Coeziune UE27 la Bruxelles – documentul cu liniile directoare ale negocierilor Brexit. Prioritățile României

de Adrian N Ionescu | 29.4.2017 .

Liderilor celor 27 de state care vor rămâne în Uniunea Europeană după Brexit le-a trebuit mai puțin de 15 minute, ca să-și arate unitatea și să aprobe în unanimitate liniile directoare cu care tabăra europeană va aborda negocierile cu Marea Britanie, privind ieșirea acesteia din Uniune, potrivit Bloomberg.

Scurtă vreme după debutul sesiunii speciale a Consiliului European, președintele acestuia, Donald Tusk a anunțat pe twitter:

„Liniile directoare, adoptate cu unanimitate. Mandatul politic ferm și corect al UE27 pentru negocierile de Brexit este gata”.

Câteva minute mai târziu, Jean Claude Junker, președintele Comisiei Europene, a postat și el:

„Unitate în acșiune: EU27 a adoptat  liniile directoare  în mai puțin de 15 minute”.

Adoptarea în unanimitate a deciziei Consiliului European a fost însoțită de aplauzele entuziaste ale participanților.

Comisia Europeană urmează să-și publice săptămâna viitoare propunerile detaliate  de directive  privind negocierile, care se vor baza pe liniile directoare aprobate sâmbătă. Adoptarea lor de către cele 27 de țări membre este prevăzută a fi la 22 mai.

Europenii speră să înceapă negocierile imediat după alegerile generale britanice din 8 iunie, convocate de Theresa May cu scopul de a obține un sprijin politic fără rețineri.

Președintele României: Nimeni nu va negocia bilateral și sectorial

„Este important de ştiut că nu avem de gând, nimeni din cele 27 de state, să poarte negocieri separate. Uniunea este importantă şi vom negocia doar împreună, nu vom negocia separat şi sectorial, se va negocia totul la pachet de echipa stabilită de noi. (…) Nu suntem dispuşi la niciun compromis. Noi am decis să negociem aşa. Vrem să rămânem parteneri buni cu Marea Britanie, să construim o relaţie cât se poate de bună, însă a fost o decizie unilaterală a Marii Britanii”, a declarat președintele Klaus Iohannis, după sesiunea Consiliului European, citat de Agerpres.

Președintele României a mai precizat că, mai întâi, se negociază problematica ieşirii Marii Britanii din UE „şi numai după ce se face un progres semnificativ în aceste negocieri, se trece la partea a doua, care poate să stabilească în mare cum ne imaginăm o viitoare colaborare între Uniune şi Marea Britanie, după Brexit-ul care se va produce efectiv la începutul lui 2019”s.

Guvernul României „trebuie să-şi joace fiecare foarte, foarte bine rolul ca să avem succes”, căci are rolul principal în chestiunile tehnice privind Brexit, a adăugat şeful statului român.

Mandatul politic de negociere aprobat sâmbătă de Consiliul European a respectat așteptările anterioare desfășurării acestuia.

(Documentul final al sesiunii Consiliului European de sâmbătă poate fi consultat AICI)

Obiecțiile de dincolo de aplauze

„Există subiecte asupra cărora statele membre nu se înțeleg”, declara înaintea sesiunii Consiliui un înalt responsabil european, citat de AFP.

Dintre subiectele în dispută se remarcă, potrivit Reuters:

  • prioritatea „țărilor sărace din est” de a asigura drepturile numeroșii rezidenți din Marea Britanie;
  • banii britanici pentru bugetul UE;
  • o eventuală tranziție lină către un nou acord de liber schimb.

Contre diplomatice

Frontul comun european este în ton cu avertismentul cancelarului german Angela Merkel, care a demontat eventualele „iluziile” anumitor responsabili britanici că țara lor își va păstra drepturile și privilegiile pe care le avea ca membru al Uniunii.

Premierul britanic Theresa May a acuzat, în replică, restul Uniunii Europene că „se unește împotriva”  Regatului Unit, iar un oficial german a confirmat: „Ea are dreptate. Să nu subestimeze angajamentul la unitate” al celor 27 de țări.

