sâmbătă

20 aprilie, 2024

4 martie, 2019

OUG 114 introduce un ”set de măsuri ce au în vedere stimularea creșterii economice”, a declarat prim-ministrul Viorica Dăncilă, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea din cadrul „Orei Premierului”, pe marginea OUG 114, la solicitarea făcută de grupul parlamentar al PNL.

Premierul a adăugat că taxele introduse au în vedere remedierea unor practici incorecte, dar și că astfel de impozite au fost introduse și în alte state.

”România nu a inventat aceste taxe. Ele au fost impuse în mai multe țări din UE (…) De ce nu se bucură cetățenii români de aceleași dobânzi de care se bucură cetățenii țărilor de origine a acestor bănci? (…) Deranjează pe cineva că noi gândim româneşte? Am urmărit ca aceste miliarde de euro să ajungă în bugetul statului pentru construcția de autostrăzi, spitale și școli (…) Nimeni nu vorbește despre faptul că cel mai important capitol din OUG se referă la instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.


Premierul a confirmat însă că forma finală a taxei pe active ar putea fi modificată, în urma discuțiilor cu Banca Națională a României (BNR) și a Asociației Române a Băncilor (ARB).

Sâmbătă, agenția de rating Standard&Poor’s a decis să mențină rating-ul României, dar a amânat decizia legată de perspectivă, la solicitarea Guvernului României, care a solicitat un răgaz de două săptămâni, pentru a se lămuri situația privind bugetul. În comunicatul care a însoțit decizia S&P, agenția avertizează că ”adâncirea semnificativă a deficitelor fiscale şi externe ar putea în timp afecta aceste buffere (rezerva financiară), iar economia României ar deveni mai vulnerabilă la încetinirea creşterii”.

”Dacă sărăcia înseamnă creșteri de pensii și salarii atunci îmi asum: am adus sărăcia”, a comentat premierul, în urma interpelărilor deputaților.

Prim-ministrul a mai adăugat că măsurile din sectorul energetic îi protejează pe consumatorii casnici, mecanisme similare existând și în alte state europene.


”În sectorul energetic vor fi protejaţi consumatorii casnici prin mecanismul nou şi anume serviciul universal pentru consumatorii casnici. Un astfel de mecanism funcţionează în Italia şi Franţa. Se discută acum introducerea lui şi în UK. Şi în domeniul comunicaţiilor există exemple din alte state. Franţa îşi prezintă zilele acestea taxarea giganţilor fiscali”, a declarat Viorica Dăncilă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: