1 decembrie, 2023

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune că războiul cu Rusia se află într-o nouă etapă, iar iarna ar urma să complice luptele, după o contraofensivă de vară care nu a dat rezultatele scontate din cauza lipsei persistente de arme şi de forţe terestre, transmite News.ro, care citează Associated Press.

Totuşi, în ciuda eşecurilor, el a spus că Ucraina nu va renunţa.

”Nu am primit toate armele pe care le doream, nu pot fi mulţumit, dar nici nu mă pot plânge prea mult”

„Avem o nouă fază a războiului, iar acesta este un fapt”, a declarat Zelenski într-un interviu exclusiv acordat joi agenţiei The Associated Press în Harkov, în nord-estul Ucrainei, unde preşedintele a venit într-un tur al zonelor de război, menit să ridice moralul în regiune. „Iarna, în general, este o nouă fază a războiului”, adaugă el.


Întrebat dacă este mulţumit de rezultatele contraofensivei, Zelenski a dat un răspuns elaborat. „Uite, nu dăm înapoi, sunt mulţumit. Luptăm cu a doua (cea mai bună) armată din lume, sunt mulţumit”, a spus el, referindu-se la armata rusă. Dar a adăugat: „Pierdem oameni, nu sunt mulţumit. Nu am primit toate armele pe care le doream, nu pot fi mulţumit, dar nici nu mă pot plânge prea mult”.

Zelenski a mai spus că se teme că războiul dintre Israel şi Hamas ameninţă să eclipseze conflictul din Ucraina, deoarece agendele politice concurente şi resursele limitate pun în pericol fluxul de ajutor militar occidental către Kiev.

Aceste îngrijorări sunt amplificate de tumultul care apare în mod inevitabil în timpul unui an electoral în SUA şi de potenţialele implicaţii ale acestuia pentru ţara sa, care a văzut comunitatea internaţională raliindu-se în mare parte în jurul său după invazia Rusiei din 24 februarie 2022.

Câteva aspecte pozitive

Contraofensiva ucraineană extrem de aşteptată, alimentată de zeci de miliarde de dolari acordate ca ajutor militar occidental, inclusiv armament greu, nu a reuşit să obţină progresele aşteptate. Acum, unii oficiali ucraineni se tem că asistenţa viitoare nu va fi la fel de generoasă. În acelaşi timp, stocurile de muniţie se epuizează, ameninţând să blocheze operaţiunile ucrainene de pe câmpul de luptă.


Au existat câteva concluzii pozitive din ultimele luni, a arătat el.

Ucraina a reuşit să obţină câteva câştiguri teritoriale punctuale împotriva unui inamic mai bine înarmat şi fortificat, a spus Zelenski.

În plus, puterea Flotei Moscovei din Marea Neagră a fost diminuată, în urma atacurilor ucrainene care au penetrat apărarea aeriană şi au lovit cartierul general din Crimeea ocupată, a menţionat Zelenski.

Iar coridorul temporar pentru transportul de cereale stabilit de Kiev după retragerea Rusiei din acordul de la Marea Neagră funcţionează în continuare.

Ce pregătește Ucraina

Cu toate acestea, Zelenski nu stă să se gândească la trecut, ci se concentrează pe următoarea etapă – stimularea producţiei interne de arme.

O parte însemnată din bugetul Ucrainei este alocată în acest scop, dar producţia actuală este departe de a fi suficientă pentru a schimba cursul războiului. Acum, ZelenskI se uită la aliaţii occidentali, inclusiv la SUA, pentru a obţine împrumuturi şi contracte avantajoase în vederea atingerii acestui obiectiv. „Aceasta este calea de ieşire”, crede Zelenski, adăugând că nimic nu îngrozeşte Rusia mai mult decât o Ucraină autosuficientă din punct de vedere militar.

Când s-a întâlnit ultima dată cu preşedintele american Joe Biden, cu membri ai Congresului şi cu alţi oficiali de rang înalt, el a făcut un apel urgent: Oferiţi Ucrainei împrumuturi la dobânzi mici şi licenţe pentru a fabrica armament american. „Daţi-ne aceste oportunităţi şi vom construi”, a promis el. „Oricare ar fi efortul şi timpul de care va fi nevoie, o vom face şi o vom face foarte repede”, asigură el cu convingere.

Ce îl îngrijorează pe președintele Ucrainei

Zelenski rămâne însă îngrijorat de faptul că tulburările din Orientul Mijlociu, cele mai violente din ultimele decenii, ameninţă să distragă atenţia şi resursele globale de la capacitatea Ucrainei de a se apăra.

Ucrainenii înţeleg „că trebuie să luptăm şi noi pentru a atrage atenţia pentru războiul la scară largă. Nu trebuie să le permitem oamenilor să uite de războiul de aici”, a subliniat preşedintele.

Această schimbare de atenţie ar putea duce la mai puţină asistenţă economică şi militară pentru ţara sa, crede el. Într-o încercare aparentă de a linişti aceste temeri, oficialii americani şi europeni au continuat să viziteze Kievul de la atacurile din 7 octombrie din Israel.

Influența alegerilor americane

„Vedeţi, atenţia este egală cu ajutorul. Fără atenţie nu fi niciun ajutor. Ne luptăm pentru fiecare pic de atenţie”, a recunoscut el. „Fără atenţie, s-ar putea să existe slăbiciune în Congresul (american)”, a arătat preşedintele.

Referindu-se la viitoarele campanii electorale din SUA, în care Biden se confruntă cu scepticismul referitor la sprijinul său ferm pentru Kiev, Zelenski a recunoscut că „alegerile sunt întotdeauna un şoc şi este complet de înţeles”.

Un sondaj recent al AP în SUA a arătat că aproape jumătate dintre americani consideră că se cheltuieşte prea mult pentru Ucraina. Un număr tot mai mare de republicani nu sunt în favoarea trimiterii de ajutoare suplimentare şi nu este clar dacă sau când va fi aprobată de Congres o cerere de ajutor suplimentar din partea Casei Albe. Întrebat despre acest lucru, Zelenski a răspuns ferm că „alegerea americanilor este alegerea americanilor”. Dar, a continuat el, ajutând Ucraina, americanii se ajută şi pe ei înşişi.

„În cazul Ucrainei, dacă rezilienţa eşuează astăzi din cauza lipsei de ajutor şi a lipsei de arme şi finanţare, va însemna că Rusia va invada cel mai probabil ţările NATO”, prezice el. „Şi atunci copiii americani vor lupta”, a subliniat liderul ucrainean.

Schimbări în plan intern

Președintele Zelenski a căutat recent să se asigure că maşina de război a Ucrainei funcţionează aşa cum ar trebui, făcând o recentă remaniere a oficialilor guvernamentali de nivel înalt. Un alt obiectiv al său este de a lupta împotriva corupţiei într-o societate post-sovietică în care instituţiile sunt impregnate de acest flagel, pentru a putea adera la Uniunea Europeană.

El a explicat că trebuie să ştie cum sunt livrate pe front armele, proviziile, alimentele şi chiar hainele – şi ce nu reuşeşte să ajungă acolo. „Pe de o parte, aceasta nu este treaba preşedintelui, dar, pe de altă parte, pot avea încredere în cei care nu doar mi-au transmis informaţiile, ci mi le-au spus personal”, a spus el.

Liniile de luptă statice nu au adus presiuni din partea aliaţilor Ucrainei pentru a negocia un acord de pace cu Rusia. „Nu o simt încă”, a spus Zelenski, deşi a adăugat: „Unele voci se fac întotdeauna auzite”.

Ucraina doreşte să „împingă formula de pace şi să implice cât mai multe ţări ale lumii, astfel încât să izoleze politic Rusia”, a precizat el.

Alegeri la vreme de război: „periculos şi lipsit de sens”

Războiul a făcut, de asemenea, imposibilă organizarea de alegeri prezidenţiale în Ucraina, prevăzute iniţial pentru luna martie, conform Constituţiei, a reamintit Zelenski.

Deşi preşedintele s-a declarat pregătit să organizeze alegeri, majoritatea ucrainenilor nu sunt pregătiţi, considerând că un astfel de vot este „periculos şi lipsit de sens” în timp ce războiul face ravagii în jurul lor.

Cu un buget care anticipează cheltuirea a 22% din PIB-ul ţării pentru apărare şi securitate naţională, economia Ucrainei este restructurată în jurul unui război pentru care nu se întrevede un sfârşit, la fel ca şi viaţa de zi cu zi a cetăţenilor săi.

Acest lucru a ridicat o altă întrebare: Cât timp poate Zelenski însuşi să facă faţă ca liderul unei ţări aflate în război? Nu există cuvinte pentru a descrie cât de dificilă este această sarcină, susţine el, dar, de asemenea, nu se poate imagina părăsind postul. „Sincer, nu poţi face asta. Ar fi foarte nedrept, greşit şi cu siguranţă demotivant”, a declarat Zelenski în interviul pentru AP.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: