Deficitul comercial cronic al României a atins în 2015 circa 8,4 miliarde euro sau 5,2% din PIB-ul consemnat de statistica oficială. Anul acesta se îndreaptă spre cota de 6% din PIB, ceea ce impune o analiză a punctelor tari și slabe din comerțul exterior, cu trimitere la efectele pe care le-au avut privatizările și investițiile străine pe fondul integrării economiei autohtone în lanțurile de producție internaționale.
Dincolo de deficitul sau surplusul înregistrat pe diverse categorii de produse, se utilizează în acest scop indexul Grubel – Lloyd, introdus în anul 1972 pentru a măsura gradul de specializare intraindustrială ( proces în care o țară se concentrează pe anumite sortimente complementare cu cele realizate de altă țară iar schimburile se intensifică în cadrul aceleiași industrii).
Practic, se raportează astfel diferența dintre suma exporturilor și importurilor și diferența lor ( indiferent dacă soldul schimburilor este pozitiv sau negativ) dintr-un anumit produs la suma exporturilor și importurilor, de unde rezultă un indice între zero și unu.
Cu cât acesta este mai apropiat de zero, cu atât schimburile externe sunt mai interindustriale (cazul clasic , în care o țară fără stofe producea vin și o alta care nu avea vin îi oferea la schimb stofe). Cu cât este mai apropiat de unu, cu atât se poate vorbi despre o specializare intraindustrială modernă, în care este mai eficient ca două țări care excelează în același domeniu să se concentreze pe anumite subansamble sau sortimente de produse finite după care să schimbe între ele sortimentele complementare.
Acestea sunt, desigur cazurile extreme.
În practică, regăsim situații diverse cu rezultatul concrete transpuse finalmente în balanța comercială, după cum integrarea s-a făcut mai mult sau mai puțin, mai avantajos sau nu pe fiecare domeniu de activitate. Pentru a vedea care este situația României la aproape un deceniu de la admiterea în UE, am făcut o selecție din datele oficiale definitive pe 2015 (vezi tabelul).
Se poate observa cum la alimente și băuturi în principal pentru uz casnic schimburile arată o dispunere interindustrială, cu un maxim firesc la legume și fructe, unde, în mod evident, nu avem cum să exportăm decât anumite sotimente și trebuie să importăm citrice și alte fructe meridionale. După cum exportăm dar nu prea ar face sens să importăm carburanți, date fiind capcitățile de producție rămase încă.
Marele atu pe care îl avem, pe o zonă unde suntem destul de puternic integrați cu economiile europene, este sectorul de echipamente de transport, subansamble, piese și accesorii, care ne aduce prin specializarea pe o zonă de cost mediu și calitate bună, un plus care tinde spre cinci miliarde de euro. Plus, anulat din păcate de minusurile de la zona non-transport de bunuri de capital, piese și accesorii.
Zonă unde ne-am integrat și mai mult dar cu rezultate atât de slabe încât anulează plusul amintit mai sus, care altminteri ar fi fost unul senzațional. Cum s-ar spune, diferența dintre Germania și România este că prima nu face doar mașini ci și utilaje. Nu atât utilaje în general ( vezi deficitul sectorial minim, de doar 72,4 milioane euro la schimburi ce însumează peste 6,7 miliarde euro) cât utilaje puternic specializate, destinate unor industrii specifice și unde nu prea am mai reușit să fim cooptați în specializare intraindustrială ( de unde și un deficit de 1,3 miliarde euro).
Deficit care, oricum este mai mic de jumătate față de cel înregistrat după ce industria de feroase, neferoase și produse din acestea a fost devalizată în pofida unui indice de integrare încă destul de bun și adusă în poziția de a suporta un deficit de 2,7 miliarde euro pe an.
Marile probleme
Dar ceea ce ne trimite sistematic pe minus este grupul produselor legate de chimie, slab integrat și unde se vede cum am pierdut teren pe toată linia în competiția internațională, ca un fel de ironie a sorții apropo de academiciana de profil. Care, orice s-ar spune, a presat pentru dezvoltare a ceea ce era, în mod obiectiv, o ramură-cheie a industriei grele, fără de care nu se putea concepe prosperitatea țării.
Fenomen alarmant, sectorul de produse medicale și farmaceutice s-a deplasat foarte mult dinspre valori mari ale indicelui G-L către valori reduse și se duce deja în categoria schimburilor interindustriale, ceea ce semnifică o dependență de exterior în asigurarea medicamentelor pentru populație. Dependență cu implicații strategice de securitate națională care merg mult dincolo de simplul deficit bănesc.
Desigur, nu se pune problema din ultimii ani ai socialismului, să le facem noi pe toate, dar trebuie să facem ceva pentru ca alții să depindă de noi măcar într-o măsură comparabilă cu cât depindem noi de ei. Altminteri, costurile umane vor fi imense în cazul unor resurse insuficiente pe fondul unor catastrofe naturale sau epidemii extinse la nivel internațional.
Și plusurile
Revenind însă la industria grea, se poate vedea cum zona de mașini, aparate electrice și părți ale acestora, integrată suprinzător de bine cu exteriorul, a ajuns la un indice G-L extrem de ridicat și la un nivel dublu al schimburilor cu exteriorul față de sectorul de mașini și aparte industriale generale, bașca a venit și cu un rezultat pozitiv de aproape un miliard de euro susținere la sodul balanței comerciale.
În fine, am pus alături pentru a vedea cum se traduce în cifre comerțul exterior după formarea categoriilor de produse plusurile de la vehicule rutiere ( unde am ajuns la o integrare destul de avansată, indice 0,81) și de la îmbrăcăminte și încălțăminte (unde am rămas la 0,59). Mirare mare, sunt tot cam pe acolo, pentru că ce mi-e 2,5 miliarde euro din vehicule, ce mi-e 2,4 miliarde euro net aduse de sectoarele-vedetă ale industriei ușoare.
Surpriza din marile categorii economice
Dar poanta de-abia acum se conturează. Pe marile categorii economice (dacă ne mai dăm mai în spate pentru a evita să pierdem din vedere pădurea din cauza copacilor), contrar clișeelor induse în opinia publică, deficitele se acumulează masiv pe segmentele bunurilor de capital (46% din deficit) și, mai ales, la bunurile intermediare (76% din valoarea deficitului înregistrat per total).
În realitatea de dincolo de impactul vizual imediat și permanent, bunurile de consum nu aduc pe sold decât un deficit puțin însemnat ( 9% din total) iar gradul de integrare per total cu economia mondială este foarte ridicat (0,97 adică foarte apropiat de valoarea maximă teoretic). Nu e tocmai corect să utilizăm indicele Grubel – Lloyd la o asemenea scară, dar cifrele ne dau o imagine de ansamblu sugestivă a efectelor integrării economiei românești cu exteriorul.
De remarcat că rezultatul negativ în valută forte din comerțul exterior depinde în mod esențial de așa-numitele prețuri de transfer ale bunurilor intermediare, prețuri la care se derulează tranzacțiile între firme înrudite ce intervin într-un anumit lanț de producție. Corectitudinea acestor prețuri este mult mai dificil de urmărit și de evaluat decât în cazul produselor finite.
Mai ales că mai mult de jumătate din comerțul mondial nu se desfășoară pe o piață propriu-zis liberă ci între firme afiliate iar soluțiile fiscale anticipate ( care ar lămuri într-o anumită măsură problema încasărilor bugetare reduse), disponibile teoretic și utilizate pe scară largă în economiile avansate, la noi sunt mai degrabă sublime. Adică lipsesc cu desăvârșire.
Or, contrar imaginii încetățenite că unele țări vând în cea mai mare parte anumite bunuri la schimb cu bunuri provenite din alte țări, de fapt, produsele intermediare ( incluse ulterior în componența bunurilor finite) reprezintă cea mai mare parte a schimburilor internaționale (concret, în cazul României anului 2015, 60% din exporturi și 62% din importuri).
