România după 25 de ani (I) / Evoluția reală a PIB: Creșterea economică și deceniul pierdut

După 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, țara nostră apare în statistici cu o creștere economică de parcă ar fi parcurs doar un plan cincinal de pe vremuri. De data aceasta, însă, nu cu o economie centralizată și cu raportări îndoielnice, ci în condiții de economie de piață, membră cu drepturi depline a UE și integrată în ceea ce se numea înainte ”societatea de consum”.

60 de miliarde de dolari – maximul atins în socialism

Înaintea schimbării de regim, România a atins nivelul maxim de dezvoltare cuantificat la nivelul PIB în anul 1988, atunci când a depășit cu puțin pragul de 60 miliarde dolari. Atunci s-a produs renunțarea la clauza națiunii celei mai favorizate pe care o aveam încă în relația cu SUA, după care a venit anunțul din primăvara lui 1989 privind achitarea integrală a datoriei externe.

Din păcate, forțarea plăților către exterior și lipsa investițiilor în tehnologii performante extenuase economia. A urmat declinul, încă înainte de prăbușirea regimului Ceaușescu, pentru ca în 1990 să mai obținem doar două treimi din valoarea de maxim a PIB-ului socialist. Valorile curente în lei nu mai erau deja relevante, din cauza hiperinflației. Pe lângă neajunsurile inerente, aceasta a permis ajustarea rapidă a raporturilor dintre prețurile relative ale mărfurilor și serviciilor.

Scăderea producției, destructurarea sistemului comercial CAER al țărilor socialiste și pierderea piețelor de desfacere, simultan cu liberalizarea prețurilor și a cursului de schimb ne-a adus peste numai alți doi ani la situația catastrofală de a coborî la mai puțin de o treime din rezultatul exprimat în dolari din 1988. A urmat o revenire sinuoasă, marcată la finalul deceniului de criza mondială și de creșterea economică negativă.

Bazele pe care s-a încercat avansul producției în perioada 1992 – 1996 s-au dovedit a fi șubrede iar în intervalul 1997 – 1999 ne-am confruntat cu mari probleme macroeconomice, statul român fiind la un pas de încetarea de plăți. Reluarea creșterii economice s-a produs de-abia din anul 2000 încoace, avansul fiind continuu până în 2008, anul în care PIB a atins cea mai mare valoare istorică în temeni reali.

Evoluția reală a Produsului Intern Brut. Deceniul pierdut

Privită în termeni reali, scăderea economică de la începutul anilor 90 apare mult atenuată. Reculul maxim, înregistrat în anul 1992, a fost de 25%. Problema este că am pierdut cam un deceniu de dezvoltare, așa încât am revenit la performanța din anul 1991 de-abia în anul 2000. De-abia de acolo, după mutarea accentului pe sectorul privat și reformarea sistemului de impozitare al firmelor a început realmente creșterea economică.

După un sfert de secol de la schimbarea de regim din 1989, România se află pe punctul de a relua creșterea economică de acolo unde ajunsese în 2008, odată cu recuperarea aproape integrală a declinului din anii 2009 – 2010.

De data aceasta, toți indicatorii macroeconomici se prezintă în conformitate cu cerințele impuse prin tratatul de la Maastricht, cu o inflație stabilizată și cu un curs de schimb excepțional de stabil.

Întrebarea este dacă vom reuși să atingem și să menținem pe o durată medie (cinci ani) un ritm de creștere care să ne permită apropierea de media UE în materie de PIB/locuitor cu mai mult de două procente anual. Asta pentru a trece pragul recomandabil de 60% din această medie și a putea adera la moneda unică europeană dintr-o poziție acceptabilă.

(Va urma)