Loialitǎți

La început a fost sîngele.

Frǎția în sensul cel mai biologic al cuvîntului. Ai genǎ cu mine sînt frate cu tine. Nu intru în concurențǎ pe resurse cu tine, ci te ajut, cooperez. Specie socialǎ, ce naiba!

La rigoare, chiar îmi vǎrs sîngele, îmi sacrific existența, succesul de supraviețuire și, pe cale de consecințǎ, succesul reproductiv, pentru a-ți ajuta genei tale pe care o împǎrțim. Gena mea moare, a ta merge mai departe, dar de fapt și a mea. Trupul e slab, bagajul genetic sǎ trǎiascǎ. W.D. Hamilton a explicat cum funcționeazǎ calculul din spatele gîndirii altruiste, de la copii și frați la veri și nepoți și la veri de-a doua ș.a.m.d.

În mai toatǎ natura, așa merg lucrurile. Nature red in tooth and claw. Gena, fioroasa genǎ. Și liantul care decurge din asta, sfoara, lipiciul, odgonul, the mighty binder: relațiile de rudenie. Agregǎrile sociale din naturǎ bazate pe înrudirea geneticǎ. Sociobiologia, ca sǎ ne atragem critici.

Agregǎri mai mult sau mai puțin riguros genetice, de la turmele vag definite care împǎrtǎșesc doar parțial bagajul genetic pînǎ la rigurozitatea cvasi-nepǎmînteanǎ a stupului de albine și a mușuroiului de furnici, unde majoritatea indivizilor renunțǎ la succesul reproductiv individual pentru a maximiza succesul reproductiv de grup, întrupat în regina care împuiazǎ, împuiazǎ, împuiazǎ, înconjuratǎ de lucrǎtori și soldați sterili.

Dar noi nu sîntem doar naturǎ. Creierul nostru ne-a fǎcut pocinogul și ne-a dat brînci întru umanitate, întru post-biologic, întru culturǎ și succes de reproducere mult mai mare decît al altor specii și întru control al naturii. Mediul înconjurǎtor, acest mare dujman pe care încet-încet, de 100 de mii de ani încoace, tot îl rǎzbim, învingem, supunem, mai recent, de vreo cîteva sute de ani, chiar și sugrumǎm, violǎm cu mare viol.

Creierul ne-a împins de la genǎ la memǎ, de la biologie la culturǎ, de la sînge la limbǎ și lance, la scris și arc, la roatǎ și șa, la dig și plug, la ulcior și la velǎ, la ac și la tanc.

Și dincolo de toate parafernaliile cu care ne înconjurǎm pentru a supune pe Mama Naturǎ cu mare putirințǎ și aroganțǎ, parafernalii cît se poate de necesare, dar nu și suficiente, dincolo de componenta materialǎ a culturii, de infrastructurǎ, cum ar zice marxiștii – apropos: v-am zic cǎ ieri un popǎ m-a acuzat cǎ sînt marxist? lol, era sǎ izbucnesc în rîs în studio – dincolo de ac și de tanc troneazǎ mǎreațǎ componenta simbolicǎ a culturii. (Atenție! Culturǎ în sensul larg, antropologic al cuvîntului, nu în cel agricol ori în cel elitist, de producții artistice de excepție).

De fapt, sînt unii antropologi care spun cǎ nu putem vorbi de culturǎ dincolo de simboluri, dincolo de valori, dincolo de componenta ideaticǎ. Ei considerǎ acul și tancul doar niște biete consecințe inevitabile ale acestora, doar niște întrupǎri bicisnice ale ideilor. Platonici, mama lor de antropologi reducționiști, care alungǎ din poignet toatǎ componenta tehnologicǎ.

Dar sǎ revenim. De la sînge, creierul ne trece la idei. De la genǎ, facem pasul la memǎ. În consecințǎ, loialitatea și separarea în grupuri și grupulețe se desprinde încet-încet de relațiile de rudenie și se focalizeazǎ pe idee, pe credințǎ. De la grupurile de sînge la comunitǎțile imaginare, cum spunea Benedict Anderson. La cele în care credem, în care principalul liant, the mighty binder, este gîndul, cuvîntul, credința, dorința, mintea, nu sîngele, nu instinctul, nu fidelitatea bazatǎ pe gonade.

Și, vorba poetului, pentru cǎ toate trebuiau sǎ poarte un nume, i-a zis tot liant. Cel care leagǎ la loc. Re-legare. Re-ligare. Religia. Marele lipici ideologic, credința întru o idee comunǎ, într-o nǎzuințǎ comunǎ, într-o izbǎvire comunǎ. Mare putirințǎ. Aspru lipici. De 30 de mii de ani încoace tot ne leagǎ și ne va lega și în continuare, cu siguranțǎ.

Celǎlalt mare lipici post-genetic care ne ține laolaltǎ de atîtea mii de ani împreunǎ este cel etnic. Tot o credințǎ, tot un grup de idei, tot o comunitate imaginatǎ. E drept cǎ etnicitatea este la jumǎtatea drumului între sînge și idee, ea este de fapt pasul intermediar care face trecerea de la genǎ la memǎ, care extinde aria de acoperire biologicǎ dincolo de vǎrul de spița a șaptea și de trib și de gintǎ și de clan, agregǎrile cu încǎrcǎturǎ biologicǎ densǎ.

Pasul de la trib și gintǎ și clan la popor și grup etnic și nație este fǎcut prin extinderea puterii de convingere și de loialitate a sîngelui în jurul unui liant non-biologic, sau cvasi-biologic, sau biologic și ceva în plus. Un mǎnunchi de caracteristici post-biologice care sǎ ne ținǎ laolaltǎ. E vorba îndeosebi de limba comunǎ, principala caracteristicǎ ce definește de cele mai multe ori un grup etnic. Dar și de religie. Dar și de tradiții și obiceiuri.

Dar mai ales de credința într-o origine comunǎ, într-o vreme miticǎ și într-un erou sau o mînǎ de eroi eponimi de la care ne tragem cu toții, chiar dacǎ nu prea semǎnǎm unii cu alții și chiar dacǎ nu prea sîntem veri și unii sînt mai blonzi, alții mai bruneți, unii cu pomeți mai proeminenți, alții cu capul mai lunguieț pe verticalǎ, alții cu oasele mai groase ori cu pielea mai rozulie și mai pistruiatǎ.

Decebal și Traian, Cyrus cel Mare, Deukalion și Pyrrha, ori mai recent Theseus, Albert cel Mare sau Carol cel Mare sau Clovis sau Ghingis sau Qin Shi Huang sau Jinmu-tennō. Lista este atît de lungǎ, n-are rost sǎ ne pierdem în detalii pedante aici. Sǎ nu pierdem firul cǎlǎuzitor. De la genǎ la memǎ și mai ales și mai ales de la loialitatea geneticǎ la loialitatea etnicǎ și / sau religioasǎ. Loialitatea de memǎ tradiționalǎ.

De unde și trosnelile interminabile ale secolelor istoriei noastre recente din viața noastrǎ de specie de om, de acum șapte mii de ani încoace, de cînd am învǎțat sǎ stǎpînim orezul și grîul și orzul și ovǎzul și toate celelalte rezervoare de energie caloricǎ ce ne-au permis sǎ ne rǎspîndim pe toatǎ fața pǎmîntului. De la ac la tanc, zece mii de ani de trosnealǎ în numele zeului idee.

De ceva timp încoace, sǎ tot fie de vreo douǎ-trei sute de ani, grupul etnic s-a coagulat în națiune, adicǎ în deținǎtorii de monopol asupra unui teritoriu bine definit, și în stat național. Granițe, violențǎ legitimǎ, instituții autonome, suzeranitate, infrastructurǎ, ideologie, tot tacîmul.

Și întru loialitate naționalǎ tot trǎim de atunci încolo, vǎrsîndu-ne sîngele pentru idee. Am extins conceptul de frate dincolo de sînge și ne-am fǎcut frați de sînge cu milioane de alți frați și de alte surori, deși nu le-am vǎzut neam de neamul nostru și deși e destul de puțin probabil sǎ împǎrtǎșim mǎcar vreo umbrǎ de reziduu de cod ADN cu dînșii / dînsele.

Iatǎ însǎ cǎ fierberea mulțimilor și creierelor nu stǎ deloc pe loc și cǎ oamenii fac tot timpul pasul un pic mai departe, un pic mai dincolo de carne. Fidelitatea geneticǎ se varsǎ în fidelitatea naționalǎ ori religioasǎ iar acestea, încet-încet, de ceva timp încoace, încep sǎ se verse și sǎ se transforme în fidelitate raționalǎ.

Ubi bene ibi patria, spun unii. Alții urlǎ indignați: trǎdǎtorilor! Vînzǎtorilor de neam și de țarǎ!

Și totuși, milioane de irlandezi și de italieni și de sîrbi și de vietnamezi și de chinezi și de peruani și de mexicani și de greci și de ruși și, mai recent, și de români, se vînturǎ de colo colo pe fața acestui pǎmînt în cǎutarea acelui tǎrîm unde sǎ-și punǎ sarsanaua și sǎ-și sprijine fruntea și sǎ ofteze: Ubi bene, ibi patria.

De la loialitatea de nație la loialitatea de eficiențǎ, de valori ale bunǎstǎrii, cum ar zice cîinește sociologul. Te duci unde vezi cu ochii, pentru cǎ tînjeala și fiorul pe care ți le dau patria s-au rǎcit încet-încet și gîndești cu ochii burții, ai eficienței, ai banului și ai rigorii.

Care e statul care îmi oferǎ cel mai bun raport calitate – preț? Unde îmi sînt convertite cel mai bine eforturile mele de cetǎțean, taxele mele, renunțǎrile mele de libertate în servicii publice de calitate? Unde este eficiența instituționalǎ cea mai bunǎ? Unde este nivelul de trai cel mai ridicat? Unde umblǎ cîinii cu covrigii post-modernitǎții strǎlucitoare și eficiente în coadǎ?

Acolo! Uite acolo!

Acolo? Acolo sǎ mergem atunci! Înspre Canada, oștenii mei! Pe cai, moldovenii mei de la Gurahonț! Sǎ dǎm nǎvalǎ în America, în Australia, în Noua Zeelandǎ, sǎ jurǎm credințǎ altui steag, sǎ ne fie bine sǎ nu ne fie rǎu…

Cuuum? Nu ne (mai) primesc acolo? Bine, atunci în Spania și Italia, oștenii mei! Pe cai, pe microbuze, pe avioanele low-cost, în dubițe, pe tren, sub tren, pe deasupra trenului, pe oriunde numai sǎ schimbǎm aceastǎ loialitate naționalǎ, de teritoriu și tradiție, cu una nouǎ, strǎlucitoare, de eficiențǎ și respect.

Și așa se întîmplǎ de ceva vreme încoace. Nu numai la noi. Dupǎ cum vǎ arǎtam înșiruirea de grupuri etnice de mai sus, nu noi am descoperit apa caldǎ și roata cea rotundǎ. Au plecat și alții din alte țǎri, fǎcînd pasul de la loialitatea naționalǎ spre cea a eficienței, a raționalitǎții și a banului și fericirii.

“We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness.”

Pursuit of happiness, bre. Pursuit of happiness. În cǎutarea fericirii. Altfel de loialitate. Și s-au dus. Moartea datoriei naționale, a sacrificiului. De la sînge la religie și la nație și de la acestea la rațiune, matematicǎ, ban, calcul de eficiențǎ.

Știu, știu: s-au pierdut niște chestii. Multe. Hooo! Nu sǎriți cu gura, cǎ le știu! Singurǎtate, tristețe, viațǎ între strǎini, depresie, tînjealǎ și dor. Sodad, acest cuvînt specific românesc. Tînjeala dupǎ meleagurile natale, cum duios spune maneaua și cînticu popular.

Și totuși, milioane au plecat și nu se vor mai întoarce. Emigranții cei eficienți și plecați în cǎutarea fericirii au în vedere și aceastǎ componentǎ de cost emoțional și o trec pe rǎboj, la socotealǎ, o pun în balanțǎ și celor mai mulți le dǎ cu plus. Și atunci nu se întorc, rǎmîn acolo, le e bine, deși le e cam rǎu prin suflet. O ranǎ cu care se învațǎ sǎ trǎiascǎ cu ea.

I-auziți aici o conversație recentǎ cu o prietenǎ din Germania, pe FaceBook, zilele astea:

Ea: habar nu ai cum e sa traiesti fara prieteni.. afara de copii nu am pe nimenea… na, si pe voi, prietenii vechi in internet.

Eu: Hai inapoi atunci in Romania

Ea: haha, si [c]e dracu sa fac acolo? aia mica are nevoie de terapie, ce nu stiu, cum sa-i pot gasi si plati acolo…. si scoala… si tot… si stii cum e, unde ar fi un loc de munca, de unde sa platesti chiria, unde ar fi chiria mai ieftina, nu sunt locuri de munca. asa raman in germania, copiilor le merge bine si daca e sa fie, mai vin pe la voi candva in vizita..

Deci vin în vizitǎ, cu sufletul sînt aici, dar cu viața și cu proiectele de viitor sînt acolo. De la loialitatea de sînge la cea de tradiție la cea de calcul.

Banul. Bunǎstarea. Cuantificarea fericirii. Nivelul de trai. Știința. Economia. Raționalitatea. Calculul eficienței. ROI.

Astea încet-încet înlocuiesc steagul și zvîcnirea de corason cînd auzi imnul și cînd auzi pe cineva vorbind în românǎ lîngǎ tine în strǎinǎtate, de te întorci din drum și-l apuci de mînecǎ, sǎ-l bagi în lipituri de sperieturǎ, nu alta, doar sǎ auzi pe cineva vorbind în românǎ dupǎ ce luni de zile ai auzit doar englezǎ în jur, din sculare pînǎ în culcare.

Eu sînt dintre aceia care au ales. Fidelitatea mea este aici și acum. În România, în patria mea limba românǎ, cum spunea poietu, în Telega, la platanul sub care sper cǎ fetele mele vor fi suficient de pricepute sǎ dea șpagǎ cui trebuie pentru a mǎ îngropa sub el, așa cum îmi doresc.

Aș fi putut sǎ rǎmîn în America. N-am rǎmas. Mǎ seca dorul. De ai mei: fidelitate de sînge. De prieteni și de Telega și de București și de vorbitul în limba românǎ, în limba în care visez. Fidelitate naționalǎ. Știu: poate m-aș fi descurcat și în State. Mulți se mirǎ și acum cum de n-am rǎmas acolo. N-am putut sǎ fac pasul. Nu m-a lǎsat inima.

Și totuși, pe mulți i-a lǎsat inima. Acest calcul de amestec de emoție și rațiune, habits of the heart and crispness of the mind i-a împins pe mulți, milioane de români, sǎ plece în Italia și în Spania. Prea puțini se vor mai întoarce. Aud pe mulți profețind, fie în bine, fie în notǎ catastroficǎ, întoarcerea hoardelor de români. Sînt fie niște naivi, ca sǎ mǎ exprim blînd, fie niște dobitoci, ca sǎ mǎ exprim sociologic.

Majoritatea românașilor noștri din Malaga și din Peruggia și-au înfipt suficient de bine rǎdǎcinile motivaționale în solul patriei noastre Imperiul Decadent Roman încît sǎ-i mai poți întoarce în aceastǎ gubernie primitivǎ și sub-optimalǎ din punct de vedere al infrastructurii și serviciilor publice numitǎ Republica Istericǎ România.

Doar dacǎ nu cumva se va întîmpla vreo catastrofǎ, doar atunci se vor refugia înapoi aici, cu coada între picioare, mulțumind zeului cel ortodox cǎ i-a scǎpat și de data asta. Însǎ istoria ne învațǎ cǎ în general prin pǎrțile astea de lume catastrofele vin de la est la vest și cǎ lumea fuge de aici înspre malul Atlanticului și nu invers.

Cînd acest Imperiu Neo-Bizantin numit Uniunea Europeanǎ nu va mai rezista presiunii demografice musulmane, cînd zidurile Constantinopolului se vor dǎrîma din nou, ne vom retrage în reduta vesticǎ, abandonînd Europa de Est, dacǎ ea nu e în stare sǎ facǎ fațǎ. Sǎ se descurce, dǎ-i încolo de împiedicați și de ciobani. Cum s-au descurcat pînǎ acum, sǎ se descurce și de aici înainte.

Dar stați așa, cǎ povestea nu e terminatǎ. Mai e o loialitate. Loialitatea post-raționalǎ, post-calcul cost / beneficiu. Loialitatea spiritualǎ. Cea a conștiinței cǎ sîntem toți la fel și cǎlǎtorim în aceeași barcǎ, pe aceeași plutǎ a Meduzei, corabia Pǎmînt.

Mai încolo, mult mai încolo, ne vom da seama din ce în ce mai mulți de asta. Și atunci nu va mai conta atît de mult sîngele ori religia ori nația. Arabi sau greci, români sau chinezi, musulmani ori ortodocși, catolici, atei sau budiști, va conta mai puțin. Capitaliști sau comuniști, ban sau idee, cînd marea zǎticnealǎ ne va ajunge din urmǎ sper cǎ ne vom da seama cǎ de fapt sîntem cu toții frați. De la frǎția de sînge la cea de idee la cea de matematicǎ la cea de dupǎ profit.

Vǎ aștept într-o viațǎ viitoare, dupǎ ce cenușa îmi va fi fost ventilatǎ prin rǎdǎcinile platanului și prin crengi și prin frunze, cînd agregarea de carne și sînge care sînt acum va fi intrat din nou în marele ciclu al carbonului în naturǎ, un viermișor, un pitpalac, o vulpe, un șobolan, un cîine și un corb, vǎ aștept sǎ ne întîlnim dincolo de furia sîngelui, dincolo de patima limbii și a religiei, dincolo de cîinoșenia banului, într-o lume în care mielul se pupǎ cu tigrul și fratele alb se pupǎ cu sora cea neagrǎ și cu copilul de aur și în care toți trǎim în Telega spiritului nostru de oameni întregi la cap, înțelepți și blînzi și fioroși și luminoși precum balaurul.

Imagine there’s no heaven

It’s easy if you try

No hell below us

Above us only sky

Imagine all the people living for today

Imagine there’s no countries

It isn’t hard to do

Nothing to kill or die for

And no religion too

Imagine all the people living life in peace

You, you may say

I’m a dreamer, but I’m not the only one

I hope some day you’ll join us

And the world will be as one

Imagine no possessions

I wonder if you can

No need for greed or hunger

A brotherhood of man

Imagine all the people sharing all the world

You, you may say

I’m a dreamer, but I’m not the only one

I hope some day you’ll join us

And the world will live as one

(Sociologul Mirel Palada este şi autorul blogului Turambar)