luni

1 iulie, 2024

26 iunie, 2024

România va avea opt centre regionale de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri, după ce deputații, forul decizional în acest caz, au adoptat miercuri proiectul de lege care prevede înființarea acestora.

Ce prevede viitoarea lege:

  • Conform proiectului ce completează Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, aceste centre includ măsuri de prevenire, tratament, prevenire a riscurilor şi a consecinţelor asociate consumului de droguri, precum şi de reintegrare socială.

  • Sunt introduse două noi alineate la articolul 22 din legea 143/2000 prin care sunt înfiinţate şi organizate centre de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri ca instituţii specializate pentru recuperarea socială a persoanelor dependente de droguri, prin hotărâre a Guvernului, în fiecare dintre cele 8 regiuni de dezvoltare ale României, conform anexei la Legea nr.315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările şi completările ulterioare.

  • Ele au personalitate juridică şi sunt înfiinţate şi funcţionează în subordinea Ministerului Sănătăţii.

  • Centrele se acreditează de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate conform standardelor internaţionale în materia recuperării persoanelor dependente de droguri.

  • Pentru construirea, înfiinţarea şi funcţionarea centrelor sunt alocate sume de investiţii şi de funcţionare în proporţie egală, 50% din bugetul de stat prin Ministerul Sănătăţii şi 50% din bugetele autorităţilor publice locale interesate, ori fonduri din programe de finanţare europene.

(Citește și: Aproape 80% dintre români sunt nemulţumiţi de acţiunile autorităţilor pentru combaterea consumului de droguri – sondaj INSCOP)

Canabisul, drogul cel mai consumat în România

Conform celor mai recente date, referitoare la 2022, 10,7% din românii cu vârste cuprinseîntre 15 și 64 ani au consumat cel puţin un tip de drog ilicit de-a lungul vieţii (consum experimental), în timp ce 6% dintre ei au consumat și în ultimul an (consum recent).


Alte date despre consumul de droguri (Raportul de anul trecut al Agenției Naționale Antidrog):

  • Se remarcă o încetinire a ritmului de creştere a consumului pentru majoritatea drogurilor ilicite, excepţie făcând consumul de noi substanţe psihoactive (NSP). Cele mai mari rate de consum se observă în rândul populaţiei tinere (15-34 ani).

  • Adolescența este perioada cu vulnerabilitatea cea mai mare la inițierea consumului de droguri, cea mai mică vârstă de debut fiind declarată pentru consumul de noi substanțe psihoactive (13 ani).

  • Canabisul continuă să fie unul dintre cele mai consumate droguri în România, atât de populaţia generală (locul 2 în clasamentul celor mai consumate droguri ilicite din România, după noile substanţe psihoactive), cât şi de populația școlară.

  • La nivel regional, indiferent de tipul drogului consumat, cele mai mari prevalenţe ale consumului de droguri se înregistrează în regiunea Bucureşti/ Ilfov.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: