12 ianuarie, 2012

Viorel Hrebenciuc este cercetat de DNA, alături de Robert Negoiţă şi Sebastian Ghiţă, în dosarul finanţării de către Ioan Nicolae a campaniei electorale a lui Mircea Geoană din 2009 – potrivit unei informaţii anunţate de TVRInfo.

Cei trei sunt cercetati intr-un dosar disjuns din cel al lui Ioan Nicolae, pentru spălare de bani.

Omul de afaceri Ioan Niculae a fost trimis în judecată pentru că ar fi contribuit cu 150.000 de euro la campania electorală a candidatului PSD la Președinția României, în anul 2009, Mircea Geoană, și a pretins în schimb dreptul de a decide numiri în funcții guvernamentale, susțin procurorii anticorupție, care l-au trimis în judecată pe patronul companiei InterAgro.


Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție, a mai fost trimis în judecată și președintele Consiliului Județean Brăila, Bunea Stancu (PSD), care i-ar fi cerut lui Ioan Niculae 1 milion de euro pentru campania prezidențială a PSD, președintele InterAgro pretinzând în schimb să poată decide el numiri în funcții de conducere în Ministerul Economiei și companiile de stat Romgaz și Transgaz.

Procurorii susțin că din cei 1 milion de euro, 150.000 de euro ar fi fost plătiți efectiv de șeful grupului InterAgro pentru campania PSD.

Ioan Niculae este acuzat de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar Bunea Stancu, de folosirea influenţei autorităţii ce rezultă din funcţia de conducere într-un partid pentru a obţine pentru altul bani sau foloase necuvenite

În acelaşi dosar, au fost deferiți justiţiei și Gheorghe Teodorescu, acţionar al SC Insomar SRL, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi Viorel Bărac, director al SC Interagro SA, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: