Statul va plăti jumătate din valoarea totală a cheltuielilor salariale aferente pentru firmele care creează minimum 20 locuri de muncă, a anunţat premierul Victor Ponta, în urma discuţiilor finale cu reprezentanții FMI, UE şi Băncii Mondiale.„ Nu e vorba de o scădere a impozitului sau a contribuțiilor sociale. Este vorba de jumătate din (…) salariul pe care îl plăteşte angajatorul privat“, a explicat el.
Suma reprezentând jumătate din cheltuielile salariale pe care statul o va suporta pentru cele minimum 20 locuri de muncă nou-create de către firme ar urma să fie limitată la nivelul salariului mediu pe economie.
Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a precizat că schema de ajutor de stat va fi valabilă timp de şapte ani, cu începere de la 1 iulie 2014.
Normele de aplicare vor fi prezentate la începutul lunii aprilie, pentru a permite preînscrieri până la 1 iulie. Firmele vor achita întregul cost salarial pentru locurile de muncă nou-create, dar vor deconta trimestrial jumătate din acest cost. Dacă firmele creează minimum 20 locuri de muncă într-un an pot apela la această schemă de ajutor şi pe parcursul următorilor ani de aplicare a sistemului, în aceleaşi condiţii.
Potrivit unei estimări avansate de Liviu Voinea, pentru acest program ar putea să aplice cel puțin 1.000 de firme pe an, ceea ce va înseamnă 20 de mii de locuri de muncă pe an. Asta înseamnă că, la o sumă de 1.610 lei salariu mediu net lunar, statul ar urma să facă un efort de cel mult 20.000 lei pentru fiecare loc de muncă nou creeat sau 40 milioane lei în total în primul an și 280 milioane lei în 2020.
În principiu, măsura ar trebui să ducă la dezvoltare economică și la degrevarea statului de o parte din obligațiile de susținere prin politica socială a celor care nu obțin venituri suficiente pentru traiul zilnic. Este și motivația pentru care a fost admisă la negocierile cu România de către instituțiile internaționale.
Din păcate, însă, există și câteva efecte potențial negative care ar trebui analizate în prealabil :
1.Nu există condiții de profitabilitate, prin care statului să i se întoarcă sub formă de impozit o parte din bani.
Practic, ne-am îndrepta spre o situație în care, per total, unele locuri de muncă ar fi scutite de impozitare spre deosebire de cele deja existente. Exact pe sistemul de la telefonia mobilă, unde clienților noi li se oferă condiții mai bune în baza condițiilor mai oneroase impuse clienților mai vechi.
2.Măsura ar putea afecta productivitatea muncii și/sau concurența loială.
Cine are bani pentru zece salariați va putea plăti 20 cu sprijin de la stat. Adică va putea susține cu utilizarea ineficientă a forței de muncă o activitate slab organizată și dotată tehnic sau o va putea organiza și dota corespunzător pentru a concura neloial firmele similare deja existente.
3. La un raport de circa 182% între cheltuiala salarială și suma netă încasată de lucrător și la o contribuție limitată din partea statului la nivelul salariului mediu e economie, suma ce va putea fi încasată net în condiții de sprijin din partea statului este de 1.770 lei, ceea ce apare drept exagerat. Reperul ar fi trebuit să fie ajutorul mediu de șomaj, din motive de cost de oportunitate, și nu salariul mediu pe economie.
4. Din moment ce nu s-au impus limitări în privința domeniilor de activitate, ne putem trezi cu situații bizare.
Am putea avea, de pildă, cârciumi, săli de jocuri de noroc sau saloane de masaj subvenționate de stat.
5. La aceeași firmă am avea două categorii de angajați, cei noi, cu taxare redusă și cei vechi, cu taxare ridicată. După un timp, în caz de restructurare, cum se va face desființarea posturilor ?
Mai ales că, probabil, cele nou create vor trebui și păstrate o perioadă minimă de timp pentru a nu pierde beneficiile oferite de stat.
6. Statul desființează sau încearcă să desființeze posturi ( vezi recenta hotărîre a Curții Constituționale) în sectorul bugetar dar susține posturi în sectorul privat. Ori, contrar aparențelor și ideologiei comuniste, medicii și profesorii creează Produs Intern Brut. Conform metodologiei de calcul, la propriu și la modul direct, pe lângă efectele indirecte. Ori, ce sens are impunerea unei anvelope salariale bugetare de 7% din PIB, dacă se adaugă alte cheltuieli salariale ?
7. Nivelul de trai nu este doar legat de bunurile materiale sau serviciile private care pot fi achiziționate.
Deficitul de profesori și medici precum și deficitul de salarii corespunzătoare pentru profesori și medici este cert. În aceste condiții, care ar fi logica susținerii unor activități particulare cu productivitate redusă ( altminteri de ce ar trebui susținute ?) în locul luării unor măsuri de îmbunătățire a sănătății și învățământului ?
8. Măsura este luată pentru o perioadă de șapte ani și este cumulativă, cu efecte destul potențial destabilizatoare pentru buget.
La limită, se poate ajunge la sute sau mii de firme cu câte140 angajați plătiți la media pe economie, firme care nu declară profit dar sunt subvenționate de stat. Care ar fi beneficiul celorlalți cetățeni care susțin proiectul creării de noi locuri de muncă prin contribuțiile lor ?
Urmărește-ne pe Google News
3 răspunsuri
– Se uita o problema . Creditul obtinut de firme e in realitate o „gaura” bugetara . Nu e specificat nicaeri cind si cum va platii statul sumele de bani pe care se asuma sa le achite . Ne putem trezii cu transferul doar pe hartie a unor datorii intre Ministerul Finantelor si Ministerul Muncii.(spre exemplu) Tip „vom plati” si „cindva” . Adica o promisiune dar fara nici o obligatie. 🙂
– Cum masura nu are limitari , ne putem trezii si cu firme controlate de stat (d.p.d.v. juritic sint private) care angajeaza personal dar statul ascunde prin acest joc de „vom plati” si „cindva” niste datorii catre propriul fisc si/sau asigurarile sociale .
– Sa fim optimisti . 🙂 Si italienii au creat asa ceva cu zeci de ani in urma . Efectul a fost bine ascuns in contabilitatea sistemului de pensii unde statul nu a platit NICIODATA partea lui de contributii din creditul fiscal acordat firmelor beneficiare .(in realitate si in multe cazuri , nu a plattit nici macar contributile obligatorii pentru directii/proprii angajati) Citeva zeci de miliarde de euro datorii ascunse pentru a nu incarca si mai mult deja colosala datorie de stat . 🙂
Daca modelul e acesta , efectele vor fi aceleasi . 🙁
1.Iarasi se pune pe patefonul Guvernului, discul uzat al miturilor si utopiilor economice,ale modelului bugetar (clasic) de dezvoltare economica, ignorindu-se costurile aflate de la 60 de mii de Euro in sus, pentru un loc de munca.
Intr-o economie in care nu functioneaza nimic, unde impozitele sufoca orice potential profit, cine poate fi atit de naiv sa investeasca (daca-i are)1,2 milioane de Euro, pentru ca Guvernul Ponta sa beneficieze de impozite si de imagine sociala, creind noi locuri de munca?
2. Econometria „bugetara” a unei tari lipsite de economie si industrie nationala a devenit falimentara ca model de crestere economica.
Totodata, „economia institutionala”, aflata la inceputuri, incapabila de solutii „aplicate”, care sa asigure crestere economica, prin aducerea competitivitatii economice catre indicii de 1-10(ca ai tarilor dezvoltate)nu este de nici un folos guvernelor prezente sau viitoare.
In conditiile unui vid (tehnic) absolut in constructia de proiecte fezabile de dezvoltare economica, guvernul actual a preluat seria de mituri si utopii, lansind in repetate campanii de imagine, diverse „motoare” de dezvoltare economica, la fel de sterile ca rezultate, ca si in trecutele guvernari.
Din aceste incercari de (simpla)imagine electorala, care n-au nimic comun cu fundamentele si tehnicile de dezvoltare economica, nu puteau lipsi, cele de acordare de bani, catre citeva IMM-uri, sau de suportarea a parte din salarii, pentru cei care realizeaza 20 de locuri de munca, riscind sa piarda pina la ultimul banut, 1,2 milioane de Euro,intrind in jocul perdant al utopiilor politico-economice.
3.Credinta marilor economisti si mai ales politicieni, ca numai privatii iar nu guvernantii si clasa administrativa trebuie sa se implice direct in reconstructia economica si industriala a Romaniei este atit de profunda, incit sint orbi la adevaraul, ca fara asumarea de catre CLASA POLITICA a unei cresteri economice de 4-5 la suta anual, care sa distribuie politicilor si administrativilor atributii si raspunderi economice concrete, Romania ramine esuata economic!
4.Este adevarat ca PM Ponta si-a asumat in Campania electorala o astfel de crestere economica, dar cind sa o puna in practica, s-a trezit ca-i lipsesc mecanismele, tehnicile si instrumantarul de lucru, renuntind cit se poate de rusinos la aceasta imensa promisiune economica si mai ales SOCIALA!
5.Nu cred ca-i vorba de o adevarata „rea vointa” fata de natiune in cautarile de solutii si experimentarea oricaror traznai economice.Este vorba inainte de toate, de o imensa deficienta de „paradigma economica”,de care nu pot scapa nicicum consultantii economici ai trecutei sau prezentei guvernari…
Ea consta, in neintelerea adevratelor raporturi dintre starea la un moment data a economiei si cerintele de success in directia cresterii economice.
Neintelegerea consta in aceea, ca in lipsa conditiilor minimale, care sa permita/determine „de jos”, adica de la nivelul antreprenorilor dezvoltarea economica, ea trebuie „declansata” de „sus in jos”, de catre clasa politica si (inalt administrativa).
Acest lucru este declansabil prin auto-asumarea politica, proces in care clasa politica procedeaza in mod necesar, apoi fortuit si organic, la eliminarea barierelor de orice fel din calea dezvoltarii, ca implicata si raspunzatoare pentru procesul de dezvoltare, pe segmentul propriu.
Scutirea clasei politice de acest efort si raspundere, nu-i este de loc benefic, ci din contra contribuie la decaderea si saracirea ei, odata cu cea a populatiei – resursele la dispuzitie ei devenind tot mai reduse si mai periculos de exploatat.
La 52 de ani am ramas fara serviciu. Firma la care lucram a inchis fabrica din Viena si a mutat productia in Elvetia. Era o perioada grea in care somajul crestea ingrijorator in Austria. Desi firmele faceau profituri considerabile concedierile curgeau lant. Guvernul Austriac a luat o masura asemanatoare. Firmele care angajau persoane peste 50 de ani le erau decontate de stat cheltuielile salariale cu aceasta forța de muncă. Asa ca firma a facut doi ani aceasta economisire. Eu am fost salariata si in loc sa primesc somaj am platit impozit pe salar. Normal ca mi-am putut asa si mai multe permite. Deci pe undeva taxele s-au egalat. Dar am muncit pina la 60 de ani cind am intrat in pensie. Deci diferenta de ani a fost pur cistig nu numai pentru mine ci si pentru stat si cum spuneau si colegii un cistig pentru firma ca au avut un om cu experienta pe care se puteau baza. De ce Romanii pun totdeauna in balanta numai dezavantajele? De ce nu calculeaza ce diferente este intre avantaj si dezavantaj? Romanii vad numai negru in fata ochilor.