joi

25 aprilie, 2024

15 octombrie, 2019

Grupul german Volkswagen a amânat decizia finală prvind construcția platformei de producție din Turcia, temându-se că aceasta i-ar putea afecta reputația, pe fondul criticilor internaționale privind intervenția forțelor militare turce în Siria.

„Monitorizăm cu atenție situația și analizăm cu îngrijorare evoluțiile”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, citat de Reuters și Bloomberg.


Oficialul VW a menționat că decizia de amânare a fost luată în consiliul de administrație.

Cancelarul german Angela Merkel ceruse președintelui turc Recep Erdogan oprirea imediată a operațiunilor militare ale Turciei în nordul Siriei.

Volkswagen (VW) avusese în vedere și Bulgaria și Nordul Africii pentru această investiție de 1,2 – 1,5 miliarde de euro.

Mai poate profita România?

Și România ar fi fost avută în vedere pentru scurtă vreme.

(Citiți și: „România a ieșit de pe lista Volkswagen pentru o nouă fabrică în Europa de Est. Au rămas Bulgaria și Turcia”)


Volkswagen ar fi cercetat zona Aradului, unde există atât infrastructură rutieră, cât şi feroviară.

„Guvernul trebuie să meagă direct la Volkswagen cu o ofertă scrisă, care să respecte normele UE pentru a-i determina să se răzgândească şi să atragă investiţia în România”, a declarat  Gabriel Sicoe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), citat de ZF.

Proiectul turc

În Turcia, producția trebuia să înceapă în 2022, la o capacitate de 300.000 de mașini/an, iar investiția ar crea 3.000 de locuri de muncă, ducând la 123 numărul uzinelor VW din lume. Uzina ar trebui să producă Volkswagen Passat și Skoda Superb.

Proiectul este menit să sporească vânzările în Orientul Mijlociu dar și în Europa de Est, pentru a întări poziția grupului în competiția cu rivalii asiatici și a evita costurile ridicate din Europa Occidentală.

În Turcia au fabrici și alți giganți industriali germani, precum Daimler, Siemens, Continentatl și Robert Bosch, dar și Renault, Ford și Toyota.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: