VIDEO / Bogdan Cristescu, Secretar de stat, Ministerul Educației: Educația trebuie să vă împuternicească să învățați singuri

28 februarie, 2024

”Școala are un rol foarte ușor – după cum vă dați seama… trebuie să vă dea cunoștințe, context, valori. Încercăm să facem asta. Și prin noul profil al absolventului, și prin planurile cadru pe care le pregătim și prin toate mesajele pe care le dăm, inclusiv formarea profesorilor, și nevoia de susținere. Nu pentru că fac întotdeauna o treabă ideală, dar în realitate, dacă întotdeauna ești cu spatele la zid, preocuparea ta este mai mult să te aperi decât să faci treabă”, afirmă Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației.

Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței CDG ””Fabrica de creiere”: Formarea competențelor pentru industriile cu valoare adăugată mare – de la școală, la universitate, la sistemul de formare continuă” de marți, 27.02.2024, de la Universitatea POLITEHNICA București.

Cele mai importante declarații:

Dacă amintim aici de limbajul Fortran pe care l-am învățat noi în facultate, asta spune ceva despre cât suntem de obsolete, sau ce îi va aștepta pe cei tineri în viitor.

Dacă vorbim despre sistemul de educație, ar trebui să avem o abordare multifațetată, sau pe mai multe straturi. De ce? Perspectiva angajatorului este imediat, acum, pentru că acum am nevoie de competențe că acum produc. Perfect adevărat. Sistemul de educație creează pentru un timp foarte foarte lung și voi da exemple, nu pe acela al dinozaurului care sunt eu, dar exemple apropo de concepte care acum, în educație, sunt extrem de actuale și de folosite și, dacă ne gândim când au fost ele introduse și cum, probabil că iarăși voi vorbi despre istoria foarte îndepărtată pentru unii dintre voi.

Ideea este cam așa: lupta dintre mereu ceea ce își cere angajatorul, și anume de de skill-uri actuale, folosibile acum și ceea ce își cere societatea, pentru că societatea își pune problema valorilor, echității, a cetățeniei active și așa mai departe.

Cum le creează școala? Idee de bază pentru școală este, din punctul nostru de vedere, acea competență de transfer, pentru că, în mod cert, toate situațiile de învățare în care suntem sau sunteți supuși nu sunt niște situații reproductibile imediat. Deci școale nu trebuie să dea rețete. Clar.

Pe de altă parte, școala creează situații de învățare. Întrebarea este ce faci cu acele situații de învățare. Dacă situațiile de învățare te conduc doar spre un repetitiv, te duci spre rețete. Dacă situațiile de învățare sunt înconjurate de o reflecție, de o întrebare – cum, de ce, care-i diferența de la – de la, vum ai putea transfera, deja pui persoana care învață într-un context în care poate învăța și poate transfera cunoștințele. Pentru că clar că, în viitor, fie că e la facultate, fie că e la locul de muncă, va trebui să fie capabil ca, pe baza a ceea ce are, core foundations, să-și poată adapta și duce dintr-o parte în cealaltă ceea ce știe.

Dacă vorbim de core foundations, de competențe fundamentale, nu trebuie să ne referim doar la … (deși cu ele începem), partea de alfabetizare matematică, alfabetizare digitală, alfabetizare din punct de vedere înțelegere de text, trebuie să vorbim un pic și de etică, de competențe sociale, de lucru împreună, de parteneriat, de a ști să asculți părerea celuilalt, toate lucrurile care nu sunt specifice unei discipline.

Dacă aș fi acum într-o sală de profesori și aș vorbi despre un exemplu destul de banal, dureros (dar nu o să vă explic contextul de ce dureros) și anume o întrebare simplă: pot justifica printr-un exemplu un adevăr general? Toată lumea îmi va spune că nu. Adică dacă eu văd că acuma afară este soare, nu pot presupune că toată săptămâna va fi soare. Și-atuncea, profesorul de geografie va spune că el îi învață asta, cel de matematică va spune că el îi învață asta dar se gândește la demonstrația aia prin reducere la absurd, apăsată din clasa a VI-a, cel de logică spune A, dar asta e la mine… Și știți cum este, copilul cu multe moașe… rămâne…. neschimbat.

Ceea ce trebuie să schimbe cu adevărat educația și drumul pe care am pornit este această abordare prin care să ne dăm seama că tot ceea ce înseamnă competența de bază pentru viitor, această competență de transfer, ține de noi toți și de toate disciplinele.

Pe de altă parte, ca să poți clădi mai departe – de astea le-am spus fundații, ai nevoie de…. ideea de bază la care vreau să mă refer este ceea ce se numește creative thinking, pentru că valoarea adăugată vine într-o zonă creativă. Diferența dintre noi și mașin ă va veni din zona creativă.

Când a fost introdus conceptul de creative thinking și definit ca atare educațional? În anii 60! De asta spuneam că vorbesc de o istorie… Cel care a introdus-o se numește Csikszentmihalyi Mihaly, era la Harvard. Îl puteți relaționa pentru că a lucrat foarte foarte mult cu Howard Gardner – Teoria inteligențelor multiple. Avem și o carte tradusă în 2005 care se numește Munca bine făcută. Când excelența și etica își dau mâna. În engleză e mai frumos, pentru că spune when excellence and etics meet.

Atunci când excelența și etica se întâlnesc, atunci ai creativitate.

Conceptul acesta de gândire creativă este foarte interesant pentru că își pune problema care sunt lucrurile care ajută (enabler-ii) pentru gândirea creativă. Ai două tipuri: cei individuali și cei sociali. Foarte interesanți, cei sociali intră tot la educație: abordările educaționale, climatul din sălile de clasă, nevoile culturale și educaționale și de business și cum sunt ele exprimate.

Nu fac acuma o teorie de susținere a colegilor profesori dar gândiți-vă că toate aceste lucruri, social enablers, sunt în clasă, în mâna profesorilor. Trebuie să le dăm puțin puterea, trebuie să le dăm puțin încrederea. Pentru că, în realitate, chiar le-o dăm. Ei sunt cu voi în clasă. Întrebarea este dacă își și susținem mental sau îi trimitem la luptă continuu criticați în fața voastră și voi veți fi continuu neîncrezători în ceea ce vă spun și veți avea abordarea dar la ce îmi folosește chestia asta…

Sigur dacă îți pui problema nevoilor imediate, atunci te întrebi la ce îți folosește chestia asta. Dacă îți pui problema excelenței… Hm! Cred că trebuie să ai o abordare completă.

De ce am făcut trimiterea la creative thinking. Pentru că, interesant, a fost unul dintre domeniile de testare PISA 2022. Opțional, dar România l-a luat. Datele sunt prelucrate, au fost primele rapoarte, așteptăm și informațiile pe creative thinking.

Sunt foarte multe lucruri care ajută: cunoștințele preexistente, modul de abordare, faptul că au un țel, că vrei să faci ceva care contează, ceva cu sens, cu relevanță. Și atunci toate aceste lucruri nu se evaluează… Ai un țel? Da / Nu… Este ca vântul. Manifestările tale externe arată dacă ai un țel, dacă îți pui problema dacă toată activitatea ta mentală merge într-o anumită direcție.

Și atunci, școala are un rol foarte ușor – după cum vă dați seama… trebuie să vă dea meaning, cunoștințe, context, valori. Încercăm să facem asta. Și prin noul profil al absolventului, și prin planurile cadru pe care le pregătim și prin toate mesajele pe care le dăm, inclusiv formarea profesorilor, și nevoia de susținere. Nu pentru că fac întotdeauna o treabă ideală, dar în realitate, dacă întotdeauna ești cu spatele la zid, preocuparea ta este mai mult să te aperi decât să faci treabă.

Mergând mai departe, vorbind de digital… Asta trebuie să creeze școala. Învățarea are foarte mult loc în your own pace , deci în ritmul tău – este o învățare foarte individualizată, învățarea pentru voi se petrece foarte mult într-un mediu digital, și acolo abordările trebuie să fie la fel.

Cum ar fi dacă eu, ca profesor de matematică, aș pleca de la un joc. Assanssins Creed a fost creat de niște băieți francezi pentru că le plăcea istoria și n-au găsit nici un curs de istorie care să-i învețe cum vor ei. Nu vorbesc de gamefication, vorbesc de această abordare, dacă eu, atunci când încerc să rezolv o problemă plictisitoare de geometrie, am eu toate ipotezele din teorema catetei ca să demonstrez cutare problemă – atunci vă pierd. Dar dacă îmi pun problema am destule artefacte ca să mă duc să mă lupt cu boss-ul?

Deci diferența este de abordare. Asta trebuie să facă educația. Trebuie să transfere tipul de învățare, astfel încât să vă împuternicească (iertați-mă sunt multe traduceri, dar englezismele sunt în viața noastră) să învățați singuri, să învățați în ritmul vostru și într-un mediu digital.

Tot ceea ce putem noi face este să vă dăm cunoștințele și contextul.

Revenind la digital, vorbim de formarea și de nevoile digitale, de competențele digitale, unde știm foarte mult și va fi o luptă foarte importantă pentru profesori, să facem – din PNRR, această formare în pedagogia digitală.,

De ce va fi dificil. În perioada pandemiei, foarte mulți dintre colegii mei au învățat și s-au adaptat. Atunci când înveți în ritmul tău, ai senzația că știi mai multe decât știi. Ai doar piese dintr-un puzzle.

Cursurile vor fi foarte importante încât să le dăm răbdarea să vadă ce le lipsește și să restul, În special pe partea de pedagogie, pentru că este important cum… cum vă dăm ocazia, fără a face un milion de lucruri, să vă gândiți la modul vostru de reacție, la „cu ce seamănă și prin ce se deosebește”. Pot să fac asta la orice disciplină, dar trebuie să am deschiderea să-l văd pe profesorul ăla când face povestea asta.

Dacă profesorul va furniza rețete și dacă voi vă gândiți… problema asta se face așa ă așa am făcut-o data trecută… iertați-mă dar nu sunteți pe drumul cel bun de a vă transfera cunoștințele ca să puteți să faceți up-scaling și re-scaling.

Sesiunea de Q&A:

Întrebare: Ați vorbit despre context de învățare și despre faptul că trebuie să experimentezi și să înveți în ritmul tău. Și acum avem rezultatele de la mate și toată lumea știe care au fost procentele. Întrebarea este cum să le creăm noi contextul și să învețe în ritmul lor, când totul este sacadat, se predă, ia temă, ne mutăm la următoarea…

Răspuns: Se pune problema despre ce au învățat profesorii și despre ce și cum fac profesorii, despre felul în care noi îi ajutăm să facă ce fac. În secunda în care… iar eu revin, sunt un apărător al programei de matematică,…. diferența este cum se face. Un exemplu: Unul dintre exercițiile de anul ăsta, la care s-a făcut cel mai puțin, era o proporție și se cerea o relație. Mă uitam la abordările din jurul meu. Toate au început cu mezii și cu extremii și formula…. ok… și x și y… ok, asta e o abordare, algoritmică. Pentru ce vârstă. Am încercat să le dau colegilor un exemplu pe care îl dau mult în cursurile de formare, pe care le făceam înainte să ajung în minister. O relație, un egal, pentru a o prezenta unui copil la mintea lui de clasa a doua clasa a treia, este o balanță. Egalul ăla e o balanță. Dacă într-o balanță în echilibru am două bile negre și trei bile albe, și o bilă neagră și 5 bile albe, și cer unul copil să spună care e relația dintre bile albe și bile negre, el dă deoparte ce-i la fel, și îmi spune unu-i de două ori mai mare decât celălalt.

Asta face copilul. Eu, dacă sunt profesor de matematică sau un învățător inspirat, îi explica cum am explicat acum. Dacă nju sunt inspirat, încep: recem în partea cealaltă cu semn schimbat… bilele albe și le tăiem. Gândiți-vă ce înțelege copilul…

Deci unul dintre lucrurile pe care le putem face fără a schimba programa este ca, înainte să ajungem să notăm cu x și y, să le vizualizăm. Cum, de ce – contextul de învățare. Ține de pedagogie. Inclusiv de digital. Dar nu să arăt definițiile într-un power-point în loc să scriu pe tablă. Nu folosesc tehnologiile pentru învățare. Cel mult pentru transmitere.

Diferența stă în context. Aici se ajunge prin formarea profesorilor, prin acordarea încrederii profesorilor. Când a început pandemia făceam niște la o universitate franceză și aveam colegi din multe țări. Toți spuneau, Doamne, ce greu e să fii profesor. Odată rămași acasă cu copiii lor, auzeau pe niște device-uri deschise cum arată clasa, ce se întâmplă, cum trebuie să reacționezi. În România, din păcate, n-am văzut admirația asta pentru profesori. Abordarea era aaa, uite cum nu face, uite cum nu știu ce… Cum va învăța copilul meu cu plăcere dacă eu îi spun te trimit undeva și ăla nu știe nimic…