CEFC Shanghai International Group Ltd a ratat plata unei datorii de 2,09 miliarde yuani (327 milioane de dolari), în contul unor obligațiuni corporatiste, care au ajuns luni la maturitate.
CEFC Shanghai International este una din subsidiarele importante ale grupului chinez CEFC China Energy, care ar urma să preia fostul grup Rompetrol, odată cu 51% din acțiunile KazMunayGas International NV (KMGI).
Este pentru prima dată când compania ratează plata unor obligațiuni, iar anunțul vine pe fondul îngrijorărilor cu privire la capacitatea CEFC de a-și asigura serviciul datoriei, potrivit Reuters.
De asemeni știrea amplifică și temerile suscitate de informațiile privin investigarea președintelui CEFC China Energy, Ye Jianming, declanșată de autoritățile chineze pentru presupuse infracțiuni economice.
CEFC Shanghai a informat că intenționează să ramburseze obligațiunile în următoarele șase luni.
Compania are 12 emisiuni de obligaţiuni în valoare de 27,6 miliarde de yuani (circa 4,32 mld. dolari) , din care titluri de 8,1 miliarde de yuani (1,27 mld. dolari) sunt scadente în acest an.
Incapacitatea de plată a CEFC Shanghai este cea mai recentă din seria de default-uri înregistrate la datoriile obligatare corporatiste din China şi urmează avertismentului de vineri al autorităţii pieţei de capital chineze privind nevoa ca bursele locale să monitorizeze riscurile de incapacitate de plată.
„Acesta este doar aperitivul. Sunt previzibile mai multe default-uri”, a declarat un manager de inevstiţii din Shanghai, citat de Reuters