13 octombrie, 2020

Vlad Stoica (foto) a fost numit marți, de Parlament, în funcția de președinte al ANCOM,  De profesie avocat, fără experiență în domeniul telecomunicațiilor, Vlad Stoica a fost șeful de Cancelarie al ex-premierului Victor Ponta (în perioada 2013-2015).

Votul a fost de 283 pentru și 36 voturi împotrivă.

Noul președinte ANCOM va avea ca misiune importantă organizarea licitației pentru frecvențele 5G.


Deputatul USR Cătălin Drulă a scris pe Facebook că numirea lui Vlad Stoica în locul lui Sorin Grindeanu s-a făcut și cu voturile PNL: ”S-a încheiat telenovela ANCOM. Fostul șef de cancelarie a lui Ponta a fost numit de Parlament cu voturile PSD și PNL. Da – și cu voturile și suținerea PNL și a premierului Orban. Cele două partide au avut o înțelegere între ele. De altfel, PNL nu a avut niciun candidat și nu a luat cuvântul la dezbateri, iar matematica votului e clară.”

Contracandidații lui Vlad Stoica

Comisiile pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au validat luni patru candidaţi pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

Pe lâmgă cel care a câștigat votul parlamentului, în cursa pentru președinția ANCOM au mai intrat:

  • Ion Smeeianu, fost şef al ANRC (actuala ANCOM) în Guvernul Năstase, demis în 2005 de Guvernul Tăriceanu, anterior fost șef al Poștei Române. Scorul obținut la votul în plen: 1 vot pentru și 318 contra
  • Manuela Catrina, fost secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor în Guvernul Grindeanu, fostă șefă a organizației de femei PSD-București. Scorul obținut la votul în plen: 12 voturi pentru și 307 contra
  • Mircea Rozolea. Scorul obținut la votul în plen: 23 pentru și 296 contra

Plenul reunit a luat act joia trecută de demisia lui Sorin Grindeanu de la şefia ANCOM şi a vacantat astfel funcţia de preşedinte al Autorităţii.


Grindeanu a fost ales prim-vicepreşedinte al PSD la Congresul partidului din 22 august, iar potrivit legii de funcţionare a ANCOM, preşedintele instituţiei nu poate deţine alte funcţii, cu excepţia celor didactice.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: