Video / Marian Dobrilă, TDP Partners: ”Marea problemă a României este să iasă din paradigma «Banii vin, banii pleacă»”

22 septembrie, 2023

”Facem o absorbție cu orice preț și majoritatea banilor finanțează competitivitatea altor țări, achiziționând, în condiții comerciale sau necomerciale, orice se poate achiziționa, fără un criteriu clasic de selecție”, a explicat Marian Dobrilă în cadrul conferinței CDG: România și noua ordine energetică europeană: rolul, locul, businessul / Cum să devenim centrul energetic regional

Cele mai importante declarații:

Firma pe care o conduc este un hub de energie, deci spunem că rezolvăm orice problemă din energie, oricât de complicate ar fi ea.
Mi-aș fi dorit să aud de mai multe ori cuvântul inovare. A venit spre final, așa, timid, apropos de fonduri de inovare, dar consider că în momentul acesta, dacă vorbim de fonduri europene, marea problemă a României este să treacă de paradigma existentă, care de 20 de ani este: Banii vin, banii pleacă. O paradigmă în care urmărim să facem o absorbție cu orice preț și în care majoritatea banilor finanțează competitivitatea altor țări, achiziționând, în condiții comerciale sau necomerciale, orice se poate achiziționa, fără un criteriu clasic de selecție.
Să trecem la o paradigmă în care, ca țară mică, ne putem poziționa să facem mult cu puțin și să ne concentrăm mai mult pe impactul proiectelor, decât să tragem cu orice preț banii care vin. Consider că șansa României este inovarea, o abordare inovatoare, mai curajoasă. Cum am vrea să arate România în cadrul acestor pași, cu ținte pentru 2030 – 2040 – 205? Ar trebui să ne ținem de acești pași, în pofida evenimentelor imprevizibile care apar. Au tot apărut chestii globale și, dacă este să ne uităm la Europa și la ce dorea ea să facă acum cinci ani și ce vrea să facă acum, sunt niște mici diferențe.
Cred că această inovare trebuie privită într-un mod mai flexibil. În primul rând, inovarea este asociată cu invenția și cu ideile geniale, pe care românii le au, dar nu prea le pun în practică. România poate să-și valorifice mai bine inovațiile, prin transfer al tehnologic, care în cultura noastră și în organizarea statului roman sunt extrem, extrem de slab dezvoltate. Trecerea aceasta de la idee la bani este aproape inexistentă în România și singurii inovatori sunt multinaționalele, care au mega departamente de cercetare și dezvoltare. Eu lucrez cu proiecte inovatoare și cred că putem să facem în România o fabrică de electrolizoare pe brevet românesc cu un randament mai bun decât ce vedem acum în piață.
Există mult potențial în România ca să oprim în țară o bună parte din acești bani care tot vin. Dacă tot ce vedem că se desfășoară în fața ochilor se bazează foarte mult pe importuri de tehnologie și pe forță de muncă, care este din ce în ce mai mult este importată și ea. S-a dus și paradigma aceasta în care dădeam de muncă oamenilor noștri și construiam practic comunitățile și societățile noastre. Cred că modul în acre reținem acești bani europeni este cheia.
Pot să vă dau câteva exemple ce mi se par de interes și ar putea să facă o mare diferență. România este parte, dar nu lider, într-un proiect care presupune ca din 2030 să umple Marea Neagră de turbine eoliene offshore. Este un proiect de inovare bine pus la punct, aflat acum în laboratoarele partenerilor de proiect și care deja analizează aceste turbine. Nu vorbim de turbine cu bază fixă, ci de turbine cu bază flotantă, care se învârt după vânt. Este un concept nou, care ar da șanse Mării Negre la anumite distanțe de țărm, care oferă un potențial eolian mai bun și pot să fructifice mai bine, să transforme totul într-o afacere, nu numai într-un plan strategic.
Marea miză a României este să producă singură aceste turbine, aceste flotoare, acele cabluri, să instruiască oamenii care să construiască acele turbine din domeniul maritim, unde valoarea adăugată este foarte mare și oamenii câștigă foarte mult. Poate că așa ar trebui să gândim domeniul acesta energetic, ca pe o locomotivă ce poate să tragă după ea un tren de dezvoltare economică pe orizontală, dar și pe verticală, apropos de a ne produce singuri energia.
O altă direcție pe care o văd eu și este insuficient exploatată o reprezintă tehnologiile de depoluare. Pe termen lung există un conflict între această idee de captare și stocare de carbon și ideea utilizării carbonului. Am citit despre un proiect strategic pe care un partener din UE îl desfășoară în Brazilia – produce din dioxid de carbon un combustibil sintetic care să fie acceptat și după termenul în care combustibilul clasic va dispărea. Discutăm despre tehnologii care vor veni. Aceste tehnologii nu sunt numai idei sau perspective, se află deja în diverse stadii de maturizare. Trebuie să decidem ce tehnologii adoptăm, integrăm, și să încercăm să reducem costurile imense pe acre România le are la achiziția de tehnologie, care transferă majoritatea valorii adăugate în exterior.
Există și inovarea de concept. Am văzut că există mare interes pentru idea aceasta de Casă verde și prosumatori. Abordarea strategică a programului Casă verde, dincolo de faptul că se vrea a se investi în el încă sute de milioane de euro din RePower, este primul venit, primul servit. Singurul lucru pe care țara aceasta îl vede ca prioritate este “cine-i mai rapid din taste, acela să aibă panouri pe casă”. Propun o abordare inovatoare, cap-coadă, o rețetă pe care nu o inventăm noi, dar trebuie să o inovăm, de comunitate energetică, care din momentul în care cineva vine cu un proiect pentru prosumator trebuie să vină cu un concept și cu o construcție de comunitate. Comunitate înseamnă ca, din punct de vedere tehnic, acea comunitate să-și fi gândit deja un plan prin care proiectul să fie eficientizat de la nivelul unui transformator de stradă sau de străzi, să aibă baterie dimensionată spre nevoi, panourile să fie poziționate în cele mai bune locații și unde există o preevaluare tehnică. Dacă sunt atâția bani, eu i-aș da pe un concept mai evoluat care trebuie construit, prin care cu un leu investit în această Casă verde să obținem o reducere a schimburilor cu rețeaua prin optimizarea poziționării și amplasarea panourilor, o educare a consumatorilor acelor comunități, astfel încât un consum să fie mutat în zonele în care se și produce etc.