Consiliul European de sâmbătă va adopta „orientările negocierilor” și va preciza criteriile directoare care vor ghida acțiunea negociatorilor UE, a căror conducere a primit-o francezul Michel Barnier.

Prioritățile României

Întâlnirea de la Bruxelles este „foarte importantă și proporțional de complicată”, a declarat la rândul lui, preşedintele Klaus Iohannis sâmbătă, la Bruxelles, înainte de reuniunea Consiliului European, citat de Mediafax.

Klaus Iohannis a susținut că trebuie excluse negocierile separate sau bilaterale şi că UE27 trebuie să fie unit, să negocieze pe o singură.

„Nu sunt de acord să se negocieze sectorial, nu sunt de acord nici să se negocieze bilateral. UE 27 trebuie să fie unită, trebuie să negocieze cu o singură voce şi rezultatul nu poate să fie unul pe bucăţele. Toţi pe unul şi unul pentru toţi şi nici nu se agreează până nu se agreează totul”, declarase Klaus Iohannis.

Cel mai important lucru este să discutăm despre oameni, despre românii și despre cetăţenii europeni care trăiesc șimuncesc în Marea Britanie. Evident, îi includem şi pe britanicii care trăiesc în România, dar sunt relativ mai puţini. Aceste lucruri trebuie clarificate primele. Sunt milioane de europeni care s-au ghidat după libera circulaţie, şi-au stabilit reşedinţa, şi-au căutat şi găsit locuri de muncă şi trebuie să ţinem cont de dreptul de a munci, dreptul de reşedinţă, trebuie să mergem până la pensii şi trebuie să negociem aceste lucruri”, a declarat Klaus Iohannis.

”După ce lămurim problema oamenilor, ajungem automat la a doua chestiune, banii. Oamenii, după aceea banii. Trebuie să stabilim foarte clar obligaţiile financiare care rezultă din Brexit, cum se pot calcula, cum se pot stinge, fiindcă toată lumea are programe europene în derulare şi pentru România sunt extrem de importante. Sunt banii şi pentru coeziune, pentru agricultură şi aşa mai departe. Trebuie să ştim foarte bine la ce bani avem dreptul  şi pe ce bani putem să contăm ”, a adăugat preşedintele.

Un al treilea aspect important asupra căruia va insista se reperă la etapizarea negocierilor.

„Nu se poate să avem simultan, de la început, negocieri pentru ieşire şi pentru situaţia de după. Deci relaţia între Uniune şi Marea Britanie de după ieşire nu poate fi negociată simultan cu ieşirea sau cu ieşirea ordonată. Trebuie să începem cu ieşirea, iar atunci când suntem lămuriţi că s-a negociat destul de clar şi lucrurile sunt bine lămurite, unii evaluează că ar fi posibil, într-un scenariu optimist, să se întâmple acest lucru până la sfârşitul anului, atunci să evaluăm şi dacă am făcut progres suficient putem de principiu să începem să negociem pentru ce va fi după”, a apreciat şeful statului.

Urmează negocieri dure

Regatului Unit i-au trebuit nouă luni pentru a-și pregăti notificarea. Cele 27 de țări vor avea o poziție comună asupra Brexitului la o lună după”, spune nu fără ironie Michel Barnier, negociatorul șef al UE, citat de Agerpres, referindu-se la data la care Londra a declanșat oficial procedura de ieșire din UE, în 29 martie.

Orientările care urmează să fie stabilite de Consiliul European vizează abordarea „progresivă”,  preferată de europeni și principiul „progreselor suficiente”, efectuate în negocierile asupra acordului de retragere, înainte de a se lua în discuție „viitoarea relație” între UE și Regatul Unit.

„Înainte de a vorbi despre viitorul nostru, trebuie să reglementăm problemele trecutului”, a avertizat președintele Consiliului European, Donald Tusk, în invitația sa pentru summitul de sâmbătă, adresată celor 27 de conducători de stat și de guvern.

Nu este o doar o „problemă de tactică”, potrivit lui Donald Tusk, „dat fiind timpul limitat (doi ani potrivit art.50 care reglementează plecare unui stat membru), este singura abordare posibilă”.

Primele dintre cele trei probleme-cheie menționate de președintele României sunt de fapt problemele indisociabile de rezolvat în acordul de retragere.

Există trei milioane de cetățeni europeni care trăiesc și lucrează în Regatul Unit, dar și un milion de britanici stabiliți în restul UE.

Cele două părți vor căuta înțelegerea privind reglementarea conturilor angajamentelor bugetare ale Regatului Unit față de UE, subiectul probabil cel mai sensibil din punct de vedere politic.

Factura care va fi înaintată Londrei este estimată la aproximativ 60 miliarde de euro.

„Va fi o discuție dificilă pentru a ști care elemente ale pasivului vor trebuie să fie incluse și care vor fi excluse”, estimează un diplomat european.

Din punctul de vedere european, a treia problemă este „problema irlandeză”. Nimeni nu dorește să vadă restabilită o frontieră fizică între Irlanda și provincia britanică Irlanda de Nord și nici să repună în discuție acordurile de pace obținute scump după 30 de ani de tulburări, soldate cu peste 3.000 de morți.

Grupul „Celor 27” va studia și problema celor două agenții europene aflate în prezent la Londra, Autoritatea Bancară Europeană (EBA) și Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA), care vor fi transferate pentru a rămâne pe teritoriul UE.

Publicat la data de 29.4.2017 .

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Vladimir Ionescu

Execuția la 6 luni – în cifrele seci ale guvernului. Deficit de 6,3 miliarde, scăderi la TVA, fonduri europene și accize

Execuția bugetară la 6 luni ”nu e foarte bună. a fost un blocaj imens” – a declarat premierul Tudose marți. Marți seară, Ministerul fianțelor...Citeste mai departe »

Iulian Soare

Turcia alege Rusia în defavoarea NATO pentru achiziția de sisteme antiaeriene

Turcia a acceptat să plătească 2,5 miliarde dolari pentru a achiziționa cel mai avansat sistem rusesc de apărare antiaeriană, declară pentru Bloomberg un oficial...Citeste mai departe »

Vladimir Ionescu

Ministrul Sănătății, somat de premier să-i aducă miercuri raportul privind situația vaccinării

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu premierul, Mihai Tudose. Acesta din urmă i-a cerut ca miercuri să-i...Citeste mai departe »

Razvan Diaconu

NASDAQ cumpără o firmă de inteligență artificială pentru supravegherea brokerilor

Nasdaq Inc, operatorul bursei americane omonime este pe cale să cumpere Sybenetix, un startup londonez care folosește inteligența artificială, pentru a oferi suport administratorilor...Citeste mai departe »

Iulian Soare

Primii pași (mici) pentru stimularea internaționalizării firmelor românești

Firmele românești care doresc să se promoveze pe piețele externe se pot înscrie în programul guvernamental de sprijin a internaționalizării începând de luni, 31...Citeste mai departe »

OPINII & EDITORIAL

Valentin Naumescu / Noua tentativă a Ucrainei de a sparge blocada Rusiei spre Vest. De ce va eșua și aceasta

Valentin Naumescu

Puncte cheie: De mai bine de o săptămână, Ucraina dă semnale repetate și insistente, la nivel înalt, că este pregătită să reia ofensiva politico-diplomatică...Citeste mai departe »

Dan Bădin / Cum ne afectează propunerile de modificări fiscal-bugetare din noul program de guvernare

Dan Bădin

Indiferent de statut profesional, culoare politică sau nivel al veniturilor, cu toții am fost prinși în ultimele zile în febra discuțiilor ocazionate de noul...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / Nord Stream 2: cât business, câtă geopolitică și câtă neîncredere istorică? Ce vor spune președinții la Varșovia?

Valentin Naumescu

Puncte cheie: Pentru încă două-trei generații de est-europeni de acum înainte, asta dacă nu se întâmplă nimic rău pe continent până atunci, orice proiect...Citeste mai departe »

Câteva explicaţii economice ale luptei politice

Marin Pana

Miza pilonului II al sistemului de pensii, cel al contribuţiilor obligatorii administrate privat o constituie suma strânsă de la lansarea acestui sistem. Sistem menit...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / România sovietică, ocultismul decizional și reforma clasei politice

Cristian Grosu

PSD a ratat încă odată; și intră în siajul stângii franceze – rămânând calat pe combinația de frică, pupulism și prostie întreținută instituțional. Da,...Citeste mai departe »

Andreea Paul / Ordonanța, ANAF-ul și soldații bătăliei cu prețurile de transfer

Andreea Paul

O reglementare mai atentă asupra prețurilor de transfer este necesară, dar ordonanța de guvern dată vinerea trecută nu este suficientă fără voința acțiunilor ferme...Citeste mai departe »

Cristian Diaconescu / Patru mesaje certe transmise de întânirea Trump – Iohannis

Cristian Diaconescu

Prin vizita Presedintelui Iohannis la Washington si angajarea dialogului, la cel mai inalt nivel, s-a marcat un moment interesant dar in acelasi timp cat...Citeste mai departe »

Mircea Coșea / Pericolele discursului economic: de la simplificare la manipulare

Mircea Coşea

Ar trebui să ne bucure tendința tot mai evidentă a societății românești de a discuta economie , despre rolul și efectele dezvoltării acesteia asupra...Citeste mai departe »

Cât plătim în plus pentru veniturile mai mari/impozitele mai mici ?

Marin Pana

Oficial ne merge bine. Suntem aproape de 60% cu nivelul de trai faţă de media UE în termeni de putere de cumpărare, salariile au...Citeste mai departe »

Radu Crăciun / Agresiunea împotriva României, încurajată și de ei și de noi

Radu Crăciun

Recent, asistand la prelegerea pe teme de securitate a unui domn general in rezerva, am invatat un nou termen: agresiune acinetica. Probabil ca nici dumneavoastra nu...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / Cele 4 mari probleme ale salarizării ca mită electorală. Despre compromiterea unui instrument de ordine în economie și societate

Cristian Grosu

1), La prima mare problemă a legii salarizării unitare – muncită vârtos zilele acestea și vândută iresponsabil în ultimele 6-7 luni – o să...Citeste mai departe »

Valentin Lazea / Adevăr și democrație

Valentin Lazea

Rândurile de mai jos constituie reflecții prilejuite de prelegerea „Ştiinţă, adevăr, democraţie. O alianță problematică?” susţinută de dl. profesor universitar dr. Mircea Dumitru, rectorul...Citeste mai departe »

Daniel Dăianu / De-euroizarea și aderarea la zona euro: o contradicție?

Daniel Daianu

De ceva timp Banca Nationala a Romaniei publica minute ale sedintelor Consiliului de Administratie. Si in acestea se mentioneaza o tendinta de crestere a...Citeste mai departe »

Gabriel Biriș / O (nouă) revoluție fiscală? În ce scop?

Gabriel Biris

Recent au apărut în piață două proiecte ale guvernului PSD-ALDE: Introducerea unui nou concept, impozitul pe gospodărie, concept care ar urma să schimbe din...Citeste mai departe »

Aurelian Dochia / De ce este normal ca o țară ca România să importe mai mult decât exportă

Aurelian Dochia

Mi-a atras atenția o analiză publicată de cursdeguvernare.ro (aici) care trece în revistă structura comerțului exterior românesc și deplânge faptul că țara noastră înregistrează...Citeste mai departe »

De interes

sigle Centrul de Resurse Juridice Centrul Român de Politici Europene Expert Forum Institutul pentru Politici Publice Pro Democrația România Curată Societatea Academică Română