miercuri

26 iunie, 2024

14 iunie, 2024

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a remaniat guvernul, după ce partidul său de dreapta, Noua Democraţie, s-a plasat pe primul loc la alegerile europene, dar cu un scor mult sub așteptări. Au fost înlocuiți șase miniștri, printre care cel de la Interne, cel al Migrației, Dezvoltării Rurale și cel al Muncii.

„Greii” guvernului său format în urmă cu un an îşi păstrează însă funcţiile, cum ar fi ministrul de externe, Georgios Gerapetritis, ministrul apărării, Nikos Dendias, şi cel al economiei şi finanţelor, Kostis Hadjidakis, relatează AFP, agenție preluată de Agerpres.

Theodoros Livanios devine ministru de Interne după ce a deţinut funcţia de secretar de stat în acelaşi minister.


Noul ministru al Migraţiei şi Azilului, Nikos Panagiotopoulos, a deţinut funcţia de ministru al apărării în timpul crizei de la graniţa eleno-turcă din 2020, când Ankara a ameninţat că va lăsa zeci de mii de migranţi să ajungă în Europa.

Partidul premierului – pe primul loc, dar sub scorul propus

Partidul Noua Democraţie, la putere în Grecia din 2019, s-a clasat pe primul loc la alegerile europene de duminică, însă premierul a recunoscut că rezultatul „nu a fost cel la care ne aşteptam”. „Îmi ridică o problemă”, a recunoscut el marţi la postul de televiziune Alpha.

Cu 28,3% din voturi obţinute, obiectivul declarat al lui Mitsotakis de a strânge 33% din voturi, la fel ca la alegerile europene anterioare, nu a fost atins.

Acest rezultat este departe de procentul de aproximativ 40% obţinut de partidul său la alegerile legislative din iunie 2023.


Şeful guvernului a recunoscut „o anumită nemulţumire” în rândul grecilor, în special în ceea ce priveşte costul vieţii, la postul financiar Bloomberg TV.

Votul de duminică a fost marcat şi de o absenţă ridicată, de 59%, în Grecia. „Absenţa la vot este şi o poziţie politică pentru a ne transmite un mesaj”, a mai spus premierul grec.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: