O conferință de presă comună a premierului spaniol Pedro Sanchez și a președintelui lituanian Gitanas Nauseda, ce avea loc la baza aeriană lituaniană Siauliai, a fost oprită joi pentru că avioane de luptă parcate în hangarul unde cei doi se adresau presei au trebuit să decoleze de urgență.
”O misiune urgentă, conferința de presă va începe curând”, a anunțat, potrivit Reuters, purtătorul de cuvânt al președinției lituaniene în momentul în care cei doi demnitari și-au întrerupt conferința.
Premierul Pedro Sanchez se află joi în vizită în Lituania, el având în program și o vizită a trupelor spaniole din Baza militară Siauliai.
În timp ce Pedro Sanchez şi Gitanas Nauseda susțineau o conferinţă de presă, în baza militară a fost activată o alertă antiaeriană, din cauza apropierii neautorizate a unui avion militar rus.
Două avioane de vânătoare Eurofighter au fost mobilizate pentru interceptarea aeronavei suspecte, care părea să se apropie în mod neautorizat survolând Marea Baltică.
Conform protocolului, aeronavele trebuie să decoleze în mai puțin de 2 minute de la primirea alertei și să fie în mai puțin de 15 minute capabile să comunice cu aeronavele neidentificate pentru a le informa că nu își pot continua ruta de zbor.
În Lituania, Letonia şi Estonia sunt staţionaţi militari NATO pentru misiuni care au rolul descurajării acţiunilor provocatoare ale Rusiei.
Conferinţa de presă a premierului Spaniei şi a preşedintelui Lituaniei a fost reluată la circa 30 de minute după incident.