Zeci de alte companii au continuat să anunțe suspendarea activității din fabrici sau închiderea magazinelor, ca urmare a măsurilor de sănătate publică menite să prevină răspândirea Covid-19 sau a scăderii comenzilor pe fondul incertitudinilor cauzate de evoluția pandemiei.
La nivel local, companiile în cauză au mii de angajați.
Furnizorii din industria auto închid fabricile
Michelin a decis, pe fondul scăderii comenzilor, oprirea progresivă a activității Uzinei Victoria, din Prahova.
În fabrica din Floreşti Michelin are 1.450 de angajaţi, iar 90% din producţie merge la export. Compania mai are două unități de producție în România, la Zalău. În total, producătorul francez are 4.600 de angajați la nivel local. Anul trecut, compania a avut afaceri de peste trei miliarde de lei în România.
Dräxlmaier, producător german de componente auto, și-a suspendat la rândul său activitatea din România. Angajații au fost trimiși în șomaj tehnic, urmând să primească 75% din salariu. Compania are în jur de 15.000 de angajați în cele cinci fabrici din Satu Mare, Pitești, Timișoara, Hunedoara și Brașov.
Cifra de afaceri a industriei auto din România, care include atât marii producători cât și cei peste 400 de producători de componente, s-a ridicat la 30 de miliarde de euro în 2019, în creștere cu 5,2% față de anul anterior, potrivit datelor ACAROM.
Comerțul nealimentar se închide sau se mută în online
Închiderea mall-urilor și a altor centre comerciale, prin ordonanța militară nr. 2, a fost urmată de decizii ale unor grupuri străine de retail de a închide toate magazinele de la nivel local.
Retailerul francez de echipamente sportive Decathlon a închis temporar toate magazinele din România, din cauza pandemiei de coronavirus. Business-ul companiei, cu 27 de magazine în România, va continua în online, au anunțat oficialii Decathlon România.
Discounterul polonez Pepco, care deține în România o rețea de 250 de magazine și este practic liderul pieței de fashion după vânzări, a anunțat că va închide temporar toate magazinele din țară, din 23 martie. Compania are peste 2.500 de angajați la nivel local și a avut în 2018 o cifră de afaceri de peste un miliard de lei.
H&M, al doilea mare retailer de modă la nivel mondial, a anunțat la rândul său închiderea tuturor celor 55 de magazine de la nivel local și mutarea activității în online. La fel au procedat și nemții de la Takko Fashion.