România domină topurile europene ale sărăciei la tineret (16 -29 ani), potrivit datelor publicate de Eurostat.
La categoria risc de sărăcie, cu 29,2%, figurăm pe locul 2, imediat după Danemarca (30,3%, cu observaţia că indicatorul este relativ la media naţională iar acolo tinerii pleacă mult mai devreme de acasă) dar peste Spania (28,5%), Grecia (27,5%), Italia şi Suedia (ambele cu 24,1%, uşor peste vecina noastră, Bulgaria, care vine de-abia pe locul şapte cu 24%).
De reţinut şi faptul că dintre cele zece ţări membre UE care au cele mai scăzute rate de sărăcie la tineret, şapte sunt foste state socialiste ( Cehia 9,1%, Slovenia 11,9%, Slovacia şi Ungaria 13,6%, Letonia 14,0%, Croaţia 16,5% şi Polonia 16,7%) plus trei de tradiţie britanică ( Malta 12,6%, Cipru 16,3% şi Marea Britanie 17,4%). În aceste condiţii, este destul de clar că avem o problemă în materie şi ne diferenţiem net ca politică socială pentru tineret de grupul de state din care facem parte.
Dacă în 16 din 28 de state UE, riscul de sărăcie la tineret a fost ceva mai mare pentru femei decât pentru bărbaţii, România s-a evidenţiat prin dispunerea lipsită complet de discriminare de gen, situaţia fiind identică indiferent de sexul persoanelor. Ceea ce nu e cazul pentru cele patru state din fostul bloc estic cu procentajele cele mai reduse amintite mai sus, unde la femei se consemnează valori semnificativ mai mari.
În statistica mai detaliată, finalizată de Eurostat pentru anul anterior, se evidenţiază clar unde avem problema principală, mai precis la grupa de vârstă 16 – 19 ani, unde valoarea consemnată de ţara noastră ne pune pe un nedorit prim loc în acest clasament.
Cu 36,5%, ne poziţionăm peste Spania (35,4%) şi mult peste Grecia (31,2%), Bulgaria (28,8%) sau Portugalia (27,7%), fiind interesantă şi dispunerea geografică a acestei vulnerabilităţi sociale exact la vârsta deciderii drumului în viaţă.
Partea ceva mai bună este că la categoria „privare materială severă”, cu „doar” 26,8% coborâm pe locul trei, după Bulgaria şi Grecia, partea mai puţin bună este că acest lucru se petrece deşi figurăm pe un foarte onorabil loc 9 din 28 al intensităţii muncii în gospodăriile din care provin aceşti tineri, spre deosebire de Grecia (locul 28) şi Bulgaria (tot locul 9 din 28 dar din coadă, adică 20 din 28, cum s-ar spune de sus în jos).
Cum s-ar spune, la ei au de suferit tinerii din gospodăriile în care se munceşte relativ mai puţin, în timp ce la noi degeaba se munceşte că tot sub risc de sărăcie rămân copiii. Ceea ce ar cam trebui să ne pună pe gânduri. Fie şi în materie de deducere personală cu efect ridicol de mic pentru membri TINERI de familie, practic adulţi ca necesităţi dar discriminaţi evident în raport cu persoanele în vârstă, a căror deducere la impozitarea veniturilor este cu un ordin de mărime mai mare.
În fine, ar mai fi de remarcat, diferenţa foarte mică dintre procentajele de risc de sărăcie între tinerii care părăsesc gospodăria din care provin şi cei rămaşi. Situaţie care se mai întâlneşte la nivelul UE doar în Grecia, Ungaria, Letonia şi, surprinzător, Belgia (desigur la un nivel mult mai mic al indicatorului de risc de sărăcie).
Cu alte cuvinte, şi dacă stau cu părinţii şi dacă pleacă de acasă, tinerii români nu-şi schimbă semnificativ nivelul de trai, ca medie la nivelul populaţiei.
În Danemarca, Spania sau Bulgaria, părăsirea căminului părintesc vine la pachet cu creşterea riscului de sărăcie, în timp ce în alte ţări, precum Polonia, Portugalia sau Luxemburg este de natură să reducă riscul de sărăcie.
Urmărește-ne pe Google News
