2 decembrie, 2010

Ziua României în „Irish Times”. “Irish Times” publică un  comentariu semnat de Daniel McLaughlin referitor la sărbătorirea Zilei Naţionale a României, la 1decembrie, de către comunitatea românească din Ungaria. Deşi integrate în Uniunea Europeană, comunităţile minoritare din cele două ţări trec cu greu sau chiar deloc peste rănile istorice, care ies la suprafaţă la ceamai mică “zgârietură”. Poate că unii politicieni americani consideră această parte a lumii noua Europă, dar regiunea, integrată târziu în UE, are o istorie  dificilă pe umerii săi. Comentatorul aminteşte despre epoca imperiului Austro-Ungar şi unirea din 1918. Comunitatea românească din Ungaria a dorit săsărbătoarească 1 decemrbie cu un concert la Teatrul Naţional din Budapesta, cu muzică ale compozitorilor din cele două ţări. Dar nu s-a întâmplat aşa, pentru că partidul de extremă dreapta, Jobbik, a protestat faţă de punerea în scenă a unui concert anti-ungar, cerând demisia directorului teatrului pentru “trădare”. (Irish Times)

Wikileaks: Rusia. Belarus, Cecenia – state mafiote. Dezvăluirile WikiLeaks continuă, relevând o discuţie a unui procuror important spaniol care, în ianuarie 2010, i-a spus ambasadorului american la Madrid că Rusia,Belarus şi Cecenia sunt state mafiote, în care nu se poate face distincţia între activităţile guvernului şi cele ale grupurilor crimei organizate. Într-o telegramă exista chiar întrebarea dacă primul ministru Vladimir Putin ar fi implicat în mafia rusească. Un puternic om de afaceri ucrainean a povestit oficialilor SUA că are legături cu crima organizată rusească.  (Guardian)

Pieţele financiare globale şi moneda euro cresc. Pieţele financiare au avut un moment de respiro după apariţia informaţiilor potrivit cărora Washingotnul ar putea oferi Europei sprijin pentru ţările cu datorii foarte mari. Trezoreria SUA a trimis un reprezentant în Europa pentru a discuta despre criza financiară. Gestul apare după ce şeful Băncii Centrale Europene, Jean Claude Trichet, a spus că oamenii nu trebuie să subestimeze detemrinarea zonei euro de a acţiona pentur soluţionarea problemelor.  Premierul portughez a insistat în acelaşi timp în ideea că ţara san u are nevoie de un împrumut extern. (BBC News)


Noi măsuri economice în Spania. Primul ministru spaniel Jose Luis Zapatero a anunţat intenţia guvernului de a adopta vineri un nou pachet de măsuri economice pentur favorizarea investiţiilor şi reducerea şomajului. Zapatero a anunţat eliminarea unei alocaţii de şomaj, în valoare de 426 euro, care a fost introdusă în august 2009, pentru a-i ajuta pe şomerii pe termen lung – tot mai mulţi după declanşarea crizei economice mondiale. (Le Monde)

10 milioane de dolari pentur o alianţă politică – WikiLeaks despre Republica Moldova. De un an şi jumătate, Moldova încearcă să-şi aleagă un nou preşedinte, alegerile din 28 noiemrbie 2010, al treilea scrutiny din aprilie 2009, nu au condus la conturarea unei majorităţi clare de 61 de locuri în Parlamentul de la Chişinău, necesare pentru alegerea preşedintelui. Coaliţia pro-occindentală a obţinut 59 de locuri,iar criza politică ce paralizează Republica Moldova, una dintre cele mai sărace ţări de pe continent, continuă aşadar. Scena politică moldoveană este uan compelxă,agravată de ingerina în trebuile interne, într-o manieră discretă, a Rusiei, după cum rleevă telegramele publicate de WikiLeaks, de la ambasada americană din Chişinău. Le Monde publică informaţiile referitoare la o întîlnire a liderului Partidului Democrat Marian Lupu şi cel al Partidului Comunist Vladimir Voronin în septembrie 2009. (Le Monde)

Zăpadă şi vreme extrem de rece în Europa. Căderile masive de zăpadă au condus la închiderea aeroportului din Geneva şi a aeroportului Gatwick din Londra, iar în Polonia 8 oameni fără adăpost au murit de frig. Temperaturile care au ajuns chiar şi la minus 26 de grade Celsius în Polonia au cauzat perturbări grave ale traficului rutier, aerian şi naval în special în Europa de Nord. Foarte multe zboruri au fost anulate şi în Franţa, Belgia, Austria, Cehia şi Germania, iar trenul de mare viteză Eurostar a fost nevoit să-şi anuleze jumătate dintre călătorii, miercuri. Condiţiile meto nefavorabile vor continua şi în zileleurmătoare, frontal atmosferic de presiune scăzută urmând să se mute încet din Europa de Vest spre Europa de Est. (BBC News)

NASA susţine că a descoperit dovezi ale vieţii extraterestre şi le va prezenta joi, într-o conferinţă de presă. Descoperirea oamenilor de ştiinţă referitoare la”viaţa aşa cum n-o ştim” reprezintă o descoperire astrobiologică care ar putea sugera faptul că există viaţă extraterestră, chiar şi pe Pământ. Descoperirea ar putea dovedi teoria creaturilor-umbră, care ar pute trăin în medii ostile, considerate până acum nelocuibile. Creaturile ar putea supravieţui pe planete ostile şi s-a putea dezvolta în creturi inteligente, la fel ca oamenii, atunci şi dacă aceste condiţii se vor îmbunătăţi. (Telegraph)


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: