miercuri

1 mai, 2024

17 aprilie, 2024

Reglementarea ce interzice cumpărarea de țigări de către persoanele născute după 2009 a trecut marţi de primul vot în parlament, deşi zeci de aleşi s-au pronunţat împotrivă, relatează Reuters. Proiectul de lege privind ţigările, inclusiv cele electronice, îşi propune să îi împiedice pe cei născuţi începând cu 2009 să poată cumpăra vreodată tutun în mod legal, însă fără să incrimineze fumatul.

Proiectul prevede amenzi de 100 de lire sterline, la fața locului, în cazul magazinelor ce vând tutun sau țigări electronice copiilor, toți banii obținuți urmând să fie folosiți pentru continuarea aplicării legii.

Cifrele arată că unul din cinci copii a încercat să fumeze în ciuda faptului că este ilegal pentru cei sub 18 ani, în timp ce numărul copiilor care folosesc țigări electronice s-a triplat în ultimii trei ani.

Un proiect controversat – „statul nu ar trebui să intervină în modul în care oamenii îşi trăiesc viaţa”, spune Boris Johnson


Planul lui Sunak de a impune unele dintre cele mai stricte reguli anti-fumat din lume i-a înfuriat pe unii membri ai Partidului Conservator aflat la guvernare, inclusiv pe foştii premieri Liz Truss şi Boris Johnson, care spun că statul nu ar trebui să intervină în modul în care oamenii îşi trăiesc viaţa.

Sir Jake Berry a declarat, citat de BBC, că este mai îngrijorat de „dependența guvernului de a le spune oamenilor ce să facă” decât de persoanele dependente de nicotină. „Vreau să trăiesc într-o societate liberă în care sunt liber să iau decizii bune și rele”, a spus parlamentarul.

Proiectul de lege a trecut de un vot în parlamentul britanic, după ce 383 de aleşi s-au exprimat favorabil şi 67 au fost împotrivă, ceea ce înseamnă că va ajunge la următoarea etapă în legislativ, unde poate fi supus amendamentelor.

Parlamentarii au primit un aşa-numit vot liber asupra proiectului de lege, ceea ce înseamnă că nu au fost nevoiţi să voteze conform liniilor de partid.


În consecinţă, 57 de conservatori au votat împotriva planului, iar amploarea rebeliunii a reprezentat o nouă lovitură pentru Sunak, care s-a confruntat deja cu critici în partidul său cu privire la probleme variind de la schimbările climatice la politica de apărare.

Cea mai importantă cauză de deces și boală ce poate fi prevenită în totalitate

Sunak a declarat că în acest fel va fi combătută „cea mai mare cauză, care poate fi prevenită în întregime, de boală, dizabilitate şi deces”.

Aproximativ 6,4 milioane de persoane erau fumători în Marea Britanie în 2022, a estimat Oficiul Naţional de Statistică, ceea ce înseamnă aproximativ 13% din populaţia adultă.

Este un procent mult mai mic decât în alte ţări europene, cum ar fi Italia, Germania şi Franţa, unde între 18% şi 23% dintre adulţi fumează, conform cifrelor OCDE.

Există un sprijin puternic pentru interdicţie din partea experţilor medicali şi de asistenţă medicală şi a organizaţiilor de caritate, care spun că fumatul provoacă 80.000 de decese în fiecare an, plus multe alte boli legate de acest obicei.

Sondaje realizate de YouGov sugerează, de asemenea, că interzicerea fumatului este populară, o treime dintre alegători susţinând abordarea treptată, 30% fiind în favoarea unei interdicţii pentru toată lumea în acelaşi timp şi doar un sfert spunând că nu ar trebui să existe nicio interdicţie.

Companiile de tutun, cum ar fi British American Tobacco, care produce Dunhill, au criticat interdicţia propusă, spunând că ar putea alimenta comerţul pe piaţa neagră şi va fi dificil de aplicat.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: