”Dacă rata de circularitate este la nivelul UE de 11,7%, la noi este de 1,3%.Vestea bună este că putem să facem front comun, astfel încât să susținem mai mult economia circulară. România este a 19-a țară din UE care, din septembrie 2022, are o strategie de economie circulară”, a afirmat consilierul de stat László Borbély în cadrul Conferinței CDG ”Economia circulară a României: de la Sistemul de Garanție-Returnare la reutilizarea și reciclarea electronicelor și a materialelor industriale” de pe 3 octombrie 2023.
El a anunțat că Guvernul va discuta săptămâna aceasta Planul de acțiune pe economia circulară, plan ce stabilește domenii și acțiuni prioritare.
Cele mai importante declarații:
- Sper că Departamentul a demonstrat nu numai prin Coaliția României Sustenabilitate, din care fac parte peste 140 de entități, și cred că am încercat să fin un catalizator în multe domenii, începând cu Codul sustenabilității.
- Vreau să anunț o nouă Directivă europeană și din 2025 raportările trebuie făcute pe această nouă directivă și noi am preluat modelul german. În momentul acesta, trebuie să mergi la registrul Comerțului și să plătești ca să vezi raportul nefinanciar.
- Avem o platformă care funcționează, Codul sustenabilității, care va ajuta entitățile private să se pregătească pe baza noilor standarde pentru a avea o raportare mai coerentă referitoare la sustenabilitate.
- Nu intru în detaliu cu deșeurile, pentru că domnul ministru a prezentat pe larg situația.
- Discutăm destul de mult despre economia circulară, dar avem foarte multe de făcut. Din păcate, România este codașă și aici. Dacă rata de circularitate este la nivelul UE de 11,7%, la noi este de 1,3%.
- Vestea bună este că putem să facem front comun astfel încât să susținem mai mult pentru economia circulară. România este a 19-a țară din UE care, din septembrie 2022, are o strategie de economie circulară.
- Săptămâna aceasta intră pe ordinea de zi a Guvernului Planul de acțiune. Planul pe care l-am pregătit în multe luni și am încercat să adunăm părerile multora. Vreau să vă anunț în premieră: din informațiile mele, nu e foarte frecvent. În PNRR avem jalon
- Am avut acest jalon și Comisia Uniunii Europene, atât la Strategie, cât și la Planul de acțiune, a spus că e ok, putem să-i dăm drumul. Fără să pună nicio întrebare și să ceară vreo lămurire.
- La un document de 145 de pagini, cu foarte multe elemente complicate, e cam rar, în UE, unde specialiștii săi să spună că e ok.
- Să vedem ce facem de acum. Știm ce trebuie să facem până în 2030 în economia circulară.
- În economia circulară sunt prezente șapte ramuri mari: agricultură, silvicultură, industria automotive, construcții, alimente și băuturi, ambalaje (sticlă, hârtie, materiale plastice, textile), echipamente electronice și electrice (inclusiv baterii), și două componente foarte importante: apă și deșeuri.
- Este vorba de o schimbare de mentalitate la nivelul societății, indiferent că vorbim de deșeuri sau economie circulară.
- Acest lucru putem să-l facem: să avem relația interinstituțională care funcționează pe dezvoltare durabilă. Avem Comitetul interdepartamental (condus de prim-ministru), avem Consiliul Consultativ – 34 de oameni dedicați, foarte pregătiți, din mediul academic, din toate zonele societății. Cineva m-a întrebat ce culoare politică au acești oameni. Și am spus că sunt pătimași în ceea ce privește dezvoltarea durabilă. Nu contează că sunt de stânga sau dreapta. Sunt aici, lângă noi, și ne dau sfaturi.
- Revenind. Avem această Coaliție durabilă, Coaliția România sustenabilă și, după ce am avut Strategia adoptată.
- Pe această structură de guvernanță s-a înființat, printr-un ordin al prim-ministrului, un Comitet de coordonare, și am avut trei întâlniri.
- Avem constituite, în 11 din cele 15 ministere, un fel de nucleu care face parte din acest Comitet și care funcționează.
- E foarte importantă educația, mai ales a tinerilor, dar și a celor care lucrează în sistem. De aceea, avem în România o nouă meserie: expert în dezvoltare durabilă. Suntem prima țară din UE care are această nouă meserie și avem deja primii 150 de experți, funcționari publici.
- Prin PNRR avem bani pentru a forma 2.000 de experți în dezvoltare durabilă, în 2026, dintre care 1.600 din zona instituțiilor locale (numai funcționari publici, dar nu înseamnă că vor fi noi angajări).
Partenerii conferinței:
- Asociația „Berarii României”
- Asociația Română pentru Ambalaje și Mediu (ARAM)
- Asociația OIREP Ambalaje
- NNDKP
- RETIM și RER Group
- RetuRO
- ROMPAP – Patronatul Industriei de Celuloză și Hârtie
- Sistemul Național de reciclare a Bateriilor – SNRB
- Tomra