vineri

29 martie, 2024

6 aprilie, 2020

Costul împrumuturilor prin titlurile de stat românești pe termen de 10 ani a revenit sub 5%, vineri, după ce se apropiase de pragul de 6% săptămâna trecută – ceea ce dă o măsură a vulnerabilității finanțării cheltuielilor guvernamentale românești la mediul investițional global, caracterizat de aversiunea faţă de riscul economiilor emergente.

În 20 martie, rata de dobândă la titlurile de stat pe scadența 10 ani urcase deja până la 5,595% (cu 13,8% față de săptămâna anterioară și cu 26,9% de la începutul anului).

„Percepția de risc din piețele financiare mondiale și europene și provocările cu care se confruntă economia internă au condus la deplasarea în sus a curbei randamentelor în medie cu 44 puncte de bază” în săptămâna respectivă, explica analistul Andrei Rădulescu într-un raport al Băncii Transilvania.


Două săptămâni mai târziu, în 3 aprilie, titlurile la aceeaşi scadenţă înregistrau o dobândă de 4,955%, iar avansul față de începutul anului se reducea la mai puțin de jumătate (12,4%).

Între timp, Banca Națională a României (BNR) a cumpărat titluri de stat, în premieră, nu foarte mult, de circa 150 de milioane de lei, dar demonstraţia a avut succes, cu atât mai mult, cu cât, mai înainte redusese dobânda de politică monetară, substanţial, cu 50 de puncte de bază, până la 2,00.

În România încrederea în economie s-a deteriorat în martie: indicatorul Comisiei Europene a ajuns la la minimul din noiembrie 2014, potrivit sursei citate. Totodată, cursul euro a fost menținut în relativă stabilitatea cu prețul diminuării rezervei valutare cu 4,3% lună/lună în martie.

Săptămâna trecută, Ministerul Finanțelor a atras peste 337 de milioane de lei prin certificate pe 12 luni și 326 de milioane de lei prin titluri scadente în aprilie 2024, la costuri medii anuale de 3,33%, respectiv 3,98%.


Pentru această săptămână, sunt programate licitații cu titluri scadente în august 2022 și iulie 2025, în volum de 575 milioane de lei fiecare. În total, în aprilie, statul a planificat licitații pe piața internă în volum de 4 miliarde de lei (din care 500 milioane de lei prin certificate pe 12 luni).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: