Viitoarea aderare a României la Zona Euro ridică şi problema cunoaşterii principalilor indicatori ai acesteia, pentru a ne putea forma o idee asupra dimensiunii ei în context mondial. De aceea, am considerat utilă o alăturare a principalelor forţe mondiale, cu prezentarea sintetică a situaţiei lor economice.
Pe partea de execuţie bugetară, toate cele trei economii de forţă la nivel mondial se confruntă cu probleme majore, atît pe partea de execuţie bugetară, cât şi pe zona de datorie publică. Dezechilibrele care se manifestă vor efecte negative pe termen mediu şi lung ( vezi tabelul).
Câteva observaţii.
1. Cu un deficit de 6,4% din PIB rezultat din execuţia bugetră, ZE este foarte departe de criteriile stabilite la Maastricht şi cerute pentru aderarea la moneda unică. România se confruntă literlamente cu zicala „să faci ce spune popa şi nu ce face popa”, dar una este să fii ţinut cu mari eforturi înăuntru, precum Grecia, şi alta să vrei să intri.
Cu toate acestea, contrar ponderii ocupate în dezbaterile şi ştirile oferite de mass-media, ZE stă semnificativ mai bine decât SUA, care a ajuns în prezent la pragul psihologic de 100% datorie publică raportat la PIB ( dar tipăreşte dolari recunoscuţi ca mijloc de plată la nivel internaţional) sau Japonia, a cărei datorie publică astronomică (188,4% din PIB) este deţinută preponderent de rezidenţi la dobânzi extrem de mici, altminteri ar fi insuportabilă.
După cum se poate observa, egalitatea există dar nu pentru căţei, nici măcar la nivel înalt, drept care România nu poate decât să se plieze pe regulile jocului şi să le folosească, dacă va putea, şi în interes propriu.
2.Veniturile bugetare sunt mult mai mari în ZE decât în Japonia, care trece pragul de 30%, sau SUA, situată binişor sub acest prag. Interesant este că ZE şi SUA au impozitare directă comparabilă, ceea ce face diferenţa fiind impozitarea indirectă ( accize, TVA – SUA nici nu are, ci utilizează aşa numitele sales-tax, taxe vamale) şi, mai ales, contribuţiile sociale. Acestea din urmă sunt de 2,3 ori mai mari în ZE decât în SUA.
Japonia are cele mai mici impozite directe, impozite indirecte ceva mai mari decât cele americane, dar se plasează undeva la mijloc pe partea socială, între modelul european şi cel nord-american.
România are impozite directe mai joase chiar decât cele nipone ( 6,3% din PIB în 2010 şi în scădere pe 2011 ), impozite indirecte „europene” ( 11,5%) şi contribuţii sociale „subjaponeze” (8,9%). Venituri cu care are pretenţia să asigure protecţie socială, fără a avea şi resursele adecvate.
Demn de reţinut, la noi, veniturile nefiscale au reprezentat 3,9% din PIB, mai mult decât impozitul pe salarii, venit, profit şi câştiguri din capital (3,7%). Impozitul pe profit a adus la buget doar 2% din PIB, respectiv 6% din încasările bugetare.
3.Cheltuielile în ZE au depăşit pragul de 50%, mult peste cel neatins de 40% în preajma căruia s-au situat atât SUA cât şi Japonia. România nici nu are cum şi nici nu ar fi de dorit să ajungă la asemenea plafoane relative, care reclamă o implicare şi mai puternică a statului în gestiunea fondurilor.
(Citeşte mai mult pe cronicaeuropeana.ro)
