cursdeguvernare.ro începe astăzi o campanie editorială pe tema competitivității României. Asemenea proiectului despre ”Cum ieșim din lumea a doua”, vom explica în ce constă competitivitatea unei țări și care sunt problemele specifice pe care România le are pe fiecare din cei 12 piloni după care se socotește, la nivel mondial, acest indicator. (REDACȚIA)
În conformitate cu teoria economică, în primul stadiu de dezvoltare economică, economia este dependentă în principal de factori de producție precum forța de muncă ( majoritar slab calificată ) și resursele naturale.
Concurența este bazată pe prețuri, iar productivitatea scăzută se reflectă în salarii scăzute.
În acest stadiu, competitivitatea depinde în principal de patru piloni: buna funcționare a instituțiilor publice și private, dezvoltarea infrastructurii, stabilitatea mediului economic și starea de sănătate a forței de muncă ce a primit cel puțin o educație elementară.
Stadiul al doilea de dezvoltare mută accentul pe eficiența proceselor de producție.
Creșterea salariilor fără posibilitatea de a crește nejustificat prețurile implică o calitate mai ridicată a produselor. Competitivitatea este determinată tot mai mult de alți șase piloni: educația înaltă și pregătirea profesională, piețe eficiente ale produselor, buna funcționare a pieței muncii, gradul de sofisticare a piețelor financiare, capacitatea de implementare a tehnologiilor existente și accesul la o piață internă sau străină cât mai mare.
În stadiul al treilea de dezvoltare, nivelul ridicat al veniturilor mai poate fi sustenabil doar dacă se pot dezvolta afacerile profitabile cu produse noi și cu caracter unic. Ceea ce contează sunt procesele de fabricație de înaltă tehnologie și dezvoltarea permanentă a unor noi produse și tehnici de producție superioare.
Încadrarea economiilor naționale se face pe cinci trepte dezvoltare, corespunzătoare celor trei stadii menționate și pozițiilor intermediare, de trecere între acestea. Criteriile de încadrare utilizate sunt nivelul PIB pe locuitor și ponderile pe care resursele, eficiența și inovarea le au în cadrul rezultatelor economice.
Se poate observa că în prima parte a procesului de creștere economică eficiența preia treptat rolul resurselor și inovația rămâne marginală.
De la un anumit punct încolo, eficiența nu mai poate determina decât jumătate din evoluția economică și cea care preia tot mai mult din ponderea resurselor primare este inovarea, care trebuie să ajungă să devină mai importantă decât acestea.
România se află în al doilea stadiu de dezvoltare nu atât din motive de eficiență cât din faptul că nu a mutat la un nivel semnificativ accentul dinspre resurse spre inovare. Altfel spus, toți pilonii (care în articolele următoare vor fi analizați pe larg) contează, dar importanța lor relativă depinde (și la noi, ca și în cazul oricărei alte țări ) de stadiul în care ne aflăm.
Pentru a ne putea forma o imagine asupra locului pe care îl ocupăm în economia mondială, prezentăm in extenso care țări se află pe fiecare din cele cinci trepte de dezvoltare. De remarcat că nivelul PIB pe locuitor este utilizat în practică pe post de înlocuitor al salariilor deoarece date credibile referitoare la acestea nu sunt disponibile în toate țările.
Încadrarea țărilor pe cele cinci trepte de dezvoltare :
1.Stadiul 1 – Dezvoltare determinată de resurse (38 de economii naționale)
Bangladesh, Benin, Burkina Faso, Burundi, Cambodgia, Camerun, Ciad, Coasta de Fildeș, Etiopia, Gambia, Ghana, Guineea, Haiti, India, Kenya, Kârgâstan, Laos, Lesotho, Liberia, Madagascar, Malawi, Mali, Mauritania, Mozambic, Myanmar, Nepal, Nicaragua, Nigeria, Pakistan, Rwanda, Senegal, Sierra Leone, Tanzania, Uganda, Vietnam, Yemen, Zambia, Zimbabwe
2.În tranziție de la stadiul 1 la stadiul 2 (20 de economii naționale)
Algeria, Angola, Armenia, Azerbaidjan, Bhutan, Bolivia, Botswana, Brunei, Gabon, Honduras, Iran, Kuweit, Libia, Moldova, Mongolia, Maroc, Filipine, Arabia Saudită, Sri Lanka, Venezuela
3.Stadiul 2 – Dezvoltare determinată de eficiență (31 de economii naționale)
Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Capul Verde, China, Columbia, Republica Dominicană, Ecuador, Egipt, El Salvador, Georgia, Guatemala, Guyana, Indonezia, Jamaica, Iordania, Macedonia, Maurițius, Muntenegru, Namibia, Paraguay, Peru, România, Serbia, Africa de Sud, Surinam, Swaziland, Thailanda, Timorul de Est, Tunisia, Ucraina
4.În tranziție de la stadiul 2 la stadiul 3 (22 de economii naționale)
Argentina, Barbados, Brazilia, Chile, Costa Rica, Croația, Estonia, Ungaria, Kazahstan, Letonia, Liban, Lituania, Malaiezia, Mexic, Oman, Panama, Polonia, Rusia, Seychelles, Slovacia, Turcia, Uruguay
5.Stadiul 3 – Dezvoltare determinată de inovație (37 de economii naționale)
Australia, Austria, Bahrein, Belgia, Canada, Cipru, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Hong Kong, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Japonia, Coreea de Sud, Luxemburg, Malta, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Portugalia, Porto Rico, Qatar, Singapore, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Taiwan, Trinidad Tobago, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, SUA
(Sursa : Global Competitivness Report 2013 – 2014 )
România se regăseşte pe locul 76 din 148 în topul mondial al competitivităţii, mai sus cu două poziţii faţă anul trecut. Combinația care a dat per total locul 76 este reprezentată de plasarea din punct de vedere al resurselor pe locul 87, al eficienței pe locul 63 și al inovării pe locul 103. Prin urmare, contrar clișeelor vehiculate ne ”penalizează” nu doar inovarea dar și resursele primare.
Din perspectivă regională, înaintea nostră se situează Polonia (locul 42), Cehia (46), Bulgaria (57), Slovenia (62), Ungaria (63) sau Rusia (64).
Suntem la egalitate cu Croația dar înaintea Slovaciei (78), Ucrainei (84), Republicii Moldova (89) și a Greciei (91), țară foarte puternic afectată de criza datoriilor suverane.
Poziția României pe piloni care contribuie la competitivitate
Dacă ne raportăm la cei 12 piloni care contribuie la competitivitate, observăm că mărimea pieței ne-ar fi dus la locul 46. În acord cu acesta se mai află doar stabilitatea macroeconomică ( locul 47).
Important: Instituțiile, infrastructura, eficiențe pieței și sofisticare afacerilor se află de la locul 100 încolo, context în care stabilitatea macro constituie deja o performanță majoră.
Oarecum paradoxal, capacitate de a implementa tehnologii moderne avem ( locul 54) iar educația de nivel înalt și formarea profesională (59), deși sub cerințe și potențial, sunt destul de bune.
În acord cu instituțiile slabe care încurcă educarea bună, sănătatea și educația primară coboară pe un loc ”medie” între cele două categorii amintite (locul 84) iar inovarea se duce pe 97.
În episoadele viitoare vom vorbi despre poziția și problemele României pe fiecare pilon în parte.
Urmărește-ne pe Google News
Un răspuns
Da, acesta era cadrul intr-un model economic ce presupunea abundenta relativa a resurselor.
Insa ceva se schimbain tabloul economiei mondiale chiar acum: mai sunt resursele relativ abundente raportat la prognoza cererii? Caci „stadiile” de mai sus au fost definite pe baza datelor din trecut si pornind de la premiza resurselor relativ abundente.
S-ar putea ca proprietatea asupra resurselor si exploatarea lor complexa sa fie foarte importanta in urmatorul secol.
Priviti cu atentie la statele din stadiul 3. Care dintre acestea sunt acum intr-o stare economica buna, neatinse grav de dementa provocata de pietele financiare? Nu cumva cele care detin si resurse naturale exploatabile precum Norvegia sau Australia? Chiar si SUA pretind sa fi depasit criza globala, principalul „pilon” al revenirii fiind gazele neconventionale ieftine (deocamdata!).