”Ne place să trăim într-o bulă, fără să vedem că realitatea din teren este alta. Firmele vin și investesc în tineri deja educați, în care s-a investit deja și care știu deja că or să reușească. Ce ne facem cu restul? Pentru că majoritatea sunt restul”, spune Sonia Maer, reprezentant al studenților în CA al Universității Politehnice București. Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței CDG ””Fabrica de creiere”: Formarea competențelor pentru industriile cu valoare adăugată mare – de la școală, la universitate, la sistemul de formare continuă” de marți, 27.02.2024, de la Universitatea POLITEHNICA București.
Cele mai importante declarații:
- Cea mai mare problemă din universitar este, acum, preuniversitarul, astfel încât profesorii din facultăți trebuie să o ia de la început cu noțiuni care se studiază din clasa a IX-a. Implicarea după intrarea la liceu este tot mai scăzută, iar interesul scade cu fiecare etapă în acre avansăm. Ajungem la facultate și vedem că ne lipsesc niște lucruri de bază și profesorii încep să explice niște lucruri pe care tu trebuia deja să le știi.
- Viața nu-i corectă și, din păcate, nu toți pornim pe picior egal. Lucrul ăsta l-am observat și la firme. Sunt foarte, foarte multe firme care vin la noi la universitate, pentru că studenții sunt pregătiți încă din momentul pe care au purtat pe poartă. Știi că materialul este unul bun. Înțeleg, pentru că provin dintr-un mediu antreprenorial, că vrei să mergi al sigur. Bătaia este pe oamenii în care deja au fost investiți niște bani. Ce ne facem cu tinerii în care nu s-a investit din primii ani de viață?
- Firmele vin și investesc în tineri deja educați, în care s-a investit deja și care știu deja că or să reușească. Ce ne facem cu restul? Pentru că majoritatea sunt restul.
- Ne place să trăim într-o bulă, fără să vedem că realitatea din teren este alta. Ulterior, tot cu oamenii aceia trebuie să învățăm să lucrăm, fără să investim în niciun fel în ei. Nu mă refer numai la lucruri materiale, ci la multe altele. E vorba și de încrederea pe care le-o oferă elevilor profesorii și sistemul. Elevii nu mai au încredere, și nici studenții, nu mai au încredere în societate. Gândiți-vă la elevii care au prins pandemia și 15 miniștrii – astăzi învățăm asta, mâine nu mai învățăm asta, azi e important asta, mâine nu mai e important.
- Ce încredere să mai ai de la statul român? Sunt conștientă că se fac pași mici, dar explică unui om care n-a avut niciodată niciun beneficiu de la nimeni de ce să mai aibă încredere în lucrurile respective?
- Se promovează concurența. Este foarte bine să existe concurență, pentru că asta ne motivează. Dar, din păcate, în ultima perioadă se promovează o concurență pe principiul: Mă bucur că ăla este mai prost decât mine.
- Nu vreau să fiu prăpăstioasă, doar cred că e foarte important să investim în oamenii în care nu s-a investit până acum și să le oferim încredere.
Partenerii evenimentului:
- Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București
- eMAG
- InoovX BCR
- NXP Semiconductors
- Factory 4.0
Eveniment recomandat de:
ASPOLI: Asociația Studenților din Politehnica București și UNSR – Uniunea Națională a Studenților din România.