial a avansat la impresionantă cifră de 1.318,4 miliarde euro, ca urmare… Mai mult

12.12.2017

Valentin Naumescu / Scurt punctaj pentru 2018. Spre un „point of no return”?

de Valentin Naumescu , 3.1.2018

Puncte cheie:

  • La urma urmei, 2017 nici nu a fost atât de rău pe cât ar fi putut să fie, deși tensiunile mai vechi sau mai noi au început să se acumuleze vizibil și să anunțe apropierea unor schimbări structurale majore, de magnitudinea unor cutremure, în sistemul relațiilor internaționale;

  • Presiunile au fost cauzate, ca întotdeauna în istorie, în epoci de schimbare a generațiilor politice și a ordinii globale, în principal de dinamica raporturilor dintre Marile Puteri, dar și de o anumită „malaise” a democrațiilor liberale, blocate într-un discurs tot mai puțin receptat de marele public, plictisit parcă de tot ceea ce are de atâtea decenii și atras în tot mai mare măsură de formule discursive radicale, iliberale, autoritariste;

  • Pentru Uniunea Europeană, alegerile din Olanda, Franța, Germania și Austria, în această ordine, au însemnat înfrângerea naționaliștilor și eurofobilor și salvarea pentru moment a Proiectului European, chiar dacă rezultatele votului au arătat peste tot o creștere semnificativă a liderilor și partidelor extremiste, aflate acum fie în poziția amenințătoare de lideri oficiali ai opoziției, fie chiar de participanți la guvernare (Geert Wilders și PVV în Olanda, Marine Le Pen și Jean-Luc Mélenchon în Franța, AfD în Germania, Partidul Libertății în Austria);

  • Statele Unite au început dezangajarea din aranjamentele internaționale ale ordinii liberale globale, ordine pe care America însăși a creat-o și apărat-o după 1945, retragerea fiind de altfel un proces previzibil, anticipat imediat după alegerea lui Donald Trump în fruntea executivului american. Ieșirea din TPP (acordul de liber schimb transpacific, cu 12 state semnatare), ieșirea din Acordul climatic global de la Paris, abandonarea ultimelor speranțe privind adoptarea TTIP (acordul transatlantic de liber schimb și investiții, între SUA și UE), punerea în discuție a NAFTA (acordul nord-american de liber schimb, între SUA, Canada și Mexic), de-certificarea JCPOA (Acordul nuclear al Marilor Puteri cu Iranul, încheiat în 2015, susținut în continuare de Franța, Marea Britanie, Germania, Rusia, China, UE în ansamblu și Agenția Internațională pentru Energie Atomică), ieșirea din acordul global privind transparența investițiilor în industria petrolieră (abia încheiat la finalul administrației Obama și văzut ca o formă de combatere a corupției în acest domeniu), scăderea încrederii europenilor în disponibilitatea SUA/președintelui Trump de a respecta necondiționat art. 5 al Tratatului Alianței Atlanticului de Nord (în urma declarațiilor explicite ale lui Trump privind “condiționarea intervenției militare” de achitarea la zi a “facturilor” pentru cheltuielile de Apărare), decizia unilaterală de recunoaștere a Ierusalimului drept capitală a statului Israel (care a dus la un vot masiv al Adunării Generale a ONU de condamnare a declarației Președintelui SUA) și, nu în ultimul rând, poziționarea Chinei drept prima Mare Putere a lumii susținătoare a globalizării, toate acestea sugerează abandonarea treptată a rolului de “leading nation” pe care Statele Unite îl câștigaseră în secolul XX precum și un îngrijorător clivaj al Occidentului, între SUA și Uniunea Europeană;

  • Uniunea Europeană a lansat recent PESCO în domeniul Apărării (Uniunea Apărării), văzută ca un pas esențial în “autonomizarea strategică” a Uniunii Europene de Statele Unite, altfel spus în preluarea de către nucleul dur franco-german a inițiativei de integrare europeană în domeniul securității și apărării, domeniu rezervat în ultimii 69 de ani și acoperit cu succes de către NATO, indirect de către SUA;

  • Rusia și-a continuat ofensiva strategică de recuperare a statutului de Mare Putere, pierdut în epoca Elțin, continuând să emită pretenții de “interese regionale specifice” (ca să nu spunem direct “sferă de influență”) în Europa de Est dar fiind bănuită de guvernele unor state occidentale și de interferențe în procesele electorale din Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Germania, Spania etc. în sensul destabilizării democrațiilor liberale, al favorizării platfomelor contestatare sau secesioniste și al destrămării unității Occidentului;

  • Coreea de Nord și-a continuat și chiar și-a accelerat programul nuclear, sfidând o Americă din ce în ce mai vulnerabilă politico-diplomatic și mai lipsită de aliați în comunitatea internațională, ceea ce a făcut ca demersurile politico-diplomatice de disuasiune ale Statelor Unite să fie tot mai ineficiente și mai puțin luate în serios la Phenian și în sistemul internațional, dar generând și politicii externe a Chinei serioase probleme de credibilitate;

  • Ce ne așteaptă așadar în 2018?

*

2018 va aduce, cel mai probabil, adâncirea faliilor deja create și exacerbarea tensiunilor din sistemul internațional către punctul critic, dincolo de care transformările devin ireversibile iar lumea intră, practic, într-un alt capitol al istoriei. Este motivul pentru care consider că 2018 ar putea juca rolul unui point of no return în politica Europei și a lumii. Nu mai este mult până acolo. Opțiunile se vor radicaliza și polariza dramatic pe toate continentele. Ideologiile vor reveni în forță, dar nu în formele lor moderate de odinioară (centru-dreapta vs centru-stânga) ci mai degrabă raportate la axa liberal-iliberal.

Astfel, eurofobii vor deveni tot mai eurofobi iar pro-europenii tot mai pro-europeni, susținătorii lui Trump tot mai “habotnici” ideologic iar adversarii lui tot mai convinși că au avut dreptate, schismele și conflictele Orientului Mijlociu tot mai ascuțite, criza nord-coreeană tot mai acută, China tot mai expansivă pe piețele globale și tot mai vulnerabilă în interior, Iranul tot mai divizat etc. Să nu avem vreo îndoială, România va intra la rândul ei în acest proces de adâncire și radicalizare a faliei politice vizibile în stradă și în spațiul public încă din 2017, având în vedere că niciuna dintre părți nu va ceda ci, dimpotrivă, ambele se vor întări și își vor diversifica arsenalul în noul an.

La ce ne-am putea deci aștepta în 2018? Iată un posibil punctaj de procese și tendințe:

  • Statele Unite vor continua distanțarea treptată de ordinea liberală globală și de Uniunea Europeană, aceasta fiind probabil cea mai importantă (pentru noi) evoluție politică din mandatul lui Donald Trump, ceea ce va împinge economic nucleul dur al Uniunii Europene mai aproape de China și Rusia, iar Flancul Estic al NATO și al Uniunii Europene (Polonia, România, Statele Baltice, și mai aproape, pe linie de securitate, de Statele Unite);

  • Creșterea economică și a burselor va atinge punctul critic, dincolo de care putem vorbi de finalul unui ciclu al creșterii, existând unele asemănări structurale cu momentul 2008, atât în Statele Unite cât și în Europa sau Asia;

  • Era Merkel va intra în ultimul act, chiar dacă guvernul de coaliție CDU/CSU-SPD se va negocia și vota până la sfârșitul lui martie, semnele că Angela Merkel nu va putea duce până la capăt al patrulea mandat de cancelar și se va retrage pe parcurs, mult înainte de alegerile din 2021, devenind din ce în ce mai clare pentru cunoscătorii politicii germane;

  • Catalonia va continua procesul politic, administrativ, cultural și economic de îndepărtare de statul spaniol, ajungându-se în punctul în care inclusiv autoritățile de la Madrid vor începe să ia în calcul un plan B, propunând, de exemplu, o nouă Constituție a Spaniei, federală, ceea ce nu înseamnă nicidecum finalul crizei statalității Spaniei, ci dimpotrivă, adâncirea acestei crize de o gravitate fără precedent după Războiul Civil;

  • Brexitul va deveni un proces ireversibil, risipindu-se și ultimele speranțe că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană mai poate fi evitată, eventual printr-un eveniment surpriză sau prin reluarea referendumului din 2016;

  • PESCO (Cooperarea Structurată Permanentă) în domeniul Apărării, pe scurt Uniunea Apărării, va începe să facă primii pași pe direcția desprinderii Uniunii Europene de Statele Unite și de NATO, chiar dacă aranjamentele europene vor rămâne lipsite de credibilitate (garanții de securitate) pentru statele de la periferie și departe de a avea forța de disuasiune militară pe care a avut-o NATO după 1949;

  • Platformele iliberale și naționaliste vor avansa în Europa Centrală, marcând rupturi societale ireconciliabile între taberele suveraniste, agresiv anti-europene, tradiționaliste, religioase, anti-stat de drept și așa-zis “conservatoare” (termenul fiind însă o corupere est-europeană grotescă a nobilului conservatorism britanic), și cele liberale, pro-europene și pro-stat de drept, iar aceste fronturi politice vor cuprinde din ce în ce mai multe țări, trecând dincolo de perimetrul Grupului de la Vișegrad (foarte posibil și în România). Posibila reconfirmare a lui Viktor Orbán ca premier, la alegerile din primăvară, va fi un semn că opțiunile sale au încă suport popular și că în Ungaria nu există o platformă liberală suficient de credibilă. Ca reacție la “îndrăzneala” în creștere a taberei iliberale, ne putem aștepta ca și susținătorii opțiunii liberale europene să se mobilizeze în întreaga Europă Centrală și să-și apere cu mai multă energie principiile câștigate în ultimii 10-15 ani, apărând posibilitatea unor conflicte dure între cele două mari opțiuni politice;

  • Ruptura europeană Est-Vest se va adânci, din cauza diferențelor mari de performanțe economice și de cultură politică, greu de șters chiar și după mai mult de un deceniu de la extinderea UE;

  • Coreea de Nord va fi recunoscută și acceptată semi-oficial ca putere nucleară, acest lucru însemnând că niciuna din cele cinci puteri nucleare recunoscute din Consiliul de Securiate al ONU nu va mai pune la îndoială capacitatea Phenianului de a fabrica arme nucleare funcționale, echivalând cu un eșec lamentabil al Statelor Unite și al Chinei de a opri, în ultimii ani, programul nuclear al regimul comunist. Posibil să aibă loc primele tentative de negociere cu regimul de la Phenian;

  • Deși va deveni evident că regimul nord-coreean deține arme nucleare funcționale, obiectivul Phenianului fiind aparent îndeplinit, va crește pericolul unei ciocniri militare și a unei căderi violente a dinastiei Kim, fie în urma unui conflict cu o putere regională din Asia (cel mai probabil, Japonia), susținută de Statele Unite, fie printr-o lovitură de stat militară, susținută din umbră de China, pentru a menține astfel controlul succesiunii la putere și a împiedica o dezmembrare totală a comunismului în nordul peninsulei și apariția unei Corei unificate, aliată a Statelor Unite;

  • Realegerea previzibilă a lui Putin ca președinte al Rusiei, în martie, ar putea, paradoxal, genera începutul unei mișcări mai ample de coalizare a unei opoziții naționale anti-Putin și de declanșare a unui curent protestatar mai amplu, pe fondul interzicerii candidaturii lui Navalnîi dar mai ales a dezamăgirii profunde a rușilor față de politica internă (un fenomen cât se poate de real, resimțit și în marile orașe dar și în localitățile mici sărace, în pofida lipsei unei alternative vizibile la Vladimir Putin în acest moment);

  • Protestele din Iran vor continua și se vor extinde, dar în acest moment nu există indicii că vor atinge în 2018 pragul critic pentru căderea regimului islamic de la Teheran. Mai degrabă este posibil ca tabăra președintelui Rohani să utilizeze pretextul pentru a epura rivalii din facțiunea conservatoare, din funcțiile administrative pe care aceștia le dețin (pe motiv de corupție și abuzuri de putere) și pentru a iniția unele reforme timide dar foarte mediatizate. Problemele guvernării din Iran se vor agrava însă treptat, ca și cele din Arabia Saudită, și se vor transmite probabil, spre soluționare, la nivelul anilor 2019-2020, când în aceste importante state cu regimuri islamice vor apărea lideri alternativi, din generațiile mai tinere. Doar decesul ayatollahului suprem de la Teheran, despre care presa internațională scrie că ar fi grav bolnav, sau o criză monarhică la Riad ar putea precipita intrarea celor două puteri regionale rivale ale Orientului Mijlociu în etape cu adevărat critice și decisive pentru viitorul lor;

  • China va continua expansiunea globală, pentru consolidarea poziției sale economice și strategice, iar o eventuală criză financiară pe piețele occidentale, de care a început să se vorbească anul trecut, nu va face decât să întărească poziția Chinei de finanțator și investitor în diferite domenii sensibile: bancar, infrastructură, energetic, comunicații și tehnologii de vârf, industrie de apărare etc. Dacă va apărea din nou o criză de lichiditate, ca în 2008, China se va arăta pregătită să finanțeze lumea iar creditele chinezești vor fi la mare căutare, fiind aparent ieftine și accesibile, chiar dacă mecanismele de finanțare oferite de Beijing ascund de obicei dependențe colaterale și obligații contractuale mai mari pe termen lung.

Așa cum am spus și cu alte ocazii, riscurile majore pentru China sunt interne și oricum nu sunt pe termen scurt. China ar putea fi așadar marele câștigător strategic al anului 2018, pe pozițiile de pe care se retrag Statele Unite, cu condiția de a reuși să gestioneze rezonabil criza nord-coreeană, ale cărei capcane abia acum încep să se întrevadă. Și, ca de obicei în astfel de prognoze anuale, mă grăbesc să adaug că, dincolo de punctajul prezentat, apariția eventuală a unor evenimente majore neprevăzute („lebedele negre” despre care se tot vorbește după 9/11) poate schimba dramatic cursul politicii Europei, al Statelor Unite și al lumii.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 3.1.2018

Lăsați un comentariu


Stiri

SUA / Activitatea guvernului federal a fost deblocată

Iulian Soare

Republicanii şi democraţii au ajuns, luni, la un acord privind reluarea activităţii guvernului american, după trei zile de blocaj, transmite Reuters. La întâlnirea din Senat,… Mai mult

Stiri

openbudget.ro, platforma care îți arată unde merg taxele tale

Vladimir Ionescu

Societatea pentru Libertate Individuală a lansat platforma openbudget.ro cu ajutorul căreia cei interesați pot vedea câți bani le ia statul, inclusiv prin taxele puse pe… Mai mult

Stiri

C. P. Tăriceanu: Premierul viitorului Guvern va fi, mai degrabă, un fel de administrator. Nu e guvernul lui

Razvan Diaconu

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că premierul viitorului Guvern va fi, mai degrabă, un administrator, aşa cum ar fi trebuit să fie şi premierii Grindeanu… Mai mult

Stiri

ICCJ a anulat mai multe probe din dosarul Romgaz

Vladimir Ionescu

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis luni că rechizitoriul DIICOT în dosarul Romgaz, în care au fost trimişi în judecată, printre alţii, fostul… Mai mult

Stiri

Tel Drum a cerut insolvența

Razvan Diaconu

Un dosar în care societatea Tel Drum își cere în instanță insolvența a fost înregistrat la Tribunalul Teleorman, primul termen fiind stabilit pentru data de… Mai mult

Stiri

PSD anunță vineri componența Guvernului Dăncilă, până atunci lucrează la programul de guvernare

Razvan Diaconu

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD, că membrii CExN vor vota vineri componenţa noului Cabinet. ”Vineri,… Mai mult

Stiri

Acționarii Transgaz au aprobat asocierea cu Reganosa, pentru achiziţia operatorului omolog din Grecia

Adrian N Ionescu

Acţionarii Transgaz (TGN) au aprobat asocierea dintre transportatorul român de gaze şi compania Regasificadora del Noroeste din Spania (Reganosa), pentru a participa la a doua… Mai mult