Vicepremierul Viorel Ștefan a fost numit membru al Curții de Conturi Europene pentru un mandat care va începe la 1 iulie 2019 și se va încheia la 30 iunie 2025, anunță instituția europeană.
Potrivit comunicatului emis de instituția europeană, Consiliul UE a numit în funcție doi membri noi la Curtea de Conturi Europeană, la Curtea de Conturi Europeană fiind numită și croata Ivana Maletić.
Viorel Ștefan a fost șef al Comisiei buget-finanțe din Camera Deputaților, vicepremier, ministru de Finannțe în Guvernul Grindeanu.
Numirea lui Viorel Ștefan este una mai puțin obișnuită: Comisia pentru control bugetar din PE și, ulterior, plenul Parlamentului European respingând în aprilie propunerea înaintată de Guvernul Dăncilă.
Potrivit unui comunicat al comisiei de specialitate din PE, în timpul audierii lui Viorel Ștefan ”mai mulți parlamentari europeni au pus la îndoială rolul acestuia în rezultatele slabe înregistrate de țara sa în combaterea corupției”.
Consilul UE, a cărui președinție este în prezent asigurată de România, poate să numească în funcții europene și candidații respinși de Parlamentul European.
În România, Viorel Ștefan a fost președintele Comisiei de Buget Finanțe din Camera Deputaților și a fost considerat atât de colegii de partid cât și de cei din opoziție un bun profesionist.