5 octombrie, 2023

YouTube video

”Din punctul nostru de vedere”, spune Julia Leferman, președintele Asociației ”Berarii României”, ”sunt critice aspectele care țin de testarea platformei IT înainte de lansare și, apoi, după lansare, astfel încât să ne asigurăm că există o funcționalitate la nivel operațional”. Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței CDG ”Economia circulară a României: de la Sistemul de Garanție-Returnare la reutilizarea și reciclarea electronicelor și a materialelor industriale” de pe 3 octombrie 2023.

În plus, reprezentantul Asociației ”Berarii României” transmite un mesaj: ”Pentru noi, ca producători, este foarte important accesul la materialul reciclat. Pentru că, finanțând acest sistem ce vine cu costuri suplimentare, în egală măsură avem așteptări mari de la nivelul său de eficiență. Finanțarea acestui sistem este justificată și de nevoia producătorilor de băuturi de a avea acces la un material reciclat care să fie reintrodus în activitatea de producție, în ambalajele noi puse în piață. Acesta este aspectul la care ne uităm în perspectivă, în sensul în care această discuție să fie clarificată”.

Cele mai importante declarații:

  • Suntem în al 5-lea an de când industria berii s-a angajat în susținerea implementării a SGR pentru ambalajele de băuturi și au fost ani intenși de muncă, marea parte a lor a fost dedicată efortului de a înțelege cum funcționează aceste sisteme și cum poate fi el implementat în România. S-au menționat de către antevorbitori caracteristicile specifice pieței noastre, la care a trebuit să ne uităm cu atenție, pentru a modela un sistem adaptat pieței locale și pentru a dezvolta un cadru de reglementare în susținerea acestui obiectiv – un sistem de colectare eficient. Știm cu toții că ne confruntăm cu o ineficiență foarte mare a modului în care se colectează, deșeurile municipale din România și aceste ambalaje de băuturi au șansa, în cadrul sistemului de garanție – returnare, să capete o nouă viață, prin procesul de reciclare.
  • Pe de o parte, ne-am uitat la exemplele de bune practici, dar în egală măsură suntem conștienți, ca parte din acest efort comun, alături de colegii din industria de băuturi răcoritoare și cei din retail, că, în realitate, și inovăm foarte mult în România, cu acest sistem. SGR din România va fi cel mai mare sistem integrat din Europa, o repet. Ne uităm că din perspectiva suprafeței geografice suntem al doilea ca mărime, după Germania. În Germania avem, însă, un sistem care funcționează pe baza mai multor sisteme regionale dezvoltate de rețelele de comercianți, pe când în România va exista un sistem integrat, care va acoperi toată suprafața țării, de unde și elementul de inovație.
  • În măsura în care ne dorim să fie un exemplu de succes și suntem dedicați acestui obiectiv, sistemul va deveni un exemplu de bune practici pentru alte piețe din UE sau nu numai. Știm că sunt piețe mari la nivel european, care se uită cum va funcționa acest sistem din România, în formatul pe care l-am creat. Aici intră și Polonia, și Franța, în mai mică măsură și Italia. Dacă lucrurile vor evolua la nivel european și aceste sisteme vor deveni obligatorii, și există o astfel de discuție, ca parte dintr-un alt pachet de măsuri legislative aflat în pregătire, posibil ca toate piețele să se îndrepte în această direcție unde România, iată, este cu un pas înainte.
  • Ne îndreptăm către momentul în care acest sistem va intra în funcțiune. Vorbind în numele asociației Berarii României, pot să spun că producătorii se pregătesc pentru acest moment al lansării, în paralel cu efortul de a susține construcția sistemului de garanție. Au existat, desigur, eforturi suplimentare desfășurate la nivel intern de către fiecare companie, pentru adaptarea la intrarea în funcțiune a sistemului. Au intervenit procese complexe la nivel operațional, pentru că discutăm despre modificarea etichetelor produselor aflate în portofoliu, reorientarea, dacă a fost necesară, a proceselor de producție la nivel intern. Din dialogul intern știm că acest lucru este în grafic și vom vedea în piață, în acord cu reglementările în vigoare, și luând în considerare perioada de tranziție pe care legea o prevede, vom vedea la raft produse ale berarilor care au logo-ul SGR.
  • Fiind vorba despre un sistem nou, complex și inovativ, există multe semne de întrebare și așteptări legate de modul în care sistemul va funcționa. Din punctul nostru de vedere, sunt critice aspectele care țin de testarea platformei IT înainte de lansare și, apoi, după lansare, astfel încât să ne asigurăm că există o funcționalitate la nivel operațional. A fost menționat această componentă care este importantă, pentru că asigură atât fluxul financiar, cât și fluxul de material și unește toate părțile componente ale acestui sistem – producători, comercianți și distribuitorii și alți operatori de logistică pe care SGR îi va contacta. Acest efort pe care RetuRO, cu echipa aflată în dezvoltare, îl implementează este unul al cărui rezultat rămâne să-l vedem când sistemul va porni în mod efectiv.
  • Din punctul nostru de producător, noi am înființat RetuRO și am pornit pe calea creării acestui sistem cu obiectivul clar de a transfera obligația de răspundere extinsă a producătorilor de băuturi către o entitate care să gestioneze mai eficient această obligație. Așa încât să asigurăm că prin RetuRO se transferă obligația noastră de colectare de pe piață a ambalajelor noastre, de raportare către autorități, în numele nostru, și, desigur, aceea de reciclare. Obiectivul real pe care RetuRO îl va deservi este acela de a închide bucla și de a se asigura că materialele acestea sunt colectate într-un regim necontaminat, curat, și pot fi introduse, prin reciclare, înapoi, în circuitul de producție.
  • Vreau să închei cu acest aspect important. Pentru noi, ca producători, este foarte important accesul la materialul reciclat. Pentru că, finanțând acest sistem ce vine cu costuri suplimentare, în egală măsură avem așteptări mari de la nivelul său de eficiență. Finanțarea acestui sistem este justificată și de nevoia producătorilor de băuturi de a avea acces la un material reciclat care să fie reintrodus în activitatea de producție, în ambalajele noi puse în piață. Acesta este aspectul la care ne uităm în perspectivă, în sensul în care această discuție să fie clarificată, să avem claritate asupra modului în care vom putea avea acces la materialul reciclat. Este vorba despre toate cele trei categorii de ambalaje care fac obiectul de activitate al RetuRO.

Sesiunea de Q&A:

Întrebare:  Cum se va face etichetarea băuturilor importate și dacă puteți estima cantitățile ce vor intra pe piață în acest sistem SGR?


Răspuns: Cunoaștem doar situația de pe segmentul nostru. Berea importată are o pondere foarte mică din piață. În România, 97% din berea consumată aici este produsă local și atunci diferența de 3% este importat.

În materie de etichetare, legislația SGR prevede obligativitatea ca pe etichetele care sunt puse pe piața din România să apară sigla SGR și codul de bare național. În realitate, este la latitudinea fiecărui producător, în funcție de cantitatea de produse aduse în piață. Sunt producători care fac import și deja și-au asigurat pe fluxul de import, cu furnizorii din afara granițelor, etichetarea cu simbolurile SGR, conform legislației, pentru cantitățile ce justifică și permit, în funcție de natura comercială, să facă astfel de etichete. Dacă nu va posibil sau dacă acele cantități sunt mult prea mici pentru a justifica o astfel de etichetă, există și opțiunea de a aplica un sticker la momentul la care produsul este adus în piața națională. Opțiunea este la nivelul fiecărui producător și depinde de cantitatea de produse pusă în piață.

Partenerii evenimentului:


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: