4 septembrie, 2016

3-dacian-ciolos-declaratie-aaPrim-ministrul Dacian Cioloș efectuează, în zilele de 4 și 5 septembrie, o vizită oficială în Germania, la Munchen.

Deplasarea are un caracter în principal economic prin discuțiile pe care premierul român le va avea cu autoritățile de land și cu reprezentanți ai unor puternice companii germane atât din Bavaria, cât și din alte zone ale Germaniei.

Potrivit comunicatului oficial al guvernului, programul vizitei premierului Dacian Cioloș include întrevederi cu reprezentanți ai Comitetului estic al economiei germane (Ost Ausschuss), participarea la o masă rotundă pe tematica IT&C pentru prezentarea potențialului României și o deplasare la sediul BMW AG pentru discuții cu membri ai board-ului companiei.


De asemenea, premierul român va avea o întrevedere cu Horst Seehofer, premierul landului Bavaria și cu Barbara Stamm, președintele Parlamentului local.

Convorbirile cu cei doi oficiali, anunță guvernul, se vor concentra pe relațiile bilaterale româno-germane, aflate astăzi la un nivel excelent, impulsionate de un dialog politic intens, dar și de o componentă economică substanțială: Germania este primul partener comercial al României și al treilea investitor străin în România.

În vizita de la Munchen, centru economic puternic al Germaniei, premierul Dacian Cioloș va prezenta oportunitățile pe care le oferă în prezent România pentru investitori, mai ales pentru dezvoltarea segmentului de cercetare si dezvoltare (R&D) și va milita pentru extinderea cooperării economice bilaterale de ansamblu.

Din perspectivă economică, Bavaria se remarcă prin industria sa dezvoltată. Bavaria este privită ca motorul economic al Germaniei: creşterea PIB-ului din ultimii 10 ani a fost de aproape 30%, cu mult peste cea realizata de celelalte landuri germane și de 2 ori mai mare decât media la nivel federal.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: