16 martie, 2022

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost aplaudat miercuri la scenă deschisă după discursul rostit în fața Congresului american, unde a cerut din nou ajutor militar pentru a putea rezista în fața atacurilor Rusiei.

Volodimir Zelenski s-a adresat prin legătură video Congresului Statelor Unite şi a făcut apel din nou la instituirea unei zone de interdicție aeriană deasupra Ucrainei. Președintele a inserat în discurs un material video care a arătat distrugerile provocate de forţele ruseşti în Ucraina.

El s-a adresat în limba engleză preşedintelui american Joe Biden, spunându-i că a fi liderul lumii înseammnă a fi liderul păcii.


Liderul de la Kiev a făcut trimitere la istoria şi cultura Statelor Unite în ceea ce priveşte democraţia, arătând că istoria SUA are pagini care îi ajută pe americani să „înţeleagă” prin ce trece acum Ucraina.

„Rusia a transformat cerul Ucrainei într-un loc de unde vine moartea. Trupele ruseşti au lansat deja aproape 1.000 de rachete, folosesc drone pentru a ne ucide cu precizie. Este o teroare pe care nu am mai trăit-o de 80 de ani, iar noi cerem un răspuns la această teroare, din partea întregii lumi. Este prea mult să cerem crearea unei zone cu interdicţie de zbor deasupra Ucrainei ca să salvăm oameni? Este prea mult? ”, a spus preşedintele ucrainean. 

Știți că există avioane, dar sunt la sol, nu pe cerul Ucrainei

El a cerut din nou ca Ucrainaei să i se trimită avioane de vânătoare.

„Ştiţi că există şi le aveţi, dar ele sunt la sol, nu pe cerul Ucrainei. Nu ne apără oamenii. Ştiţi ce înseamnă cuvintele «am un vis». Eu vă spun acum: am o nevoie, am nevoie să ne protejăm cerul, am nevoie de decizia voastră, de ajutorul vostru.

Uniți pentru Pace


Doamnelor şi domnilor, prieteni, Ucraina este recunoscătoare Statelor Unite pentru sprijinul acordat, pentru tot ceea guvernul şi poporul vostru au făcut pentru noi (…) Sunt recunoscător preşedintelui Biden pentru implicarea personală şi decizia de a apăra Ucraina şi democraţia în întreaga lume. Vă sunt recunoscător pentru rezoluţia împotriva celor care comit crime împotriva poporului ucrainean.

Acum, în cele mai negre timpuri pentru ţara noastră, vă cer să faceţi mai mult: noi pachete de sancţiuni, în fiecare săptămână, până când maşinăria militară rusească se va opri. E nevoie de restricţii pentru toţi cei pe care se bazează acest regim nedrept”, a adăugat Volodimir Zelenski. 

Preşedintele ucrainean a avansează ideea înfiinţării unor „noi instituţii, noi alianţe” care să aibă ca rol menţinerea păcii.

„Propunem crearea unei asociaţii – Uniţi pentru pace – o uniune a ţărilor responsabile care să aibă puterea şi conştiinţa de a opri conflictele imediat, oferind asistenţa necesară în 24 de ore, dacă este necesar chiar arme, dacă e necesar sancţiuni, asistenţă politică şi umanitară, finanţe, tot ce e nevoie pentru pace şi pentru a salva vieţi repede”, a arătat Volodimir Zelenski.

America nu ajută doar Ucraina

În finalul discursului său, vorbind în limba engleză, liderul de la Kiev a transmis:

„Pacea într-o ţară nu mai depinde doar de oamenii din acea ţară ci şi de cei de lângă, de cei mai puternici. Puternic nu înseamnă mare. Puternic înseamnă curajos şi pregătit să lupți pentru vieţile cetăţenilor tăi şi ale cetăţenilor lumii, pentru drepturile omului, pentru libertate, pentru dreptul de a trăi decent şi de a muri atunci când îţi vine vreme şi nu atunci când vrea altcineva, când vrea vecinul tău.

Astăzi, America nu ajută doar Ucraina, ci toată Europa şi întreaga lume, să păstreze planeta vie, să păstreze dreptate în istorie. Am aproape 45 de ani… Astăzi, viața mea s-a oprit atunci când inimile a peste 100 de copii au încetat să bată. Nu mai văd niciun sens în viaţă dacă nu putem opri moartea. Și asta e misiunea mea ca lider al poporului meu. Mă adresez preşedintelui Biden: sunteţi liderul unei naţiuni, al naţiunii dvs, măreţe. Vă doresc să fiţi liderul lumii, iar a fi liderul lumii înseamnă a fi liderul păcii”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: