miercuri

8 mai, 2024

15 februarie, 2022

Duma de Stat a adoptat marți o rezoluție asupra recunoaşterii republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei. Rezoluția va fi trimisă pentru ratificare președintelui Vladimir Putin, potrivit unui anunț publicat pe site-ul legislativului de la Moscova.

Cele două regiuni controlate de separatiști proruși și-au autoproclamat independența în 2014, în timpul invaziei ruse în Crimeea.

Duma a mai avut pe ordinea de zi această rezoluție și în urmă cu 2 sptămâni, dar a amânat dezbaterea la indicația președintelui Putin, Moscova fiind angajată la acel moment în negocieri cu NATO și SUA pe garanții de securitate.


Rezoluția a primit 351 de voturi pentru și 16 împotrivă.

La dezbaterea din plenul Dumei de Stat, prim-adjunctul șefului Comisiei pentru Afaceri din spațiul CSI, Integrare Eurasiatică și Relații cu Compatrioții, deputatul partidului comunist, Kazbek Taysaev, a spus că „este necesară oprirea vărsării de sânge din Donbas, care are loc de opt ani de zile”.

În opinia președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, „SUA, rezolvându-și sarcinile geopolitice, sunt gata să aranjeze o altă vărsare de sânge pe scară largă, dar popoarele Rusiei și Ucrainei nu au nevoie de război”. 

Duma acuză Ucraina

De asemenea, Viaceslav Volodin a mai precizat că deputații ruși sunt convinși că „recunoașterea republicilor separatiste Doneţk şi Luganskva vor construi fundamentul pentru asigurarea garanțiilor de securitate și protejarea locuitorilor republicilor de amenințările externe, precum și pentru consolidarea păcii internaționale și a stabilității regionale în conformitate cu scopurile și principiile Cartei ONU și va iniția procesul de recunoaștere internațională a ambelor state”.


Viaceslav Volodin a acuzat autoritățile ucrainene că au încălcat „drepturile și libertățile” locuitorilor și că operează o „blocadă economică completă” asupra celor două zone.

Separatiștii puternic înarmați, susținuți de ruși, controlează zona din estul Ucrainei încă din 2014 și continuă să facă schimb de focuri cu forțele guvernamentale ucrainene, în ciuda încetării focului din 2015, care a pus capăt ostilităților majore.

Conflictul din Donbas a ucis aproximativ 15.000 de oameni, potrivit autorităților de la Kiev. Ucraina acuză de multă vreme Rusia că are trupe regulate în regiune, însă Moscova neagă acest lucru. 

Temerile sunt că Moscova ar putea încerca să pună stăpânire pe zonele de coastă ucrainene de la Marea Azov, creând un pod terestru de la orașul rusesc Rostov prin Donbas până în Crimeea, pe care a anexat-o ilegal în 2014.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: