sâmbătă

20 aprilie, 2024

18 septembrie, 2018

Premierul Dăncilă vrea să afle cine e vinovat că întâlnirea sa cu președintele Comisiei Europene a fost ratată luni.

„Premierul Viorica Dăncilă a solicitat Secretariatului General al Guvernului un raport amănunțit cu privire la modul în care Protocolul Guvernului a pregătit și organizat întrevederea stabilită pentru luni, 17 septembrie 2018, între președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și prim-ministrul României, Viorica Dăncilă.

Totodată, șeful Executivului a solicitat ministrului Transporturilor, Lucian Șova, un raport cu privire la informațiile pe care conducerea Aeroportului Băneasa le-a avut la dispoziție și le-a transmis Guvernului, în legătură cu programul de zbor al aeronavei care a adus la București delegația oficială condusă de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker”, se arată într-un punct de vedere comunicat Digi24 de Guvern.


Guvernul mai precizează că premierul consideră că „se impune o analiză riguroasă” a modului în care a acționat Serviciul de Protecție și Pază.

În consecință, Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a trimis marţi Corpul de control la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează aeroportul din Băneasa, pentru a vedea dacă ratarea întâlnirii dintre premierul Viorica Dăncilă și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, este imputabilă cuiva.

Concret, scrie News.ro, care citează surse oficiale din MT, cei trimiși în control vor verifica dacă angajații instituției au respectat procedurile în cazul aterizării avionului preşedintelui CE.

„În legătură cu vizita de luni a preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, ministrul a solicitat azi Corpului de control să investigheze dacă şi cum au fost respectate procedurile de către experţii instituţiilor aflate în subordinea Ministerului Transporturilor, a acelor persoane care au gestionat această situaţie”, au declarat sursele respective.


Este posibil să fie solicitate informaţii şi la Romatsa, regia autonomă de importanță națională care deține monopolul serviciilor de trafic aerian.

„Cel mai probabil, vom avea primele concluzii în cel mai scurt timp, însemnând că până la sfârşitul săptămânii vom avea nişte rezultate preliminare”, au adăugat sursele citate

Reamintim că luni a avut loc un incident de protocol în siajul summitului Inițiativa celor 3 Mări: Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a plecat de la Aeroportul Băneasa spre locul de desfășurare a evenimentului fără să fi fost întâmpinat de vreun oficial român, deși premierul Viorica Dăncilă ar fi trebuit să-l primească.

Prim-ministrul român ar fi ajuns cu întârziere la aeroport, făcându-l pe șeful executivului comunitar să o aștepte. Oficialul european le-a cerut la un moment dat celor de la SPP să-l ducă la hotel, refuzând să o mai aștepte pe premierul Dăncilă.

Guvernul susţine că aeronava acestuia a aterizat mai devreme decât ora anunţată şi dă vina pe SPP că întâlnirea n-a mai avut loc.

Serviciul de Pază și Protecție a respins acuzațiile ce i s-au adus și a precizat că nu stabilește programul demnitarilor.

„Înaltul oficial a solicitat momentul plecării de pe aeroport”, a explicat SPP.

Conflictul PSD – SPP

Între PSD și SPP există un conflict ce a devenit public anul acesta, când Liviu Dragnea i-a adus acuze grave lui Lucian Pahonțu, directorul acestui serviciu secret ce oferă protecție demnitarilor români sau oficialilor străini aflați în țara noastră,

”Mai mulţi colegi mi-au spus că şeful SPP-ului a fost implicat mai mult decât era cazul. Domnului Paul Stănescu i s-a spus că undeva prin martie eu o să fiu executat şi dumnealui poate să fie şeful partidului. Poate că i s-a spus şi lui Grindeanu, lui Tudose, nu ştiu”, declara președintele PSD.

După aceste afirmații, premierul și toți miniștrii Cabinetul Viorica Dăncilă au refuzat protecția SPP, iar mai târziu a fost creată chiar o Comisie parlamentară de anchetare a activităţii SPP. 
Coaliția dorește trecerea SPP în subordonarea Parlamentului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: